Un bărbat a aruncat cu un cocktail Molotov în direcția mausoleului lui Lenin din Piața Roșie
Un bărbat care a aruncat cu un cocktail Molotov în direcția
mausoleului dedicat lui Vladimir Lenin, amplasat în Piața Roșie
din Moscova, a fost reținut de agenții de securitate.
„Incidentul s-a
produs aseară (luni seara – n.r.) la orele 22:00. Un bărbat care nu
părea în toate mințile s-a apropiat de mausoleul lui Lenin și a
aruncat în direcția lui o sticlă cu un lichid inflamabil”, a
declarat un purtător de cuvânt al poliției agenției de presă
ruse TASS, citată de Agerpres.
Oficialul rus a
adăugat că, dat fiind că dispozitivul nu a explodat, mausoleul nu
a avut de suferit.
Mausoleul în care
este expusă mumia liderului bolșevic este una dintre principalele
atracții turistice din Piața Roșie.
Corpul mumificat al
lui Vladimir Ilici Lenin, care a murit în 1924, se află în
responsabilitatea Institutului de Cercetare rusă pentru Plante
Medicinale și Aromatice. Trupul este conservat folosind o metodă de
îmbălsămare dezvoltată de oameni de știință. Astfel de lucrări
de întreținere au loc la fiecare doi ani.
Biserica Ortodoxă
Rusă a cerut înmormântarea trupului lui Lenin de mulți ani.
Numeroși ruși sunt deranjați și de costul ridicat al întreținerii
corpului mumificat.
Vladimir Ilici Lenin
a suferit cel de-al treilea accident vascular cerebral pe 9 martie
1923. A fost lovitura de grație. Fostul lider bolșevic nu a mai
putut vorbi și a fost țintuit la pat. A murit pe 21 ianuarie 1924,
la vârsta de 53 de ani.
La două zile după
moartea lui Lenin, arhitectul Alexei Șciusev, originar din Chișinău,
a fost însărcinat cu ridicarea unei construcții în care să fie
depus corpul neînsuflețit, pentru ca poporul să vină, să-l
jelească și să-și ia rămas bun de la întâiul conducător al
Rusiei comuniste. Aceasta a fost vrerea lui Stalin, ca predecesorul
său să fie îmbălsămat. Lev Troțki și Nadejda Krupskaia, soția
lui Lenin, n-au privit cu ochi buni inițiativa.
Ba chiar Troțki a
argumentat că practica aduce aminte de crearea unor „moaște”,
pe care le venerează creștinii, lucru inimaginabil în ideologia
comunistă. Degeaba. Lenin a fost îmbălsămat și expus în Piața
Roșie din Moscova.
Foto sus: Mausoleul lui Lenin
din Piața Roșie din Moscova (© Rosie Hayes / Pixabay)
Mai multe pentru tine…