Cel mai longeviv escroc internațional din România

Traian Teodorescu a fost un caz uluitor, unic în analele judiciare de la noi. A început cu mici şarlatanii și și-a dezvoltat apoi activitatea infracţională, ajungând să fie cel mai activ și mai longeviv escroc internaţional cunoscut în arhivele Poliţiei Române.

Loviturile date în ţară şi în străinătate i-au demonstrat un curaj, o imaginaţie, dar mai ales un tupeu ieşite din comun. A dat mult de furcă poliţiştilor români, dar şi celor maghiari, austrieci, elveţieni, francezi şi nu numai, aproape mereu găsind soluţii ca să scape; viaţa şi dosarele sale penale s-ar putea constitui în pasionante seriale poliţiste. 

După ce şi-a executat stagiul militar la Ismail, în anul 1940 a fost prins pe când vindea bilete de tren falsificate. Pentru a-i impresiona pe cei care îl anchetau, Teodorescu le-a spus că este legionar (aceştia erau atunci la putere) şi i-a trimis o telegramă personală ministrului de interne, Vasile Iaşinski, în care a reclamat că este victima unui abuz.

Atribuirea unei false calități era o metodă pe care o utiliza cu predilecţie, numai că, de această dată, nu i-a mers. „Camarazii” legionari au verificat şi a fost condamnat la doi ani de închisoare; eliberat în anul 1942, a fost trimis direct pe Frontul de Est.

Aflând că unitatea sa urmează să intre în prima linie de război, s-a ascuns în casa unor localnici din Rostov, după care s-a dus spăsit la generalul Avramescu, pe care l-a impresionat cu forța sa de convingere; acesta nu doar că i-a trecut cu vederea fapta, ci l-a repartizat într-un post ferit, ca translator de limbă germană, la cartierul general al vânătorilor de munte.

Când sovieticii au rupt frontul un an mai târziu, a dezertat iarăşi, întorcându-se la Bucureşti pe baza unui ordin de serviciu falsificat.
Fiind dat în urmărire, a fost prins în anul 1943, judecat de Tribunalul Militar, condamnat la muncă silnică pe viaţă şi încarcerat la Jilava.

Părea că i se înfundase definitiv, dar când trupele sovietice „eliberatoare” au ocupat Capitala, toţi dezertorii au fost amnistiaţi (pe motiv că erau patrioți, fiindcă refuzaseră să lupte împotriva Armatei Roșii), aşa că s-a apucat iarăşi de coţcării, de la speculă cu alimente la concedii medicale acordate militarilor.

Schema era următoarea: mai întâi, sustrăgea mai multe foi de concediu, ștampilate şi parafate apoi în fals. După care, în schimbul unei sume de bani, era sunată telegrafia unităţii militare pentru a anunța decesul cuiva din familia aceluia cu care era în înţelegere; se obținea astfel o permisie care era prelungită cu concediul medical acordat de Teodorescu. 

Pentru această faptă, dar şi pentru altele anterioare, şi-a mai trecut în palmares două condamnări; după ispăşire, a fost obligat să se prezinte la Oficiul Forţelor de Muncă, unde, pe baza unui cazier alb, obţinut prin mituire, a primit un post de funcţionar la o bancă din Galaţi. Falsul a fost descoperit, a urmat o altă condamnare, după care Teodorescu s-a reorientat politic şi s-a declarat convins de doctrina comunistă.

Scrisoarea catre conducerea țării

Din colonia de muncă de la Capul Midia, unde era deţinut, el a expediat conducerii pro-sovietice a ţării o patetică scrisoare, înflăcărată de patos revoluţionar, prin care îşi exprima totalul ataşament faţă de cauza clasei muncitoare, susţinând că a demascat duşmani ai poporului şi că este gata, „chiar cu riscul morţii”, să se pună la dispoziţie pentru „a lupta mult mai aproape de partid”.

N-a fost crezut, iar în urma verificărilor dispuse s-a stabilit că şi în colonie păcălise deţinuţi, prezentându-se ca avocat şi inspector bancar. Abia la 30 octombrie 1953, după ce a executat o internare de 24 de luni, a fost eliberat. Nemaiavând cum să plece în Occident, s-a aciuat la Cluj, unde a trăit din speculă cu bilete de film şi teatru. A vagabondat şi prin alte oraşe, ocupându-se cu falsificarea şi vânzarea de bilete de autobuz, înşelând naivii care credeau că fac un chilipir.

Îşi găsise şi un asociat pentru plasarea biletelor, dar prinderea acestuia, în 1954, a dus şi la reţinerea capului „reţelei”. La anchetă, a motivat că a comis faptele pentru că este bolnav de sifilis şi dărâmat psihic, dar asta nu i-a impresionat pe judecători, astfel că, în cele din urmă, şi-a găsit sfârşitul în închisoare. 

Revenind la crima din Orient Express [despre care puteți citi în Dosarul lunii august], trebuie menţionat că au existat declaraţii ale unor puşcăriaşi care au susţinut că Traian Teodorescu le-ar fi mărturisit că el a aruncat-o pe fereastra trenului pe Maria Fărcăşanu.

Trecuseră însă ani buni de la crimă, războiul bulversase întreaga omenire, iar pentru regimul comunist instaurat la Bucureşti informaţia despre uciderea, cândva, a unei burgheze, în „occidentul decadent”, nu prezenta niciun fel de interes. Însă, aşa după cum au constatat istoricii practicii judiciare de la noi, niciun alt infractor român nu s-a apropiat măcar de „anvergura” lui Teodorescu.

Fragmentul face parte din articolul „Adevărata crimă din Orient Express. Uciderea Mariei Fărcăşanu”, publicat în numărul 259 al revistei „Historia”, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 august – 14 septembrie, și în format digital pe platforma paydemic. (revista:259)

Cumpără acum!