Reținută și anchetată de germani

Dacă citești despre prieteniile și relațiile sentimentale ale
Mariei Tănase, amețești. Sunt nume ale unor oameni care au făcut
istoria. Era strălucitoare și plină de glamour, mai frumoasă
decât dansatoarea Mata Hari. Pe lângă ei, ea însăși a împins
uneori istoria, acolo unde nu se lega cum se cade. În fiecare regim
politic pe care l-a traversat viața ei
o găsim implicată, personal sau prin alții. Iar în limbajul
spionajului, vestitele iubiri și amantlâcurile scandaloase înseamnă
altceva – adesea singura acoperire credibilă.

În anii ’30 a fost căsătorită cu Sandu Eliad, evreu, ziarist și
regizor de teatru la Teatrul Barașeum (ulterior Teatrul Evreiesc de
Stat), unul dintre directorii Teatrului Cărăbuș (din 1950, Teatrul
de Stat de Estradă, iar din 1962, Teatrul de Comedie „Constantin
Tănase”).

În 1950 s-a căsătorit cu Papadopulo Sachelarie Clearch Paul
Victor, grec, magistrat, moșier (după 1945 fără ocupație, dar
prezentat în dosar ca „fost mare latifundiar, proprietarul unor
munți în județul Buzău, unor păduri în munții Penteleu,
exploatați în trecut de Exploatarea Goertz”), fiul farmacistului
Sakelari din Tecuci, fruntaș al Partidului Liberal (vol. 2, f. 66).
Sakelari junior era și coproprietar al restaurantului „Café
Wilson”, unde Maria Tănase a avut un contract artistic. Ca număr,
în documentele de arhivă sunt citate patru căsătorii ale sale,
dar ies trei la numărătoarea care o include pe cea cu un militar de
carieră, rămas necunoscut.

Anii 1940-1944. Nemții, legionarii, evreii, guvernul Antonescu și
spionajul francez

Arhiva M.A.I. ne spune că în 1940 Maria Tănase a fost reținută
și anchetată de germani pentru că avea o relație „fierbinte”
cu Maurice Nègre, atașat
de presă al agenției franceze „Havas” (mai târziu a fost
primul director al Agenției France Press). Dar acesta, consemnează
arhivele, era și rezident al spionajului gaullist și englez (?!).

Nègre era atunci, de fapt,
rezident al spionajului francez în România. Fusese condamnat în
1940, pentru spionaj, la 10 ani de închisoare, într-o perioadă în
care legea română permitea chiar condamnarea la moarte pentru acest
delict. Maria Tănase a făcut tot posibilul pentru a-l salva.
După cum povestea după ani un informator al serviciilor, „În
timp ce francezul Moris (sic!) se găsea la Jilava, dînsa l-a
vizitat și i-a dus de mîncare”. (vol.
1, f. 59)

Maurice Nègre, dragostea interzisă a Mariei Tănase

În societatea
bucureșteană se zvonise că Maria Tănase, îndrăgostită și
înnebunită de durere, s-a dat peste cap să facă rost de bani
mulți, vânzându-și bijuteriile, a apelat la cunoștințele ei
sus-puse. A reușit să-l elibereze pe Nègre
în 1941. Acesta „a fost schimbat cu alt arestat al guvernului dela
Vichy Pètain”. Bănuiala „relației” care o ajutase în acest
demers se îndrepta spre noul șef al serviciilor de informații,
după reorganizarea lor din 1940, Eugen Cristescu.

După plecarea spionului francez,
Maria Tănase ar fi intrat din nou într-o aventură „amoroasă”,
„cu ministrul României la Berlin, Radu Cruțescu, care după 23
August a murit de paralizie”. Radu Cruțescu fusese ambasadorul
României la Berlin în momentul semnării Pactului
Ribbentrop-Molotov. În iunie 1940 a fost numit ambasadorul României
la Ankara [date
menționate în jurnalele lui Valeriu Gafencu și Constantin
Argetoianu, n.n.].

Un prieten de familie-informator scria, la un moment dat, că în
timpul regimului antonescian cântăreața ar fi avut relații
amoroase cu Radu Lecca, Comisar General pentru probleme evreiești.
De eliberarea carnetelor de scutire de muncă pentru evrei s-ar fi
ocupat chiar cântăreața. Faptele care treziseră suspiciunea
spionajului sunt povestite peste ani, deseori amalgamat.

Un alt informator povestește că, în 1942, fiind elev al Școlii de
Ofițeri de Poliție din București, a fost trimis la directorul
Rînzescu din Direcția Generală a Poliției. Acesta o primise
cordial pe Maria Tănase cu sărutări de mâini și cu întrebarea:
„Ați adus?”, intrând împreună în cabinetul său. (vol. 2,
f. 16)

Fostul comandant legionar ing. Munteanu declara în 1946 că Maria
Tănase, dr. Sachelarie și Ioana Radu făceau parte din „echipa
morții” București, ceea ce probabil voia să spună că erau
legionari cu carnete.

Despre legăturile sale cu legionarii și nemții și simpatiile sale
ideologice din această perioadă a dat mărturie Maria Tănase
însăși. Pe de o parte, „Valentin Stănescu”, sursă a
Securității Poporului în 1961, s-a grăbit să transpună în
scris conversația cu proaspăta sa cunoștință, celebra Maria
Tănase. E pomenit Emil Cioran, celebru pentru simpatiile sale
legionare, de care Maria Tănase s-ar fi delimitat: „Arată că ea
nu a fost legionară și nici nu i-a simpatizat pentru motivul că
aveau o concepție foarte îngustă asupra problemei evreești. Ea
nu-i de acord să nedreptățești un om fiindcă aparține altei
naționalități. Mi-a spus că nu-i de acord cu atitudinea lui
Cioran, care înjură poporul nostru, după ce el a avut lașitatea
să fugă din țară și trăiește la adăpostul oricăror
privațiuni”. (vol.
1, f. 23)

Pe de altă parte, arhiva M.A.I. consemnează sec: „într-o
declarație dată de Tănase Maria în anul 1941, se arată că un
ofițer german a încercat să o recruteze și că ea a început să
îndeplinească unele sarcini trasate de acesta, însă, atunci cînd
i s-a cerut să semneze angajamentul de colaborare, a refuzat”.
(vol. 2, f. 71)

Anii 1940-1945. Spionajul
britanic

Documentele amintesc că Maria Tănase ar fi fost arestată în 1940
și pentru bănuiala de spionaj în favoarea englezilor,
cercetându-se implicarea ei în grupul de spionaj condus de Ion
Popovici și Rică Georgescu.

Anul 1940 este anul înființării agenției SOE („Special
Operations Executive”) de către Winston Curchill. Secția română,
care-și propunea sabotarea transporturilor de petrol din România
spre Germania, avea drept ofițer de legătură pe mr. Arthur
Ellerrington, de la Legația Britanică, căsătorit cu o româncă,
maior care acționa la Istanbul. (Alexandru
Popescu, „Rețeaua Rică Georgescu”, revista „Historia”)

În 1940-1941, Maria Tănase a fost plecată pentru șase luni la
Istanbul și Ankara cu o trupă de revistă condusă de Aurel Maican
și Nicolae Kirițescu. Avea contract la Istanbul în cafeneaua unui
român. A fost văzută în mai multe rânduri în compania lui De
Chastelain, cunoscut rezident al spionajului englez pentru România,
pe care îl cunoștea dinainte.

De Chastelain a fost, de fapt,
reprezentantul SOE în România până la ruperea relațiilor
diplomatice de către Marea Britanie, în februarie 1941. Adjuncta
șefului SOE de la Londra, cea care a fost șeful adevărat al
spionilor britanici din spatele frontului în cel de-Al Doilea Război
Mondial, era Vera Maria Rosenberg, o evreică bogată, născută în
Galați, România.

De Chastelain plecase în toamna
lui 1940 la Ankara, unde a lucrat sub comanda colonelului Bill
Bailey, care era reprezentantul SOE pentru Turcia. Una dintre
parolele uzitate de rețeaua Rică Georgescu pentru a lua legătura
cu De Chastelain era „privighetoarea”. (Alexandru
Popescu, „Rețeaua Rică Georgescu”, revista „Historia”)

De
Chastelain i-a propus Mariei Tănase să renunțe la a se mai
întoarce în țară și să se angajeze la postul „Radio Londra”.
Cântăreața a fost anchetată în 1941, după întoarcerea ei de la
Istanbul. Eugen Cristescu, șeful
SSI, avea informații că din 4 aprilie 1941 și până la căderea
„rețelei”, patru luni mai târziu, s-au transmis circa 40 de
telegrame cifrate. (Alexandru
Popescu, „Rețeaua Rică Georgescu”, revista „Historia”)

Căderea rețelei s-a petrecut în august 1941. Declarațiile date în
noiembrie 1951 de Elena, soția lui Ion Popovici, se referă la
grupul de acțiune condus de De Chastelain (care îl contactase pe
Ion Popovici în februarie 1941), trimis în judecată în august
1941 pentru spionaj în favoarea Angliei. Doamna Popovici spunea că
soțul său își începuse activitatea de spionaj în 1940. Îi
enumeră ca arestați pe Mircea Dinu (care fusese și el prezent la
Istanbul, înainte de a fi arestat în 1941), Ion Popovici, Rică
Georgescu (director la Societatea de Petrol Româno-Americană),
Deleanu Andrei (conducea o tipografie unde se tipăriseră manifeste
în favoarea Angliei), Iaroslavici, Păsătoiu, Klammer, Beza, Bălan,
Visa Augustin, col. Radocea și Bădescu. Despre fiecare dintre
aceștia se poate scrie o poveste adevărată. În închisoare, Ion
Popovici fusese vizitat de Ghe. Dumitrescu, Popa Aurel și de Pudescu
Constanța, printre alții, dar nu știa dacă aveau legături cu De
Chastelain.

Doamna Popovici relatează spusele soțului său de după eliberarea
din închisoare, și anume că Maria Tănase fusese singura figură
feminină a grupului și cea care divulgase organelor antonesciene
activitatea acestuia, ceea ce dusese la arestarea lor. Afirma că
s-au folosit de ea, neștiind să precizeze ce servicii adusese Maria
Tănase grupului De Chastelain.

Soțul său se mai întâlnise și după armistițiul din 1944, în
România, cu Masterson (din conducerea Secției Române a SOE),
Bondan, Petit, Vischer, Rică Georgescu, Deleanu și o serie de
funcționari de la „Unirea”, unde lucra și soțul său. (vol.
2, ff. 9-10)

O altă relație „fierbinte” atribuită artistei a fost cea cu un
general englez. „Din materialele de arhivă și sursa „Gabi”,
rezultă că Tănase Maria, după anul 1944, a întreținut relații
cu generalul englez Greer, fost șef al Misiunii Militare Britanice
la București”. (vol. 2, f. 71) După plecarea generalului
din țară a continuat să corespondeze cu acesta. Îi frecventa pe
ziaristul american de origine română Theodor Andrica și pe Serafim
Buta, fost funcționar al Legației Americane, dar și pe William
Lawrence, fost corespondent al ziarului „New York Times” la
București. (vol. 1, f. 57, 73-74)

Când, mai târziu, în 1953, Securitatea trăgea cu urechea la Maria
Tănase în casă, a surprins planul pe care cântăreața îl făcea
cu soțul său în cazul arestării sale. O notă de tehnică
operativă din acest an redă conversațiile Mariei Tănase cu soțul
Clery Sachelarie: se temea că va fi arestată și percheziționată
la domiciliu și se consulta cu soțul său cum să procedeze cu
scrisorile primite de la generalul Greer, de la Misiunea Militară
Engleză din București. Sachelarie o liniștea, zicea că „în
scrisori nu se arată că Maria a primit bani de la acest domn pentru
a trăda interesele comunismului prin informații” (vol. 2, f.
74), dar Maria se temea că „tocmai aceste scrisori arată
relațiile ce existaseră între ea și Greer”.

Acest text este un fragment din articolul “Maria Tănase. Nume de cod: Gaița” , publicat în nr. 212 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.