Povestea Conservei Românești – Cum a apărut si cine s-a îmbogățit datorită lor
Conservele sunt produse alimentare din materie primă vegetală sau
animală, obținute prin conservare, închise ermetic în borcane de sticlă sau în cutii de
tablă. Există conserve de legume, de
carne, de pește și combinate. Conservele pot fi naturale sau preparate
prin metode culinare. Primele se produc dintr-o materie primă unitară și
servesc, de obicei, drept semifabricate culinare. Cele preparate prin metode culinare se gătesc
folosind mai multe feluri de materie primă și sunt consumate fără prelucrare
suplimentară.
Perioada comunistă, de la instaurarea regimului și până
la finele său, a reprezentat un factor implicit și explicit al industrializării
și tehnologizării tarii. Contrar dorințelor exprimate de URSS in care Romania
ar fi urmat sa devina o tara preponderent agrara, aceasta pornește într-o
călătorie ce avea sa o specializeze într-o sumedenie de domenii necunoscute autohtonilor
pana atunci.
Cu aceste ambiții in plan Romania devine printre altele
un important producător de conserve din Europa și totodată din lume. Împărțirea
întreprinderilor in sine avea sa contribuie la înființarea mai multor
comunități orășenești, printre care Oltenița și Calafat ale căror industrii au
dat naștere unor fabrici de renume mondial care aveau milioane și chiar miliarde
de exporturi anual.
Elementul de bază al conservelor; produsul natural
Povestea roșiei începe si pentru noi așa cum a început pentru
întreaga lume, in America de Sud, mai exact in Peru unde explorările făcute de
conquistadorul Hernán
Cortés au dus la descoperirea acesteia și la importarea semințelor
in Europa anilor 1500.
Pătlăgica roșie cum i se mai spune este o plantă perenă
care crește la toate latitudinile in climat preponderent temperat. Denumirea ei
vine din limba populațiilor meso-americane tomatl. Numele său științific este
lycopersicum adică piersica-lup in limba latina. Nu trebuie uitat un amănunt
important legat de clasificarea roșiei. Conform analizelor botanice, roșia este
un fruct.
In ciuda percepției actuale asupra fructului, merita
pomenit faptul ca aceasta nu a fost văzută cu aceiași ochi buni de la început.
Aproximativ 300 de ani europenii se vor feri de aceasta pe motiv ca ar fi otrăvitoare.
Tomata, însă, își va câștiga locul de preț in ierarhia leguminoaselor in
secolul XIX odată cu invenția italiana atât de îndrăgită, pizza.
In Romania, un episod hilar îl reprezintă eforturile făcute
de oamenii de știința de a-și convinge conaționalii ca acest fruct sau leguma
este in fond neotrăvitoare. Bucureștiul devine scena mai multor astfel de zone
in care oamenii mănâncă roșii in speranța ca vor reuși sa convingă norodul de proprietățile
ei benefice.
Destul de rapid roșiile devin un bun național. Pătlăgica
românească începe să fie cultivata in numeroase zone ale tarii, in Banat,
Oltenia, Muntenia, Moldova, in deosebi in zonele subcarpatice unde solul dar și
condițiile climatice sunt adecvate culturii legumicole de acest gen.
Roșia româneasca începe sa angreneze o întreaga industrie
in spatele ei mai ales prin recunoașterea calității tomatelor romanești, soiuri
100% autohtone. Astfel se marchează primul pas in importanta industrie prelucrătoare
a tomatelor care ajung sa fie procesate și trimise sub diferite forme (bulion,
suc și pasta de tomate) pe tot globul.
Aceasta industrie
va fi pusa in grija unui membru al familiei Ceaușescu, Ioan Ceaușescu,
fratele dictatorului și un inginer horticultor pasionat. El va pune bazele industriei
de conserve din demnitatea ocupata de ministru al agriculturii. Tot acum
Romania se lauda cu cea mai mare suprafața irigata din Europa.
Un reportaj al vremii indica următoarele in privința
sistemelor de irigare și întreținere a culturilor: „Drumul apei spre culturile
agricole a fost deschis. Cooperatorii din Cocon și Mânăstirea au instalat pe
malul lacului 9 pompe care trimit pe canale peste 3000m3 de apa pe ora”
Evoluția industriei producătoare de conserve
In imediata apropiere a încheierii procesului de colectivizare,
apar primele fabrici de stat pentru prelucrare. In perioada portofoliului
ministerial al lui Ioan Ceaușescu fabricile prelucrătoare sunt scindate in doua
grupuri:
– Întreprinderile
de producere și industrializare a legumelor și fructelor (IPILF) aflate in număr
de 28
– Întreprinderile
legume fructe (ILF) fabrici regionale, mai mici decât IPILF-urile, cu o producție
adesea specializata pe un singur produs
Intre acestea se remarca câteva fabrici, in Tecuci, cea
mai mare fabrica de procesare a leguminoaselor, întreprinderea de la Calafat a
doua cea mai mare întreprindere de acest gen precum și IPILF Oltenița Giurgiu. Doua
dintre acestea au devenit ruine in urma revoluției.
Un rol important in procesul de procesare și
industrializarea a produselor legumicole o vor reprezenta furnizorii de materie
prima. Proiectul de colectivizare se va dovedi principalul factor antrenant al producției
in domeniul agriculturii. De aceea nu
este de mirare ca principalul furnizor in perioada comunista pentru aceste întreprinderi
și fabrici vor fi cooperative agricole de producție.
Un declin rapid într-un mediu lipsit de strategii și
soluții
După căderea comunismului, in mod previzibil, aceste întreprinderi
pierd din capacitatea de producție datorita liberalizării pieței dar și desființării
cooperativelor agricole. „Țăranii au preferat sa vândă legume proaspete pe piața
libera. Pentru fabrici trebuie sa ai suprafețe relativ mari. Multe au vândut
din stocuri și au început sa-și închidă porțile” spune Petre Trăistaru, fostul
director al întreprinderii de la Calafat. Romania ajunge sa piardă poziția
ocupata in rangul producătorilor de conserve in lume (intre primii 10 in 1990)
Decăderea pe piața a produselor legumicole românești s-a observat
și la nivelul menținerii in funcțiune a anumitor întreprinderi. In următorul
grafic sunt prezentate câteva cifre din perioada comunista in raport cu
perioada actuala.
Același lucru poate fi evidențiat și de cantitățile de fructe și legume
procesate in Romania din material autohton. Se poate observa o discrepanta
intre producție și cantitatea de materie prima procesata. Acest lucru se datorează
in parte importurilor precum și a procedeelor chimice folosite pentru a
sintetiza diferite produse artificiale. Daca in 1980 Romania avea o capacitate
de procesare de 600.000 tone din care astăzi doar o pătrime din aceasta cifra
mai este valabila și și aceasta într-un dramatic declin.
În pragul Revoluției, România producea 80 de mii de tone
de pasta de tomate din care mai mult de jumătate mergea către export. Tarile cărora
le erau destinate exporturile erau: Egipt. Israel, Canada, RFG și RDG, Turcia,
Siria, Arabia Saudita, Iordan și URSS. ¼ din întreaga producție de roșii
exportata ajunge pe masa rușilor.
Conservele românești sunt un succes și datorita calității
lor, rețetele fiind un rezultat al unui institut de cercetare autohton, Horting,
în baza căruia se puneau perfecționarea produselor și modurilor de producție.
Gheorghe Glăman, profesor la institutul de horticultura, reiterează succesul de
care s-au bucurat produsele romanești in lume spunând „Aveam un export foarte interesant
și foarte bănos de magiun in Anglia.”
Aurel Tănase, președintele patronatului Romconserv una
dintre fostele întreprinderi de procesare recent reabilitata face o scurta
prezentare a situației in ceea ce privește pasta de tomate și proveniența ei astăzi.
“Sub o sută de tone pe an reprezintă producția românească de tomate pe care le
folosim la procesare, iar noi consumăm 55-60.000 tone, în principal import
China, Turcia, Grecia și Italia”
In contrapartidă, Petre Trăistaru își amintește de
perioada de glorie a producției de tomate românești: „Pasta de tomate se
fabrica în niște cutiuțe mititele, așa, 50 de grame. Era cea mai buna pasta de
tomate din România. Era o pasta naturala! N-aveam niciun fel de conservant.
Decât roșiile se băgau în cazane și se pasau și se făcea pasta din ele”
Zonele in care se mai procesează legume și fructe astăzi
sunt centrate preponderant in estul și sudul tarii mai exact in Tecuci, Neamț,
Constanta, Afumați, Buftea, Râureni, Caracal, Topoloveni, Filipeștii de Pădure.
Indiferent ca este vorba de tomate orice alte legume sau
fructe, carne etc. cert este ca industria conservelor a fost o industrie dintre
cele mai înfloritoare in perioada comunismului fapt ce a consacrat României o poziție
privilegiata in topul producătorilor dar care totodată a angrenat unele dintre
cele mai capabile minți in stimularea descoperirilor in domeniul alimentar.
In cele din urma aceasta stare de fapt nu a putut fi menținută
și a adus aceleași fabrici de succes la ruine. Astăzi nu putem face altceva decât
sa admiram putinele povesti de succes dintre aceste fabrici printre care merită
amintite Topoloveni și Râureni și totodată sa ne minunam la gloria de care s-a
bucurat aceasta tara într-un domeniu dintre milioanele la care făceam parte din
echipa de pionierat.
Bibliografie
Scrisă:
§ Conservele romanești
de legume si fructe: producem puțin, la costuri mari în „Ferma”, din data de 28 ianuarie
2011.
§
Enciclopedia
sovietică moldovenească,
Chișinău, 1972, vol. 3.
Digitală:
§ http://www.magiun-sonimpex.ro/despre-sonimpex/
§ http://www.planetnatural.com/tomato-gardening-guru/history/
