Slavici. Cum a falimentat afacerile cu băi minerale şi de ce a finanțat un casino
La începutul secolului al XX-lea, Ioan Slavici s-a numărat printre primii investitori din staţiunea Buşteni, unde a ridicat un complex de băi minerale şi un hotel-cazinou. Chiar dacă afacerile au mers foarte bine o vreme, într-un final scriitorul a fost nevoit să-şi vândă tot ce avea prin casă pentru a salva investiţiile.
Ridicarea Peleşului la Sinaia, în anii de final al secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, a dus la o dezvoltare rapidă a întregii Văii a Prahovei. Indiferent că a fost vorba de Sinaia, Buşteni sau Azuga, micile localităţile au început să fie căutate atât de turişti, cât, mai ales, de afacerişti.
Printre cei care şi-au încercat norocul pe Valea Prahovei a fost şi scriitorul ardelean Ioan Slavici. Acesta cumpărase un teren în zona Buşteniului, iar în 1903, a înfiinţat, cu un anume Roman Ciorogariu, un stabiliment balnear, exploatând apele minerale curative care izvorau din munte. Protipendada care însoţea vara Casa Regală la Sinaia se oprea, pentru tratamente, şi la Buşteni, astfel că afacerea are succes câţiva ani ani buni.
Slavici şi Caragiale la Buşteni
Mare admirator al naturii, Slavici se îndrăgosteşte atât de tare de locurile Buşteniului, încât rămâne aici, în fiecare an, lungi perioade de timp. Bunul său prieten, I.L. Caragiale, îi ironiza aventurile pe munte, pe un măgăruş, spunând despre Slavici că „este plecat de acasă“. La rândul său, Ioan Slavici nu putea înţelege comportamentul urban al lui Caragiale într-un peisaj de vis cum este Buşteniul.
„Am stat cu el o vară la Buşteni. El îşi petrecea timpul mai într-un restaurant, mai prin altul, mai plimbându-se prin parc, pe şosea ori pe peronul gării unde se aduna lumea. Niciodată n-am reuşit să-l înduplec a lua parte la excursiunile ce făceam prin împrejurimi şi râdea de mine când îi vorbeam despre plăcerea de a străbate înfundăturile văilor şi peste coste prăpăstioase pănă-n poemile culmilor“, scrie, la rândul său, Slavici despre Caragiale.
Băile minerale deschise de Ioan Slavici în 1903. FOTO kiwistales.blogspot.ro
Planurile hotelului
Succesul afacerii l-a determinat pe Slavici ca, în 1907, împreună cu mai mulţi oameni de afaceri, printre care şi vechiul său asociat, Ciorogariu, să înceapă negocierile pentru construirea tot în Buşteni a unui hotel dotat cu un cazino.
Discuţiile trenează o perioadă, iar într-un final, Slavici rămâne doar cu o mică parte din viitoarea investiţie. Ulterior, scriitorul se retrage definitiv din afacere. Slavici îi era dator partenerului cu o sumă importantă de bani pentru investiţia în Băile Minerale, majoritatea profitului mergând către plata acesteia şi unor încurcături financiare la lui Slavici. Scriitorul a făcut de mai multe închisoare în timpul vieţii din cauza atitudinii sale politice, fiind categorisit fie ca „agitator” al românilor ardeleni, fie ca agent vândut intereselor nemţeşti.
Clădire emblematică pentru Buşteni
În 1909, după foarte multe discuţii, planurile demarează şi încep lucrările la una dintre cele mai impunătoare construcţii ale Buşteniului, Hotel Casino Palace, la care acţionar majoritar era Theodor Florescu, unul dintre marii politiceni şi oameni de afaceri ai epocii.
Arhitect este ales Paul Smărăndescu, pe atunci un tânăr necunoscut, care va deveni un nume celebru pentru arhitectura românească a primei jumătăţi de secol XX şi autor a peste 155 de proiecte între anii 1907 şi 1941. Printre acestea se numără Hotel Palace din Predeal, Hiprodromul Floreasca din Bucureşti, Palatul Societăţii Astra Română, Palatul Ziarului Universul, Hotel Cerbul din Sinaia etc.
În anul 1912, hotelul, a cărui arhitectură aminteşte de culele olteneşti, era gata şi dispunea de ultimele dotări ale epocii, de la becuri, instalaţii de încălzire, apă caldă, canalizare, telefon şi salon cu automat de muzică şi salone de cazino.
Hotel Casino la scurt timp după inaugurare
Hotelul a fost şi una dintre primele clădiri din România pentru care au fost folosite grinzi din beton armat, fiind în momentul construcţiei o atracţie în Buşteni. Dimensiunile sunt impresionante chiar şi astăzi, fiind una dintre cele mai mari clădiri în stil neo-românesc.
Din nefericire, destinaţia gândită de proprietarii impunătoarei clădiri a fost una destul de scurtă în timp. Între anii 1916 şi 1918, trupele de ocupaţie austriece, maghiare şi germane au rechiziţionat clădirea pentru comandamentul local.
După eliberare, în 1918, pentru că nu a avut mari stricăciuni, hotelul este reparat şi reintră în circuitul hotelier, având, până în anii 1930, un rol majoritar pentru turismul local. Importanţa acestuia pentru localitate o arată şi faptul că, actuala stradă Cezar Petrescu, unde hotelul mai există şi astăzi, se numea în perioada interbelică Theodor Florescu, după numele acţionarului majoritar al hotelului.
Între anii 1949 şi 1990, naţionalizat, hotelul a devenit spital de copii, apoi cămin de copii, „Căminul 9 Mai“ aşa cum este cunoscut şi astăzi în localitate. Lăsat de izbelişte după Revoluţie, a schimbat mai mulţi proprietari, iar în prezent este abandonat, fiind aproape acaparat de natură care îl distruge încet, dar sigur.
Falimentul lui Slavici
Investiţiile lui Slavici la Buşteni, în băile mineale şi hotelul-cazino i-au adus într-un final falimentul. În 1912, înglogat în datorii, scriitorul este nevoit să-şi vândă biblioteca şi tot ce avea de preţ în casă, fără a-şi putea salva însă investiţia. În acelaşi an, începe construcţia unei case în Bucureşti şi, urcând pe schele să inspecteze lucrarea, a căzut, alegându-se cu mai multe fracturi, iar în urma îndelungatei zaceri a rămas diabetic şi astmatic.
