Cu ce se colorau fibrele textile înainte de coloranții industriali?

Din vechime, femeile au vopsit fibrele textile (lâna, inul, cânepa,
etc.) folosind coloranți vegetali, vopseaua rezultată fiind
durabilă și în nuanțe cromatice moderate.

Colorarea consta în
două etape: prima dată, se fierbeau în apă anumite plante sau
componente ale acestora (frunze, coajă, fructe, rădăcini, tulpini,
muguri). Se obținea o „fiertură de plante” colorată, care se
lăsa la răcit și se strecura, urmând ca fibrele textile să fie
apoi fierte în ea, scrie Muzeul de Etnografie Brașov, pe pagina de
Facebook a instituției.

Totodată, pentru
fixarea culorii, zeama se „împietrea”, adică i se adăuga o
cantitate de mordant (piatră acră, drojdie depusă pe butoiul de
vin, apă sărată sau zeamă de varză).

Albul „de culoarea
untului” era foarte des întâlnit în zona Țării Bârsei ca și
în restul țării, și rezulta prin folosirea firelor de lână în
culoarea naturală, albă, ori se obținea prin albirea firelor sau
țesăturilor de cânepă sau in, accentuată prin expunerea la
soare.

„Din
Pietroșița-Prahova, unde încă din sec. al XIX-lea, au plecat prin
căsătorie multe femei din zona Bran, reținem procedeul albirii
lânii cu ajutorul laptelui de var.”

Negrul se obținea
prin pisarea cărbunelui din lemn ars și amestecarea lui cu zeamă
de coajă de arin, sau doar cu ajutorul unei soluții mai dense din
coajă de arin (Alnus) și gogoși de ristic (formate pe frunzele de
stejar).

Dintr-o cantitate
mai mică de scoarță de arin se prepara albastrul închis.

Roșul se prepara
din șovâr (șovârf sau șovârv, Origanum vulgare), roșu ruginiu,
din coajă de ceapă, gălbuiul din alior (laptele cucului, laptele
stâncii, Euphorbia helioscopia) iar galbenul din frunze de gutui
(Cydonia vulgaris), etc.

Se cunoaște un mare
număr de rețete de prepare a coloranților vegetali folosite la
vopsirea textilelor. Doar pentru obținerea culorii negre au fost
identificate și studiate peste 50 de rețete, variind de la zonă la
zonă.

Coloranții vegetali
au fost înlocuiți treptat cu culorile chimice preparate pe bază de
anilină, procurată din comerț.

În Brașovul
medieval și în întreaga zonă a Țării Bârsei, vopsitul
meșteșugăresc a cunoscut o amplă dezvoltare. Meșterii foloseau
un mordant (substanță chimică care fixează coloranții pe fibrele
textile) adus din Țara Românească, „alaunul” (sulfat dublu de
aluminiu și potasiu), denumit popular piatră acră, și coloranți
din Turcia, precum „scumpia”, preparată din coaja și frunzele
plantei cu același nume.

În epoca modernă
și contemporană s-a generalizat vopsitul firelor cu coloranți
industriali.

Imaginea 1/8:
Piese din colecțiile textile/port ale Muzeului de Etnografie Brașov

Muzeul de Etnografie
Brașov prezintă câteva piese din colecțiile textile/port ale
Muzeului, pentru a vedea varietatea și armonia cromatică a acestora
și invită publicul să viziteze Muzeul de Etnografie Brașov și
filialele sale, Muzeul Etnografic Săcele , Muzeul Etnografic
„Gheorghe Cernea” din Rupea și Muzeul Civilizației Urbane a
Brașovului, pentru a admira și alte piese de costum tradițional
sau textile de interior.

Surse:

• Georgeta Stoica,
  Paul Petrescu, „Dicționar de artă populară”, 1997

• Marina Marinescu,
  „Arta populară românească. Țesături decorative”, 1975

• „Țara Bârsei”,
  vol. II, București, 1974