Secretele faimoasei comori a lui Decebal. Unde s-ar putea afla tezaurul uriaş râvnit de romani

Istoricii au căutat de-a lungul timpului indicii despre locul unde ar fi fost ascunsă fabuloasa comoară a regelui dac Decebal.

Prada de război a romanilor după cucerirea Daciei ar fi însumat peste 160 de tone de aur şi peste 300 de tone de argint, potrivit unor autori antici, însă o parte din comori nu a fost descoperită.

Există numeroase relatări despre locuri care au ascuns comorile dacilor, dar şi despre cei care le-au descoperit.

Cea mai mare comoară găsită după cucerirea Daciei de către romani a fost menţionată la mijlocul secolului al XVI-lea. Tezaurul preţios ar fi fost ascuns vreme de secole în apele râului Strei (Sargeţia) în apropiere de Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi ar fi fost găsit, din întâmplare, de către localnici. Au existat mai multe versiuni despre locul unde s-ar fi aflat comoara şi împrejurările descoperirii acesteia. Cea mai cunoscută a fost prezentată de cărturarul Gheorghe Şincai (1784 – 1816), în Hronica Românilor.

Cea mai cunoscută relatare

„Mai frumoasă istorie scrie Lazie (n.r. Wolfgang Lazius, umanist austriac) despre nişte români şi o parte a visteriei de Decebal ascunse supt albia Streiului, celei neaflate de împăratul Traian, zicând: o parte a vistieriei acestuia, mai înainte de opt ani (Lazie scrie în anul 1551), în numitul râul Sargeţiei, pre care romanii îl cheamă Streiu, s-au aflat prin întâmplare acestea: mergea nişte pescari români cu şeicile din Mureşu în Streiu şi, legându-şi luntrile cu un trunchiu, au zărit că sclipeşte ceva. Vrând să scoată din apă aceea ce stricase prin rădăcinile lemnului şi cercând mai de adinsul, au aflat şi mai mulţi galbeni, mai cu seamă de ai lui Lisimahu, craiul Traciei, cu inscripţie grecească. Cum am înţeles din oameni vrednici de credinţă, la 400.000 de galbeni şi mulţi sloi (n.r. piese) de aur au aflat. Ducându-i acasă şi împărţindu-i pescarii între sine, unii dintre dânşii au mers la Bălgradul Ardealului (n.r. Alba Iulia) şi întrebând pe argintari de cât preţ ar fi acela s-a vestit lucrul. Şi George Monahul sau Martinusie (n.r. George Martinuzzi), carele ca un tutor al lui Ioan Zapolia cârmuia Ardealul, a început a căuta după pescari. A şi luat multe mii de la unii pescari şi multe mii au găsit în numita boltiţă. Dar ceilalţi pescari, prinzând de veste, au încărcat câteva care şi au trecut în Moldova”, relata Gheorghe Şincai, în Hronica Românilor.

Martinuzzi a pus mâna pe aurul lui Decebal

Cea mai mare parte a tezaurelor ar fi ajuns în posesia guvernatorului Gheorghe Martinuzzi, care a murit asasinat câţiva ani mai târziu, în conacul său de la Vinţu de Jos (judeţul Alba), iar averea sa uriaşă a fost jefuită de oamenii generalului Castaldo, cei care l-au asasinat. Lazius a prezentat povestea comorii din Sargeţia în trei variante asemănătoare, iar într-una dintre relatări menţiona că 1.000 de lysimachi (monede antice de aur) şi un şarpe de aur ar fi ajuns la Viena, după moartea lui Martinuzzi. Un alt istoric al vremii, Hieronimus Martinengus, a relatat în 1552 că tezaurul pe care cardinalul îl deţinea din comoara găsită în Strei se ridica la 30.000 de lysimachi, iar după asasinarea acestuia nu s-a mai găsit aproape nimic din comoară.

Un alt cărturar, Johannes Matheius, a scris în 1554 că tezaurul de monede de aur a fost descoperit sub o boltă de piatră peste care crescuse un copac. Arborele s-a prăbuşit şi a scos la iveală ascunzătoarea în care era aurul. Unii dintre cercetători au susţinut că a fost puţin probabil ca tezaurul să fi fost găsit în albia Streiului, ci mai degrabă în vecinătatea cetăţilor dacice.

„Relatările lui Lazius nu coincid cu cele scrise de Centorio. Informaţia acestuia din urmă că tezaurul a fost descoperit „într-o fortăreaţă foarte veche, aproape de Deva, după ploi abundente”, ni se pare mai corespunzătoare cu realitatea. Neverosimil ni se pare detaliul că tezaurul s-ar fi găsit în “albia râului Strei”, sub undele căruia s-ar fi aflat o construcţie bolţită, ca o criptă, dărîmată de un copac căzut peste ea. Dimpotrivă, descrierea lui Centorio ne permite să emitem ipoteza că acet tezaur a fost găsit într-o cetate dacică din munţii Orăştiei”, relata Iudita Winkler într-o cercetare publicată în 1972, în revista Studii şi cercetări de istorie veche, apărută sub egida Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice. Centorio, care îi fusese secretar generalului Castaldo, afirma că 100.000 de monede de aur au fost descoperite în cetatea veche.

Mai multe variante diferite despre comoară

Un alt istoric al vremii, Johanes Troester, relata în 1666 că la mijlocul secolului al XVI-lea localnicii din Grădiştea (fie actuala Ulpia Traiana Sarmizegteusa, fie Grădiştea de Munte – locul unde se află Sarmizegetusa regia) au decoperit comoara de 40.000 de monede şi o mare cantitate de plăci neştanţate din aur într-o boltă veche. „Dintre cronicarii saşi ai secolului al XVII-lea, J. Troester adaugă la cele expuse de Lazius şi Centorio unele elemente noi, provenite fie din documente locale, fie din tradiţia orală. El ştie că pescarii ce au descoperit tezaurul „locuiau în Grădişte, sat mic, lîngă un vechi oraş, că la tezaur s-a aflat şi o mare cantitate de pIăci neştanţate şi că guvernatorul Transilvaniei i-a trimis lui Ferdinand două mii de Lysimachei. Într-o altă variantă, dată de Mathias MiIles, ca loc de descoperire se indică tot râul Strei. Spre deosebire de predecesori, el scrie însă că tezaurul s-a găsit „aproape de Deva, unde înainte se afla Ulpia Traiana”, iar descoperitorii ar fi fost ţăranii care vroiau să-şi adape vitele la amiazi pe malul râului Strei”, adăuga Iudita Winkler, în articolul „Consideraţii despre moneda Koson”. Şi din 1711 datează o mărturie despre comoara dacică. Samuel Kolesery scria că tezaurul fusese descoperit în 1545, în Strei, de către pescari şi era parte a marelui tezaur al lui Decebal.

Existenţa mai multor variante cu privire la locul şi data descoperirii comorii dacce a dat naştere mai multor interpretări, unii istorici susţinând că fie tezaurul nu a fost găsit în Strei, ci în apropiere de Sarmizegetusa Regia fie au fost mai multe tezaure găsite în Strei şi la Sarmizegetusa Regia. De altfel, în zona cetăţilor dacice sunt numeroase relatări păstrate din secolele trecute despre comori fabuloase descoperite de localnici.

„1. Tezaurul a fost găsit în apropiere de Grădiştea Muncelului, foarte probabil în preajma ruinelor cetăţii Sarmizegetusa Regia, fie pe un versant spălat de torent, fie în Valea Grădiştii sau Valea Godeanului. Cum acel mic sat de munte nu era cunoscut, iar ruinele de acolo nu erau de asemenea cunoscute lumii cultivate, asocierea Grădiştea – ruine a fost interpretată drept Grădiştea Haţegului – Colonia Ulpia Traiana”, scrie Aurora Peţan. Ruinele de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa erau mai bine cunoscute în acea vreme, iar ipoteza este plauzibilă căci un tezaur dacic de o asemenea importanţă este greu de imaginat că ar fi putut fi ascuns pe locul viitoarei capitale a Daciei romane, scrie Aurora Peţan.

A doua ipoteză a cercetătoarei este că tezaurul a fost găsit într-un loc necunoscut, dar mărimea sa a dus imediat la analogii cu comoara lui Decebal, despre care a relatat istoricul Dio Cassius. „Cum izvorul antic susţine că tezaurul a fost îngropat în albia unui râu, care trecea pe lângă reşedinţa regelui, iar capitaa lui Decebal era imaginată, în secolul al XVI-lea, ca aflându-se în acelaşi loc cu cea romană, râul care trecea pe lângă capitală nu putea fi decât Streiul, cel mai important curs de apă din apropierea sitului roman. Probabil monedele au ieşit la iveală într-adevăr datorită apei, însă nu neapărat apelor unui râu, ci ploilor”, informează autoarea volumului „Sarmizegetusa Regia. Redescoperirea cetăţii”.

Marea comoară a lui Decebal

Aflat în plin război cu romani, regele dac Decebal ar fi ascuns o parte a comorilor sale în albia râului Sargeţia, care curgea în apropierea capitalei Sarmizegetusa Regia, potrivit istoricului latin Dio Cassius. „Decebal abătuse râul cu ajutorul unor prizonieri şi săpase acolo o groapă. Pusese în ea o mulţime de argint şi de aur, precum şi alte lucruri foarte preţioase, aşezase peste ele pietre şi îngrămădise pământ, iar după aceea aduse râul din nou în albia lui. Tot cu oamenii aceia Decebal pusese în siguranţă, în nişte peşteri, veştminte şi alte lucruri la fel. După ce făcu toate acestea, îi măcelări, ca să nu dea nimic pe faţă”, relata Dio Cassius. Potrivit relatării istoricului, romanii au descoperit o parte din comori, după ce Biciclis, un get care ar fi ştiut locul ascunzătorilor, a fost luat prizonier şi a dat în vileag povestea. Comorile au ajuns în Roma, o dată cu alte prăzi care au totalizat peste 160 de tone de aur şi 300 de tone de argint.

După cucerirea bogăţiilor Daciei, capturarea comorilor şi stăpânirea exploatărilor miniere, Traian devenise atât de bogat încât s-a arătat indulgent faţă de supuşii săi privind taxele pe care aceştia trebuiau să le plătească. A fost cuprins la scurt timp de febra construcţiilor grandioase care au schimbat înfăţişarea Romei, şi-a mărit numărul legiunilor şi şi-a răsplătit poporul cu generozitate. „El dădu spectacole timp de o sută şi douăzeci şi trei de zile, în cursul cărora au fost ucise cam unsprezece mii de animale sălbatice şi domestice. Au luptat zece mii de gladiatori. De asemenea, în această vreme, Traian construieşte drumuri de piatră prin mlaştinile pomptiene, cu clădiri pe margini şi cu poduri măreţe. Topeşte toată moneda deteriorată. Întemeie biblioteci şi ridică în for o columnă foarte mare, atît spre a-i sluji]ca mormânt, cât şi ca o dovadă de măreţie a lucrărilor din for. Căci tot locul acela fusese muntos, iar el îl săpă atât cât se înălţă columna, şi în felul acesta făcu o piaţă netedă”, relata autorul antic Dio Cassius.

La mai mult de 19 secole din vremea lui Decebal, râul Strei – locul cel mai indicat al ascunderii comorii dacilor, a trecut prin mari transformări. În ultimele decenii, pe aproape 20 de kilometri în zona Haţegului, pe cursul râului au fost construite canale şi hidrocentrale, iar amenajarea hidrografică va continua şi în următorii ani înspre gura de vărsare în Mureş. De asemenea, unii cercetători susţin că râul învolburat care izvorăşte din Munţii Şureanu şi-a abătut cursul de-a lungul timpului.