Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică

Zguduitoarea dramă amoroasă din Brăila, care a captivat presa interbelică

Scrie Dimineaţa în numărul de luni, 10 noiembrie 1924:

IMPRESIONANTA DRAMĂ DIN BRĂILA

O DOMNIŞOARĂ
DESCARCĂ DOUĂ FOCURI REVOLVER ASUPRA IUBITULUI SĂU ŞI APOI SE
SINUCIDE.

Brăila, 8. – O
impresionantă dramă s-a petrecut azi dim. la orele 11 jum. în str.
Ştefan cel Mare 265.

D-na Anny Bally,
de o frumseţe rară, în etate de 22 ani, întreţinea de mai multă
vreme relaţiuni amoroase cu tînărul Natan Militeanu, de 26 ani, de
profesiune funcţionar comerţ.

Din cauza
geloziei, Anny îşi propuse să se răzbune pe iubitul ei, care o
înşela.

Azi dimineaţă
pe cînd Militeanu venise la ea, Anny profită de ocazie că erau
singuri şi, după o discuţie violentă, a luat un revolver
«Browning», pe care-l avea într-un sertar, şi a descărcat asupra
sa două focuri rănindu-l grav.

Nefericitul tînăr
a căzut într-un lac de sînge.

Criminala,
crezînd că Militeanu a murit, a îndreptat revolverul asupra ei,
trăgîndu-şi un glonte în piept.

Moartea i-a fost
fulgerătoare.

La zgomotul
produs de detunătura armei, au alergat vecinii.

Spectacolul era
înfiorător.

Camera plină de
sînge iar copurile celor doi tineri întinse pe pardoseală.

Autorităţile,
în frunte cu procurorul d. Berbeciu şi inspectorul poliţienesc
Parizescu, au sosit imediat la faţa locului şi au dispus
transportarea cadavrului nefericitei Anny Bally la morgă, iar pe
Militeanu la spital.

Anny, a lăsat
două scrisori, ceea ce dovedeşte că era decisă să comită
disperatul act încă mai dinainte.

O scrisoare era
adresată prietenei sale Anny Schvartz, iar a două «către cei
ce-mi sînt dragi şi aproape de mine».

În această
scrisoare, ea cere iertarea şi arată cu amănunţime cauzele cari
au determinat-o să facă actul disperat.

Zguduitoarea
dramă a produs o profundă impresie în întregul oraş unde tineri
erau bine cunoscuţi. 
Anny Bally era
singurul sprijin al familiei sale numeroase”.

Universul din 12 noiembrie 1924 consacră dramei un spaţiu mult mai larg:

„În jurul dramei amoroase din Brăila

Ancheta în
privinţa dramei amoroase petrecute în ziua de 8 Noembrie în
localitate şi a cărei eroină este d-ra Anny Bally nu s-a terminat
încă. Din informaţiile pe cari le-am cules reiese că d-ra Bally
întreţinea relaţiuni de dragoste cu tînărul Nathan Militeanu
încă de acum 5 ani jumătate, pe cînd locuiau amîndoi pe str.
Rahovei, unde îi despărţeau doar cîteva case.

Anny Bally, fată
serioasă şi foarte frumoasă, prinsese o adîncă simpatie pentru
tînărul Militeanu. Cu timpul această iubire devenise atît de
cordială, încît tînăra aspira să aranjeze o căsnicie cu
tînărul Militeanu. Acesta, văzînd că legăturile de dragoste iau
un caracter serios, a căutat ca să se debaraseze de iubita lui cu
timpul. Sîmburele geloziei se sădise în inima Annei. La mici
intervale surveneau certuri şi scene pline de reproşuri. Într-una
din zile, Militeanu, profitînd de acest fapt, mărturisi iubitei
sale că se va retrage, urmînd să se logodească cu o tînără
fată cu avere. Desnădăjduită că va fi părăsită, tînăra fată
a căutat prin diferite mijloace să-l readucă la sentimente mai
bune pe iubitul ei. Toate silinţele au rămas însă zadarnice. Acum
un an, Anny a încercat să se sinucidă prin strangulare, iar acum
în urmă să se otrăvească. Militeanu aflînd despre aceste
încercări, a revenit lîngă iubita lui, dar pentru scurt timp,
pentru ca mai tîrziu să găsească un mijloc ca să se debaraseze
pentru totdeauna de ea. Totul părea un timp că s-a dat uitării.
Anny mărturisea prietenelor ei că va duce o nouă viaţă, dar
împrejurările au fost mai tari ca voinţa ei. Tînăra fată nu
putea să dea uitării pe acela pe care-l iubise atît de mult În
intervalul acesta se iveşte un tînăr pretendent la mîna Annei. Ea
nu i-a dat nici un răspuns. Peste puţin timp, tînărul pleacă în
America, de unde îi scrie că dacă vrea să devie fericită să-l
urmeze. Fie din cauza lipsei de bani, fie că Anny nu putea uita pe
Militeanu, n-a răspuns propunerilor lui.

Într-o zi tînăra
Anny reuşi să-şi procure un revolver.

Acum cîteva zile
a sosit în localitate logodnica lui Militeanu. Anny aflînd şi
fiind sigură că partida este pierdută, a încercat să-şi joace
ultima carte. Sîmbătă, 8 noiembrie, dimineaţă, pe la orele 8,
tînărul Militeanu primeşte un bilet din partea Anei în care îi
spune: «Te rog, vino imediat, am să-ţi comunic ceva foarte
important, în interesul tău; te aştept Anny».

Militeanu, fără
să bănuiască intenţia fostei sale iubite, s-a dus la locuinţa ei
din strada Ştefan cel Mare, unde a fost primit imediat. Anny a rugat
pe mama ei, care tocmai în dimineaţa aceia venise de la Galaţi,
să-i lase singuri, deoarece au de aranjat chestiune serioase. Rămasă
singură, Anny i-a reamintit lui Militeanu că are anumite
obligaţiuni faţă de dînsa şi dacă este dispus să-şi ţie
angajamentul. Acesta nu numai că a refuzat, dar i-a spus Annei că
legăturile dintre ei sînt terminate.

Atunci Anny,
nebună de durere, a scos revolverul «Browning» şi a tras asupra
lui Militeanu, rănindu-l grav. Crezînd că victima a murit, cu
aceiaşi armă şi-a descărcat un foc în piept, moarte fiindu-i
fulgerătoare.

Starea lui Nathan
Militeanu, care se află la spital, continuă să fie foarte gravă.
Eri s-a procedat la extragerea glonţului“.

În anii 1923-1924, numita Anny Bally din Brăila, „de o frumuseţe rară“, a încercat să se sinucidă din dragoste. În 8 noiembrie 1924, tot din amor, şi-a împuşcat iubitul, după care s-a împuşcat şi ea.

În tot acest timp, Adunarea Deputaţilor a votat o nouă Constituţie (în 26 noiembrie 1923), considerată „nulă” de către Opoziţie; Guvernul liberal Ionel Brătianu a adoptat Pachetul de legi economice, prin care se înfăptuia Programul Prin noi înşine!; Toate ziarele scriu despre o nouă afacere de corupţie la nivel înalt: cea a Paşapoartelor; Pe 11 mai 1924, apare un nou partid: Partidul Naţionalist al Poporului, condus de Nicolae Iorga.

Despre aceste evenimente se discută pătimaş în Parlament, în cafenele, ziarele le relatează sub titluri uriaşe, plasate pe prima pagină. Nici unul dintre aceste evenimente, rămase în Istoria Patriei, n-o interesează pe domnişoara Anny, nebună de durere c-a lăsat-o numitul Militeanu, funcţionar din Comerţ.

Și nici pe cititorii celor două mari ziare, Dimineața și Universul (despărțite de politică, dar unite de suferințele domnișoarei Anny), care cumpără pe rupte și parcurg febril amplele articole dedicate celor „două focuri de revolver descărcate asupra iubitului”.

Şi cînd te gîndeşti că mulţi îşi bat capul şi azi cu întrebarea: De ce nu ies românii la vot?

Foto sus: Brăila de altădată (© Muzeul Brăilei “Carol I”)

Mai multe pentru tine…

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *