O vastă rețea de orașe antice, descoperită în pădurea tropicală amazoniană

O vastă rețea de orașe antice, descoperită în pădurea tropicală amazoniană


Oamenii de știință au descoperit în pădurea tropicală
amazoniană o vastă rețea de orașe dens populate, vechi de 2.500
de ani, în care a trăit o civilizație agrară necunoscută până
în prezent.

Situl, care se
întinde pe o suprafață de peste 1.000 de kilometri pătrați în
valea Upano din Ecuador, la poalele munților Anzi, include
aproximativ 20 de orașe legate între ele prin drumuri. Este vorba
despre o planificare urbană la o scară nemaiîntâlnită până
acum într-o perioadă atât de timpurie în Amazonia, informează
Agerpres.

„Nu este doar un
sat, ci un întreg peisaj care a fost domesticit de om”, a declarat
pentru AFP Stéphen Rostain, director de cercetare la CNRS (cea mai
mare organizație publică de cercetare științifică din Franța).

În urmă cu 25 de
ani, acest arheolog francez a detectat primele urme ale acelei
civilizații, denumită „Upano”, prin săpături pe teren, și a
localizat câteva sute de movile de pământ.

În 2015, o companie
mandatată de Oficiul pentru Patrimoniu din Ecuador și-a propus să
survoleze regiunea cu un Lidar („Laser imaging detection and
ranging”), un mic aparat de teledetecție cu laser transportat la
bordul unei aeronave, care îi permite să scaneze solul trecând
printre frunzele copacilor din densa pădure amazoniană.

„Prin eliminarea
covorului vegetal, se poate restabili adevărata formă a solului pe
aceste sute de kilometri pătrați, ceea ce nu era posibil de
realizat la nivelul terenului”, a explicat Stéphen Rostain.

Imaginile astfel
obținute au dezvăluit mai mult de 6.000 de movile, platforme
dreptunghiulare de pământ care serveau ca sub-baze pentru locuințe,
pentru a le proteja de pământul umed. Primele platforme ar fi fost
construite între anii 500 î.Hr. și 300-600 d.Hr.

Ceea ce este și mai
remarcabil este faptul că orașele recent descoperite sunt
străbătute de străzi mari, adânci, drepte și construite în
unghi drept – „la fel ca la New York”, spune arheologul francez

Foto sus: Rețeaua de orașe descoperită în pădurea tropicală amazoniană cu ajutorul tehnologiei Lidar (© Antoine
Dorison și Stéphen Rostain / science.org
)

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *