Cine a fost domnişoara Pogany, „iubirea simplă și nemuritoare a lui Brâncuși“

Socotită a fi fost „iubirea simplă și
nemuritoare a lui Brâncuși”, Margit Pogany a intrat în viața
acestuia prin anul 1910. Era o pictoriță unguroaică, de 31 de ani,
pe care amicii săi din acea vreme (1906-1916), în frunte cu V.G.
Paleolog, au catalogat-o ca fiind fără talent. A fost descrisă
însă ca o persoană modernă, o frumusețe stranie de madonă,
senzuală și tulburător de feminină, cu un aer lasciv.
Nouăsprezece sculpturi dintre cele create
de Brâncuși îi poartă numele: „Domnişoara Pogany”.

Pictorița
– căreia maestrul, după spusa ei, „îi
nutrea o tandră și discretă prietenie” – a declarat însă că
nu ea era la originea acelor sculpturi, o lucrare asemenea ei
existând deja la data în care ea a intrat prima dată în atelierul
din rue de Montparnasse. Similitudinea i s-a părut cu adevărat
bizară.

Margit împreună cu o prietenă a închiriat un
atelier în apropierea celui al sculptorului, iar Brâncuși o vizita
destul de des, la fel cum făcea și ea. Pictorița a dorit ca
maestrul să-i facă portretul, iar el a acceptat. Prietenia cu
domnișoara Pogany i-a mai înseninat viața care, în acea perioadă,
i se părea destul de dificilă. Margit nu a rămas însă prea mult
timp la Paris, ci a pleacat la Laussane. Corespondența dintre ei era
destul de vie, mai ales că ea aștepta bustul de la el. Îl va
primi, tot în bronz, la începutul anului 1914.

Mai departe, Margit Pogany a călătorit la Londra
și la New York, după care a hotărât să trăiască în Australia.
A păstrat ceva timp legătura cu Brâncuși prin scrisori.

Carola Giedion-Welcker,
istoric și critic de artă de anvergură internațională,
considerată a fi fost o „mare doamnă” a criticii mondiale, l-a
cunoscut și l-a promovat cu mult entuziasm și talent pe Constantin
Brâncuși. Ea scria că: „Busturile domnișoarei Pogany permit
urmărirea directă, pe etape, a marelui proces de simplificare și
epurare. Gura și mai ales ochii, clar accentuați și expresivi la
început (1913), devin mai impreciși, pentru a nu știrbi calmul și
unitatea ovalului neted. Articulația obrazului se reduce la cea mai
strictă arhitectură; arcul sever al sprâncenelor, având ca punct
de sprijin nasul, se amplifică asemenea unei calote peste bolta
capului. În ultima variantă (1931), brațele și mâinile
fuzionează într-o unică masă ascendentă. Ca un acord final,
părul coboară în trepte, reînălțându-se într-o volută plină
de pregnanță. Dintr-un portret s-a plăsmuit lent un univers
sculptural liber, închis în sine”.

În 1957, anul morții lui Brâncuși, Margit
Pogany trăia încă la Melbourne, în Australia, iar cei care o
văzuseră spuneau că încă mai semăna cu primele variante ale
lucrării, chiar dacă trecuseră 35-40 de ani de la facerea lor.

Acest text este un fragment din articolul “Domnişoarele sofisticate din viaţa lui Brâncuşi”, publicat în numărul 24 al revistei Historia Special, disponibil în format digital pe paydemic.com. 

Cumpără acum!

_{Foto sus: Domnișoara Pogany I, expusă la Museum of Modern Art (MoMA) din New York (© bobistraveling / flickr)}

Mai multe pentru tine…