Acord trilateral pentru deminarea apelor din Marea Neagră

Acord trilateral pentru deminarea apelor din Marea Neagră

După mai bine de șase luni de negocieri, miniștrii Apărării din România, Bulgaria și Turcia semnează joi, 11 ianuarie, acordul pentru deminarea propriilor suprafețe din Marea Neagră. În misiuni de deminare, transmite Radio Europa Liberă, ar putea fi implicați și alți aliați NATO. Deminarea este vitală pentru circulația maritimă în siguranță.

Primul acord ce vizează Marea Neagră fără participarea Rusiei

Ministrul turc al Apărării, Yaşar Güler, a fost cel care a anunțat că acordul privind deminarea unor părți din Marea Neagră va fi semnat de el și omologii săi din România și Bulgaria, pe 11 ianuarie 2024, la Istanbul. Informația a fost confirmată de surse de la Ministerul Apărării Naționale.

Este primul acord de la destrămarea Uniunii Sovietice, în 1991, care vizează Marea Neagră, din care nu face parte Rusia.

Deocamdată, textul acordului nu este public. Surse NATO au precizat pentru Europa Liberă că acordul prevede deminarea apelor teritoriale ale României, Bulgariei și Turciei cu mijloacele proprii și, posibil, și a zonelor economice exclusive. Însă, precizează aceleași surse, „și alți aliați ar putea participa cu diferite asseturi, iar acesta este marele câștig al României”.

Ministrul de Externe, Luminița Odobescu, a declarat că „deocamdată, într-o primă etapă, proiectul este trilateral, dar este deschis, în urma acordurilor părților, și la participarea altor parteneri”.

Contribuțiile partenerilor

La misiunile de curățare a Mării Negre de mine vor putea participa nave de deminare, de patrulare, elicoptere, drone pentru depistarea bombelor, din aer, scafandri. Alți aliați din NATO pot oferi și asistență în aceste misiuni.

Turcia va participa la proiectul de deminare cu cele mai multe nave pentru că este partea care deține cele mai multe asemenea capabilități.

România va participa și ea cu nave de deminare, elicoptere, drone, scafandri.

Forțele Navele au cumpărat, în 2023, două nave de deminare din Marea Britanie, iar prima dintre ele a sosit la Constanța în luna decembrie 2023.

A doua navă urmează să sosească în România în cursul acestui an.

Aproape 90 de mine distruse de la începutul războiului

În partea a doua a anului 2023, mai multe mine fie s-au lovit de nave în circulație, fie au ajuns pe țărmurile românesc și bulgăresc. Ultimul incident cunoscut public a avut loc pe 27 decembrie.

De la începutul războiului din Ucraina, aproape 90 de mine care pluteau au fost distruse în Marea Neagră, majoritatea de către Forțele Ucrainei. Cinci mine au fost distruse de Forțele Navale Române.

Forțele Navale Române au în responsabilitate 30.000 de km² – ape teritoriale, zona contiguă (n.r. fâşia de mare adiacentă mării teritoriale care se întinde spre largul mării până la distanţa de 24 mile marine) și zona economică exclusivă.

Militarii români monitorizează acest spațiu cu 11 nave militare, două elicoptere IAR-330 Puma Naval, șase drone de cercetare maritimă, trei detașamente de scafandri de luptă EOD (specializate în lupta contra dispozitivelor explozive) și Centrul de Date pentru Lupta contra Minelor din subordinea Direcției Hidrografice Maritime.

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *