România va intra în Schengen cu frontierele aeriene și martitime din martie 2024
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat joi finalizarea negocierilor cu Austria pentru intrarea României în Spațiul Schengen. Rezultatul concret: extinderea Spațiului Schengen cu România și Bulgaria, în primă fază cu frontierele aeriene și maritime începând cu luna martie 2024.
Decizia oficială se va lua în Consiliul JAI din 4 martie.
În negocierile din ultima perioadă, Austria nu a făcut nicio concesie României, oferta ”air Schengen” fiind propusă de Austria încă de la începutul lunii. La acel moment, autoritățile române au primit cu bucurie propunerea austriacă, propunere pe care Bulgaria a considerat-o inacceptabilă.
Nicio perspectivă clară pentru integrarea cu granițele terestre
În comunicatul MAI se transmite: ”Ministerul Afacerilor Interne a ajuns la un acord politic împreună cu ministerele omologe din Austria și Bulgaria privind extinderea Spațiului Schengen cu România și Bulgaria și aplicarea acquis-ului comunitar Schengen în România și Bulgaria la frontierele aeriene și maritime începând cu luna martie 2024, precum și discutarea în 2024 a aplicării acestuia la frontierele terestre în strânsă legătură cu măsurile compensatorii privind întărirea controlului la frontiere și aplicarea Acordului Dublin.”
Din anunțul MAI reiese că negociatorii români nu au reușit să convingă Austria să accepte o dată clară pentru intrarea în Schengen cu frontierele terestre, singura măsură care ar produce schimbări semnificative în modul în care românii sau mărfurile românești circulă în Europa.
Bulgaria, în schimb, a convins Țările de Jos să accepte integrarea deplină în Schengen a Bulgariei și România.
MAI spune însă că negocierile continuă și joi pentru a decide forma finală a acordului.
Efecte concrete ale deciziei
Aplicarea acquis-ului comunitar Schengen în România și Bulgaria la frontierele aeriene și maritime începând cu luna martie 2024 nu schimbă datele problemei decât pentru românii care dețin un act de identitate electronic – numai aceștia vor putea evita cozile din aeroporturi de la controlul actelor de identitate.
În rest, controalele rămân aceleași, industria aviatică având cele mai stricte reguli de securitate, care se aplică universal.
Miza integrării în Schengen o reprezintă eliminarea controalelor de la granițele terestre ale României cu vecinii membri ai UE – Ungaria și Bulgaria.
PSD și PNL anunță un succes
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, liderul PNL, a spus că acordul politic cu Austria pentru admiterea României în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime este „un real succes”, menţionând că PNL a tratat acest dosar ca pe o prioritate absolută.
El a mai spus că „cei mai consistenți și relevanți pași au fost făcuți în perioada guvernărilor liberale din ultimii ani, când miniștrii Afacerilor Externe, Afacerilor Interne și Justiției au depus toate eforturile pentru cauza României”.
Premierul Marcel Ciolacu a spus: „După 13 ani, în sfârșit România va intra în Schengen! Avem acord politic în această privință! Din martie anul viitor, românii vor beneficia de avantajele spațiului Schengen pe cale aeriană și maritimă și sunt convins că în 2024 vom închide negocierile și pentru frontiera terestră”.
***