„Seamănă cu una dintre poveștile lui Indiana Jones”

„Seamănă cu una dintre poveștile lui Indiana Jones”

O echipă de specialiști, condusă de profesorul universitar dr. Adinel C. Dincă (UBB Cluj), a descoperit o întreagă colecție de cărți, manuscrise și documente în arhiva Bisericii Evanghelice Sfânta Margareta din Mediaș, informează un comunicat al Bibiliotecii Batthyaneum din Alba Iulia.

„Descoperirea seamănă cu una dintre poveștile lui Indiana Jones, mai exact, o arhivă complet uitată, lupta cu împărăția porumbeilor pentru a o recupera, uimirea în fața descoperirilor făcute, importanța acestora pentru istoria circulației ideilor în perioada medievală în Transilvania”, precizează comunicatul citat.

În arhiva Bisericii Evanghelice Sfânta Margareta din Mediaș au fost descoperite circa 139 de volume, tipărite (ante 1470-1600); două volume manuscrise, primele decenii ale sec. XVI; aproximativ 60 de documente originale din sec. XIV-XVI (cu câteva piese originale și copii din sec. XVII); aproximativ 10 registre administrative ale parohiei Mediaș din sec. XVII-XVIII care păstrează fragmente de manuscrise medievale (au fost identificate preliminar – ms. sec. IX-X, ms. sec. XII fin., ms. sec. XIII Paris, mss. liturgice sec. XIV-XV).

„Ascunse la vedere”

Volumele au fost găsite într-un turn părăsit al bisericii fotificate.

„O biserică fortificată este înconjurată de ziduri și protejată de turnuri de apărare. Într-unul dintre aceste turnuri s-a păstrat bibioteca gimnaziului fondat în a doua jumătate a secolului al XVI-lea”, a povestit profesorul Dincă, pentru adevarul.ro.

Existau indicii despre existența acestei biblioteci în literatura veche de secol al XIX-lea și de început de secol XX, dar în ultimii 150 de ani nimeni nu s-a interesat în detaliu în legătură cu aceasta. Cercetătorii au insistat pe lângă istorici locali, pe lângă autoritățile locale bisericești și cu ajutorul unei asociații de cunoaștere a Mediașului au obținut acces la turnurile bisericii.

„Volumele erau ascunse la vedere, dacă vreți. Erau într-un turn într-o zonă mai degrabă dificil de accesat, unde publicul nu are voie să intre”, a precizat Dincă.

Profesorul clujean de istorie a adăugat că este spectaculos faptul că volumele au fost găsite exact în locul unde au fost adunate și păstrate de la momentul utilizării lor în secolul al XVI-lea. Volumele găsite sunt, în general, bine păstrate sau foarte bine păstrate, a completat istoricul.

Citește mai multe amănunte pe adevarul.ro

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *