Colegiul Național Alexandru Odobescu din Pitești, un adevărat centru de formare a elitelor

Colegiul Național Alexandru Odobescu din Pitești, un adevărat centru de formare a elitelor


Colegiul
Național Alexandru
Odobescu

este o instituție cu o istorie deosebită în cadrul sistemului de
învățământ din județul Argeș și a avut un impact major la
nivel local, național și chiar internațional încă de la
deschiderea cursurilor în anul 1919, la 10 noiembrie.

A
fost înființat în spiritul ideilor marelui savant Spiru Haret
pentru a forma noi și noi cadre didactice pentru înlocuirea celor
căzute pe câmpul de luptă în prima conflagrație mondială și
pentru completarea încadrării în noile instituții școlare.
Începuturile au fost dificile din cauza lipsei de fonduri, dar în
anul 1933 era gata cea mai modernă clădire din orașul Pitești,
actualmente sediu al Universității din Pitești. Școala Normală
de Băieți a pregătit tineri pentru munca la catedră pentru
județul Argeș și unii absolvenți au plecat spre unitățile
administrative învecinate. Studiul intelectual era dublat de multă
practică, o frumoasă livadă fiind dezvoltată în timp. Cadrele
didactice erau deosebit de instruite și încă din anul 1920 au fost
organizate cursuri de perfecționare pentru învățătorii
suplinitori. Au participat 204 de persoane din județele Argeș,
Muscel, Vlașca, Teleorman și Dâmbovița, ceea ce înseamnă o
contribuție fundamentală la răspândirea științei de carte în
Muntenia. Stilul clasic românesc de conducere s-a manifestat și-n
cazul instituției argeșene. Corpul profesoral și elevii au fost
risipiți peste tot în anul 1933 pentru a face loc Școlii Normale
de Învățătoare, instituție ce funcționase anterior în
Câmpulung. Cei care au pus suflet și bani în construirea unei
instituții școlare de elită au fost alungați fără milă și
îndurare, chiar dacă au fost proteste. Autoritățile din România
se pricep de minune să distrugă ceea ce merge bine și este făcut
de către particulari. Regimul comunist n-a mai fost interesat de
formarea de personal didactic în localitatea de pe cursul Argeșului
și Școala Pedagogică de Fete a fost transformată în anul 1954 în
Școala Medie Mixtă Nr.3 și a început epoca liceală.

Regimul
comunist a influențat în mod negativ școala românească prin
introducerea învățământului ideologic și pe baza manualului
unic, dar nici măsurile administrative n-au fost pozitive.
Autoritățile locale au dorit să organizeze o universitate în
Pitești și în anul 1962 au rechiziționat frumoasa clădire a
liceului. A urmat o perioadă de exil prin diferite spații din oraș
și abia în anul 1975 au fost finisate toate corpurile de clădire
prevăzute în planurile conducătorilor comuniști, Liceul de
Matematică și Fizică Nr. 1 Pitești urmând să fie o pepinieră
de cadre pentru viitoarea industrie energetică nucleară.
Schimbările dese au dus la multe distrugeri ale bazei materiale și
cărțile rare oferite de familia patronului spiritual au fost
pierdute în cea mai mare parte. Nici arhiva instituției n-a scăpat
intactă din cauza acestor vitregii ale istoriei. Biblioteca a fost
supusă și epurărilor pe criterii ideologice, lucrări valoroase
fiind distruse în anii roșii ai dictaturii de extrema stângă.

Cadrele
didactice au avut de înfruntat mari lipsuri din cauza politicii
autorităților comuniste și a fost absolut normal să fie probleme
în ceea ce privește pregătirea elevilor. Liceul a rămas fără
sală de sport și cei trei profesori de specialitate se descurcau
cum puteau prin curtea instituției. Totuși, au fost obținute
rezultate spectaculoase și-n astfel de condiții. Echipele de cros
au obținut locul I pe oraș la fete și la băieți. Atletismul a
adus premiul I la fete și locul al doilea la băieți. Echipele de
handbal se mențineau în primele trei locuri în anul 1967. Munca
profesorilor Dumitru Ilie și Cornel Gheție a fost deosebit de
eficientă și echipele de atletism și handbal au ajuns la fazele pe
județ și pe țară. Chiar dacă șahul nu era privit ca un sport
adevărat pentru că nu implică activitate fizică, elevii din
cadrul liceului au demonstrat că voința înfrânge orice barieră.
Elevul Lăpușneanu (clasa a X-a C) a obținut locul I pe județ și
B. Grigore premiul al II-lea.

Pregătirea
teoretică era grav afectată de spațiul insuficient pentru numărul
mare de elevi și se învăța în trei schimburi. Mai mult. Educația
de masă ducea la transformarea școlilor în adevărate fabrici
dedicate studiului și profesorii constatau că erau clase cu câte
49 de educabili în loc de cei 35 cât prevedea legea. Ordinul se
executa, dar profesorul Gh. Graure constata că ”muncește
conștiincios, dar nu are satisfacția muncii” la orele de
matematică. Era și normal să fie afectată calitatea procesului de
predare – evaluare dacă erau 49 de persoane de la secția serală
într-o singură sală. Activitatea începea la orele 17 și
muncitorii veniți la ore erau epuizați de la fabrici. Cum
mijloacele de transport nu funcționau normal în localitatea
argeșeană, absențele se acumulau la prima oră. Se putea și mai
rău din cauza implicării politicului în activitatea școlară.
Cadrele didactice constatau că în lunile octombrie și noiembrie
ale anului 1967 au fost multe absențe din cauza alegerii organelor
de conducere ale P.C.R., U.T.C. sau ale sindicatelor. Partidul unic
nu putea să nu ia măsuri prin care să scadă calitatea învățării.
Secția serală a instituției argeșene de învățământ avea
înmatriculați în anul 1967 peste 700 de angajați și a avut
astfel o contribuție importantă la perfecționarea intelectuală a
celor ce n-au avut posibilitatea să termine cursurile liceale la
vârsta normală.

Chiar
dacă exista presiunea ideologică, profesorii instituției argeșene
au încercat să răspândească știința de carte la cel mai înalt
nivel intelectual și elevii au fost invitați să participe la
diferite activități suplimentare. Cercul de cultură clasică a
dezbătut temele ”Monumente ale culturii antice” și ”Umanismul
operei lui Cicero” (propunător profesor M. Mihăilescu). Istoria a
oferit mereu domenii interesante de cercetare și în prima parte a
anului școlar 1967 – 1968 au fost analizate temele ”Cum formez
noțiunile de bază la lecțiile de istorie antică” și
”Participarea României la Primul Război Mondial în lumina celor
mai noi cercetări ale istoriografiei române” (profesor Aneta
Udrescu). Ideile cadrelor didactice și cele ale copiilor au fost
tipărite în revista Zorile,
publicație care a fost distribuită și-n afara județului Argeș.
Organele de partid au dat indicații ca profesorii să ducă o muncă
de răspândire a științei de carte pe tot teritoriul fostelor
județe Argeș și Muscel. O brigadă științifică a ajuns în
localitatea Oarja și Aneta Udrescu a prezentat o comunicare despre
Unirea Principatelor. Constantin Marinescu a vorbit despre
realizările regiunii Argeș la Ciumești și Emil Diaconu despre
fenomenele naturii în așezarea Vâlcele în prima parte a anului
școlar 1967 – 1968.

Deschiderea
intelectuală spre studiu prin observație directă se putea face
și-n timpul excursiilor școlare pe măsură ce mijloacele
motorizate de transport sporeau numeric și calitativ. S-a ajuns
astfel la Peștera Muierii, Cheile Oltețului, Mănăstirea Arnota,
Mănăstirea Bistrița și Mănăstirea Horezu. O deplasare până la
marele șantier al centralei hidroelectrice de la Porțile de Fier
era recomandată din punct de vedere ideologic în anul 1967.

Existența
unei baze materiale noi și menținerea elevilor într-o singură
incintă au îmbunătățit calitatea procesului de predare –
învățare – evaluare. Pregătirea intensivă în domeniul
științelor exacte a început să dea roade deosebite pe plan
național și mondial, elevul Dan Pârjol obținând Premiul I la
Olimpiada Internațională de Fizică în anul 1984. Activitatea la
catedră a doamnei profesoare Doina Mola a dus la formarea unui geniu
intelectual.

Evenimentele
din decembrie 1989 au schimbat din nou destinul elevilor și al
liceului. Din păcate, absolventul în haină militară Vasile Tuță
n-a mai apucat să vadă libertatea din cauza unui glonț asasin al
mișcării comuniste. Un proaspăt recrut a fost trimis în calea
unor specialiști în diversiuni și o altă mlădiță tânără a
neamului românesc a fost frântă. Instituția de învățământ
și-a schimbat de mai multe ori denumirea și a devenit Colegiul Național Alexandru Odobescu,
numele patronului spiritual fiind permanent păstrat.
Dacă
în perioada comunistă era un învățământ centrat pe științele
necesare formării de cadre pentru rezerva armatei necesare
revoluției mondiale, actualele specializări sunt menite să fie
necesare dezvoltării științelor, culturii și economiei. S-a
trecut la formarea de specialiști în informatică, medicină,
filologie, istorie, limbi străine, educație fizică, arte frumoase
și jurnalism.

Generații
de elevi au intrat pe poarta instituției de învățământ după
evenimentele din decembrie și au primit cea mai înaltă educație
pentru a intra la cele mai bune universități din țară și
străinătate. Chiar dacă opinia publică spune că în trecutul
comunist se învăța mult, absolvenții colegiului sunt risipiți în
întreaga țară și în cele mai diferite specializări. Medicul
Cristian Tudorache întreține dantura locuitorilor din Pitești.
Petruț Badea este medicul care în Timișoara are grijă să
supraviețuiască pruncii născuți prematur, o viitoare generație
de români. Laura Mihalache, absolventă în anul 2012, s-a
specializat în domeniul Pediatriei și are grijă de sănătatea
copiilor din orașul Brașov. Absolventul Alexandru Voicu (generația
2012) a urmat deja cursuri doctorale în Științe politice.
Ramona-Milena Dragomir a absolvit o facultate din cadrul ASE
București și apoi Facultatea de Istorie din cadrul Universității
București, instituție de învățământ superior în care este
angajată. Eleva Loredana Bițu (absolventă 2016), olimpică
județeană la Limba și literatura română, a intrat în sistemul
de învățământ și a predat în școli din județul Dâmbovița
și din București. Dragoș Dogioiu s-a specializat în arte vizuale
cu ajutorul computerului și a participat la zeci de expoziții.
Mulți foști elevi au intrat în structura forțelor militare, de
poliție și în cadrul serviciilor secrete, activitatea acestora
fiind sub pecetea tainei. Absolvenții colegiului au acum o
activitate internațională ce scapă atenției maselor populare ce
emit judecăți de valoare despre calitatea învățământului.
Eduard Ciobanu are studii la o universitate engleză și a ajuns
manager într-o mare companie piscicolă cu sediul în Londra.
Teodora Cazacu s-a specializat în turism în Olanda și apoi a făcut
un master în Barcelona. Informatica implică o modernizare rapidă a
tuturor domeniilor de activitate și dragostea tinerilor pentru
tehnică este cunoscută. Absolventul Răzvan Beică (promoția 2012)
s-a specializat și a ajuns inginer de software în cadrul firmei
Renault. Aceeași corporație are în rândurile angajaților în
zona de cercetare și proiectare și pe inginerul Cristian
Dumitrescu, absolvent din promoția 1990. Spațiul limitat nu permite
publicarea tuturor rezultatelor obținute de elevii instituției de
învățământ.

Rolul
didactic este dublat de cel de cercetare avansată și de publicare a
rezultatelor științifice obținute. Istoria este studiată în mod
deosebit și multe articole științifice au fost tipărite în
Argesis.
Materiale de popularizare au fost oferite publicului larg prin
intermediul ziarului Argeșul. O colaborare deosebită a fost
dezvoltată cu revista Historia.ro
și astfel informațiile noi au devenit accesibile la nivel național,
temele favorite de studiu fiind cele două războaie mondiale, Marea
Criză Economică, istoria armelor și perioada terorii comuniste din
România. Revista Limes
Transalutanus

a fost dezvoltată pe plan local de către profesorul Ionel-Claudiu
Dumitrescu și elevii Cristian Tudorache, Valentin Anghel și
Mihai-Claudiu Sima. S-a dorit o publicație de frontieră și în
care să se vină cu interpretări noi și interdisciplinare. Istoria
trebuie scrisă permanent, să fie identificate lecții utile din
faptele înaintașilor și fără să se repete ideile autorilor din
trecut. Interpretările trebuie să fie revoluționare, chiar dacă
nu prea sunt pe gustul celor ce rămân veșnic conservatori.
Colegiul a devenit o adevărată cetate a cercetării istorice și
activitatea s-a desfășurat intensiv chiar în vremuri de pandemie.

Învățământul
românesc poate să conteze pe cadrele didactice din cadrul
Colegiului Național Alexandru
Odobescu
,
instruite superior și permanent perfecționate prin cursuri de
formare. Tinerii care sunt acum în băncile liceului pot da dovadă
de voință de fier și Alexandru Stancu a obținut Premiul al II-lea
la etapa națională a Olimpiadei de Limbă rusă. Viitorul sună
bine prin generația intrată în cursul anului 2022 în clasa a
IX-a. Elevul Emanuel Mazăre este atras în mod deosebit de
Matematică și rezultatele din școala gimnazială îl recomandă ca
pe un viitor geniu al domeniului. A obținut medalia de aur la
Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori în anul 2021 și
medalia de argint la ediția din 2022. Ianis Cojocaru este preocupat
de studierea Geografiei, schimbările climatice din ultimele decenii
impunând cercetarea aprofundată a atmosferei și a activităților
din economie ce otrăvesc mediul. A obținut medalia de argint la
Olimpiada Europeană de Geografie din anul 2022 la proba individuală
și cea de bronz pe echipe.

Chiar
dacă în perioada comunistă învățământul era trecut la
capitolul neproductiv al ocupațiilor și apoi statul zis democratic
a acordat fonduri insuficiente pentru o educație înzestrată
modern, școala argeșeană a contribuit în mod fundamental la
progresul societății prin cultivarea științelor și a limbilor
străine la cel mai înalt nivel. O instituție de învățământ nu
produce imediat bunuri materiale, dar progresul intelectual poate să
revoluționeze comunitatea locală sau chiar întreaga omenire.
Sămânța științei poate să dea cele mai frumoase și nebănuite
roade.

Educația
trebuie să primească o atenție specială din partea autorităților,
dar și societatea trebuie sprijine progresul intelectual al
tinerelor generații prin toate mijloacele și să fie eliminate
interpretările referitoare la lipsa de interes pentru studiu.

Chiar
și un singur colegiu poate să pună în mișcare societatea prin
oferirea de tineri atașați de științe și care să fie dominați
de ideea de perfecționare continuă.

Bibliografie
minimală

  • Direcția
    Județeană Argeș a Arhivelor Naționale, fond Liceul Alexandru
    Odobescu, Pitești, dosar 14/1956.
  • Direcția
    Județeană Argeș a Arhivelor Naționale, fond Liceul Alexandru
    Odobescu, Pitești, dosar 2/1967.
  • Direcția
    Județeană Argeș a Arhivelor Naționale, fond Liceul Alexandru
    Odobescu, Pitești, dosar 10/1967.
  • Dinu,
    Ion M., Monografia Școlii Normale și a Liceului Alexandru Odobescu
    Pitești 1919 – 1969, Pitești, 1969.
  • Popa
    Petre, Liceul Alexandru Odobescu 1919 – 1994, Editura S.C. Leu
    S.R.L., Pitești, 1994.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *