Cinci manuscrise aparținând lui Emil Cioran și Mircea Eliade, achiziționate de Ministerul Culturii
Ministerul Culturii și-a exercitat dreptul de preemțiune și negociere pentru cinci bunuri culturale mobile, manuscrise, clasate în patrimoniul cultural național, categoria juridică „Tezaur”, scoase la vânzare prin Casa de Licitații Historic.
Potrivit unui comunicat al Ministerului, vineri, 25 martie, Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a semnat contractul de achiziție a manuscriselor ce aparțin autorilor Emil Cioran și Mircea Eliade:
Manuscrisul original – 154 pagini, intitulat „Aveux et anathemes”, autor Emil Cioran, datare 1986, exemplar unic;
Manuscrisul original – 25 file, intitulat „Note pentru 1935-1936”, Mircea Eliade, datare 1935-1936, exemplar unic ce cuprinde schițele autorului în creion pentru cursul „Problema răului în filosofia indiană”;
„Manuscrisul original al unui curs de istorie a filosofiei medievale – 15 file redactate recto”, intitulat „Despre filosofia medievală”, autor Mircea Eliade, datare cca 1925, exemplar unic;
Manuscrisul original – 20 file, intitulat „Schițe și note asupra filosofiei yoga”, autor Mircea Eliade, datare cca 1930, exemplar unic;
Manuscrisul original – 10 pagini, redactate cu cerneală neagră, intitulat „Povestea unui om nenorocit”, autor Mircea Eliade, exemplar unic, scriere din tinerețea autorului – lucrare publicată în „Cum am găsit piatra filosofală”.
Comisia constituită la nivelul Ministerului Culturii a analizat ofertele de vânzare, precum și documentațiile aferente și a constatat că documentația este completă în toate cele cinci cazuri.
Experții au stabilit că bunurile culturale mobile menționate au certă valoare științifică și au propus Ministrului Culturii achiziționarea acestora, prin exercitarea dreptului de preemțiune al statului român prin Ministerul Culturii.
„Scriitorul și istoricul religiilor Mircea Eliade a lăsat în urmă o moștenire culturală impresionantă, care cuprinde și o colecție de manuscrise, încă o amprentă incontestabilă a geniului său. În manuscrisele pe care statul român avea datoria morală de le a păstra în patrimoniul său, se poate vedea profunzimea cunoașterii altor civilizații ale căror taine erau atât de frumos prinse în cuvinte de Universalul Eliade, dar și finețea filosofului și eseistului Emil Cioran. Nu traversăm un moment economic deloc mulțumitor, însă cu puțin efort și negocieri pe măsură am reușit să păstrăm acasă averea culturală a unor români care au schimbat lumea. Totodată, vreau să îi mulțumesc Secretarului de Stat Diana Baciuna, președintele Comisiei, care s-a implicat în procesul de negociere!”, a declarat Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu.
Cele cinci manuscrise vor fi date după cumpărare în custodia Bibliotecii Naționale a României.
Achiziția celor cinci bunuri culturale mobile este prima realizată după 2008. Mai mult, prima exercitare a dreptului de preemțiune pentru un monument istoric, în ultimii 10 ani, s-a realizat tot sub semnătura ministrului Lucian Romașcanu, în anul 2017. Drept urmare, Vila Florica a trecut în administrarea Ministerului Culturii care a înființat în localitatea Ștefănești, județul Argeș, Muzeul Național Brătianu.