De unde vine expresia „a avea de furcă cu cineva”?

Expresia „a avea de furcă cu cineva” se traduce prin „a-i da bătaie de cap mai mult decât se aştepta”. Dar de unde a apărut această expresie?

Torsul la furcă era, pe vremuri, o muncă migăloasă și, pentru a avea spor și a o face mai puțin plicticoasă, această muncă, specifică femeilor, se făcea, de regulă, în șezători. Cine avea mult de furcă (adică de tors fuioare de in, cânepă, bumbac sau lână) organiza o șezătoare și munca se împărțea la toate femeile participante. Dar asta însemna, din partea celei ce organiza șezătoarea, ceva pregătiri și bătaie de cap, mai ales că ajutorul acesta devenea reciproc. Deci, se creau niște obligații în plus, ce întăreau, vrând-nevrând, relația celor în cauză, scrie Muzeul de Etnografie Brașov, pe pagina de Facebook a instituției.

Pe vremuri, femeile erau aproape nedespărțite de furca de tors, torceau nu numai în casă, ci și mergând pe drum sau păzind animalele. Ca să nu le fure somnul, în nopțile lungi de iarnă, se strângeau în șezători unde, cu povești, cântece și jocuri torsul era mai cu spor.

Uneltele pentru tors, furca și fusul, au înregistrat modificări neînsemnate în cursul veacurilor. În unele zone s-au păstrat forme rotunde de furci, mai lungi sau mai scurte, crestate la vârf, unde era înnodat baierul sau baiera, cu care se lega caierul. În zonele în care se torcea numai în cadrul gospodăriei și în șezători, și se țeseau puține textile de casă și materiale pentru îmbrăcăminte, s-au folosit furci lungi, pe alocuri cu talpă, pe care femeile le țineau mai ușor, stând pe scaune. În zonele în care se țesea mai mult, iar femeile erau nevoite să toarcă și mergând prin sat cu diferite treburi, la munci agricole, la paza animalelor, s-au folosit furci scurte, care se introduceau sub brâu, ori furci late, mai lungi, care se echilibrau mai ușor în mers și se țineau mai bine când torcătoarea ședea pe scaun ori pe vatră. Ca să prevină o eventuală epuizare fizică, îndeosebi la femeile în vârstă și la fetițe, s-au statornicit în tradiție anumite seri oprite și ”sărbători băbești”, în care nu se torcea și nu se țesea.

Dacă doriți să aflați mai multe detalii despre viața înaintașilor noștri, sunteți așteptați să vizitați Muzeul de Etnografie Brașov și filialele sale din Săcele și Rupea.

_{Sursa: „Expresii populare”, Aurică Ivașcu; ”Etnografia poporului român”, Valer Butură}

_{Foto: Fondul Documentar al Muzeului de Etnografie Brașov}