Marilyn Monroe – „agentă KGB” ?
Chiar în lumea atât de controversată a actorilor, Marilyn Monroe, pe numele său real Norma Jeane Mortensen (1926-1962) a rămas ca o adevărată „recordmenă”, căci biografia, cariera şi moartea sa au stârnit numeroase semne de întrebare, care au continuat să se înmulţească, cum se va vedea, şi după dispariţia celei care a fost considerată drept „unul din cele mai frumoase mituri ale secolului XX”.
Căsătorii „furtunoase”
…pot considerate cele trei mariaje ale lui Marilyn Monroe.
Despre primul, cu James Dougherty, cu care se căsătoreşte la 16 ani, Marilyn a afirmat că a fost din „interes”. Divorţul a intervenit se pare deoarece acest mariaj nu i-ar fi oferit suficiente condiţii pentru a deveni celebră, deşi şi-ar fi ameninţat soţul că se sinucide dacă o părăseşte.
În ceea ce priveşte căsătoria cu celebrul jucător de baseball Joe DiMaggio, biograful său a afirmat că a acesta fost atât de „scârbit” de „uşurinţa” lui Marilyn încât a început să o abuzeze. Ca unul dintre motivele de divorţ DiMaggio a invocat „cruditatea mentală”, ceea ce nu l-a împiedicat să depună regulat trandafiri la mormântul lui Marilyn.
Şi căsătoria cu o altă celebritate, dramaturgul Arthur Miller a „scârţâit” încă de la început, mai ales după ce Marilyn a pierdut o sarcină.
În ceea ce priveşte relaţia cu preşedintele John F. Kennedy, acesta a fost unul din cele mai bine păstrate secrete ale perioadei, dar a „explodat” mai ales că decesul lui Marilyn a fost considerat…
…o moarte suspectă
Medicii legişti au stabilit că moartea artistei, la 5 august 1962, s-a datorat unei supradoze cu barbiturice, deci reprezintă „cel mai probabil rezultatul unei sinucideri”.
Există mai multe motive care ar fi determinat-o pe Marilyn să recurgă la acest gest, dar şi altele care ar sugera un asasinat. Autorii acestuia ar putea să fi fost CIA, pentru că ea „ştia prea multe” din cercurile înalte ale politicii americane, dar şi Mafia, probabil la o „comandă”, care ar fi putut veni chiar de la familia Kennedy alarmată de faptul că relaţia lui John (şi probabil şi a lui Robert) cu Marilyn putea pune în pericol onorabilitatea acestui „clan”.
În tot cazul, până în ziua de astăzi, cauza morţii lui Marilyn rămâne o „necunoscută”, la care, chiar după decesul său, s-au adăugat alte semne de întrebare.
O întâlnire „întâmplătoare”
La sfârşitul lui 2011, a fost prezentat în Rusia şi în străinătate filmul „Monroe în ţara lui Dostoievski”, în care o anume Liudmila Temnova, fostă angajată a KGB, afirmă că starul american Marilyn Monroe ar fi colaborat cu acest serviciu sub numele de cod „Maşa”.
Această colaborare ar fi început în momentul în care actriţa l-ar fi cunoscut, cu ocazia unui dineu organizat, în septembrie 1959, în cinstea liderului sovietic Nichita Hrusciov invitat in Statele Unite de preşedintele Eisenhower, pe un alt agent KGB, Vladimir Egorov care lucra la misiunea URSS la Naţiunile Unite. Despre această întâlnire Egorov declară: „A fost o recepţie organizată de Ambasada Sovietică, unde au fost invitaţi mulţi actori celebri de la Hollywood. Am întâlnit-o pe Marilyn pur întâmplător lângă sala principală. Ea mi-a zâmbit, şi am ciocnit pahare de şampanie… Apoi ne-am întâlnit, am stat de vorbă … nu a fost nimic planificat dinainte. Într-un fel s-a întâmplat că am devenit prieteni şi a crescut încet chiar şi un sentiment.”
Totuşi Egorov recunoaşte că nu s-a aflat la acest dineu din întâmplare: „Dar, de fapt, nu eram în Statele Unite ca un vizitator, turist… Am lucrat acolo cu sarcini diplomatice şi de la serviciile noastre de informaţii. Fireşte, contactul cu Marilyn a devenit rapid cunoscut superiorilor mei, dar a apărut o problemă legată de felul in care puteam dezvolta această relaţie”. Egorov arată că „atunci când există sentimente…se pot face lucruri complicate”…
În tot cazul, filmul prezintă relaţia dintre Marilyn şi „Egorov” ca pe o adevărată „romanţă” după toate poncifele de la Holywood.
„Zile de neuitat”
Că era vorba de relaţie „serioasă” ne-ar dovedi-o faptul că, un an mai târziu, „Egorov” ar fi invitat-o pe Marilyn la Moscova care a acceptat acest gest probabil pentru a-şi face „gelos” soţul, dramaturgul Arthur Miller. Fostul agent KGB descrie întâlnirea emoţionantă dintre cei doi pe aeroport. Actriţa s-ar fi cazat într-un hotel in apropierea Kremlinului, după care cuplul ar fi „dispărut”…
„Au fost două zile de neuitat… Dar a existat o anumită tensiune între noi, căci ştiam că, deşi eram singuri, puteam fi văzuţi şi auziţi.”
mar„Intriga rămâne”
Deşi, după vizionarea acestui film, în presa americană au apărut articole cu titlul „Marilyn Monroe a colaborat cu KGB”, alte publicaţii au subliniat că, de fapt, în momentul de faţă, nu există nici o dovadă despre această „relaţie”, iar identitatea ofiţerului sovietic nu a fost făcută publică. Totul s-ar baza pe „zvonuri”, dar se şi remarcă „Cu toate acestea, intriga rămâne”.
Vom afla vreodată ce se ascunde în spatele acestei „intrigi” ? Sau poate „detaliile” au rămas „ascunse” în dosarul pe care şeful FBI i l-a deschis lui Marilyn Monroe, unde poate fi vorba şi de o serie de „legături vinovate” pe care le-ar fi avut actriţa.