Care sunt locurile din România despre care a scris Jules Verne?
La 8 februarie 1828 se năștea, la Nantes, scriitorul Jules Gabriel
Verne care, așa cum mărturisea mai târziu, și-a petrecut întreaga
copilărie în tumultul unui mare oraș comercial, punct de venire și
de plecare a numeroase vapoare de cursă lungă, de unde și pasiunea
lui pentru mare, bărci și călătorii.
Pasionat de știință
și de geografie în egală măsură, autorul „Călătoriilor
extraordinare” a imaginat o lume care a influențat generații
întregi de cititori de toate vârstele, rămânând până în
prezent – potrivit Index Translationum, 2011 – cel mai tradus
scriitor francez din toate timpurile. Romanele sale, care au precedat
și au inspirat o întreagă literatură SF, continuă să fascineze
prin acuratețea descrierii unor invenții sau călătorii greu de
imaginat la sfârșitul secolului al XIX-lea, notează Arhivele
Naționale ale României, pe pagina de Facebook a instituției.
Jules Verne a scris
și publicat peste 60 de cărți, dintre care cele mai apreciate
rămân „Călătoriile extraordinare”; cinci romane ale acestei
serii au legătură cu provinciile românești, prin locurile
descrise sau prin personaje: călătoria din „Kéraban
Încăpățânatul” oferă prilejul descrierii Dobrogei și a Mării
Negre, acțiunea din „Mathias Sandorf” și „Castelul din
Carpați” se desfășoară în Transilvania, „Pilotul de pe
Dunăre” descrie cursul Dunării în România, iar în „Claudius
Bombarnac” unul dintre personaje este român. Atenția acordată de
scriitor spațiului românesc nu trebuie să surprindă, ea poate fi
asociată interesului crescând al opiniei publice franceze față de
români și de România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
materializat printr-o adevărată explozie publicistică în capitala
Franței. (Ion Hobana, „Jules Verne în România?”, Editura
Fundației Culturale Române, București, 1986)
O întâlnire care a
influențat evoluția scriitorului Jules Verne a fost cea cu
Pierre-Jules Hetzel, a cărui editură i-a publicat cărțile timp de
40 de ani, începând din 1863, când primul său roman, „Cinci
săptămâni în balon”, s-a bucurat de un succes răsunător, atât
în Franța, cât și în străinătate.
Arhivele Naționale
ale României publică pe pagina de Facebook a instituției câteva
pagini, în format digital, din cartea „Les voyageurs du XIX-e
siècle”, scrisă de Jules Verne și publicată de Editura J.
Hetzel, la Paris, în 1880, ediție ce conține 51 de desene
realizate de Léon Benett și 57 de facsimile și hărți de Mathis
și Morieu. Volumul a făcut parte din Biblioteca B. P. Hasdeu și se
păstrează în Biblioteca Arhivelor Naționale. Din păcate, în
colecția noastră nu s-a păstrat coperta originală a cărții.
„Les voyageurs du XIX-e siècle” de Jules Verne (foto: ANR, Bibliotecă, H3358)
De asemenea,
Arhivele Naționale ale României publică un autograf, păstrat în
colecția Personalități, pe care scriitorul Jules Verne îl
trimitea unei domnișoare, însoțit de câteva rânduri, în mai
1894.
Foto: ANR, SANIC, colecția Personalități, 1.3.2.V.1.1
Atât documentul cât
și cartea sunt accesibile publicului interesat prin intermediul
Sălii de Studiu a Arhivelor Naționale.