Adevărul despre greva de la Atelierele CFR Griviţa

La începutul lunii februarie a anului 1933, muncitorii de la Atelierele CFR Griviţa din Bucureşti au declanşat o grevă generală, cauzată de intenţia guvernului de a aplica o nouă curbă de sacrificiu prin care li se reduceau salariile cu 25 de procente. Revolta lucrătorilor ceferişti a avut un mare impact în epocă, reprezentând, în viziunea multora, o tentativă a comuniştilor instruiţi de la Moscova de a da o lovitură fatală regimului democratic.

În general, presa vremii a interpretat evenimentele petrecute la Uzinele Griviţa ca fiind provocate de către agenţi care acţionau conform directivelor trasate în cadrul Internaţionalei a III-a. Aceştia s-au folosit de nemulţumirile întemeiate ale muncitorilor pentru a împinge lucrurile spre o destabilizare a situaţiei, punând astfel la încercare capacitatea statului român de a răspunde unei asemenea provocări.

Protestul era unul justificat de situaţia dificilă a muncitorilor, cei mai loviţi de criza financiară izbucnită în anul 1929, aşa cum se arăta într-un articol din „Adevărul”: „Cu deosebire gerul ultimilor săptămâni a făcut ca lipsurile să se simtă mai adânc și să izbucnească cu mai multă putere râvna după o viață mai bună. Ca și în tot restul lumii, astfel și la noi, împrejurările au devenit însă tot mai dificile. Banul se câștigă tot mai greu și lipsa sporește în toate straturile sociale. Am ajuns o generație de sacrificiu condamnată să-și restrângă cerințele de viață la strictul absolut necesar și să sufere. Ca întotdeauna și cum este pretutindeni, cei care ajung să simtă mai întâi și mai puternic consecințele acestor situațiuni catastrofale sunt muncitorii”.

[…]

„Români, O mare primejdie pândeşte ţara noastră”

Formularea de noi revendicări considerate inacceptabile şi periculoase a constituit pretextul pentru votarea în Parlament a stării de asediu. În comunicatul către populaţie se explica că motivul care a impus luarea acestei măsuri excepţionale era anihilarea pericolului comunist care pune în pericol siguranţa şi liniştea ţării: „Români, O mare primejdie pândeşte ţara noastră. Organizaţii comuniste lucrează la răsturnarea ei prin anarhie şi violenţă. (…) În acelaşi timp, alte elemente, fără să-şi dea seama, dau ajutor indirect acţiunii de destrămare, dedându-se la violenţe, care creează o atmosferă prielnică răsturnării ordinii de stat”. Guvernul îşi asuma să „reducă la neputinţă pe cei ce instigă, răscolesc patimile şi împing la violenţe pentru a provoca destrămarea naţiunii”. Măsurile excepţionale erau impuse de existenţa unei reţele „de agitaţie bolşevică, dirijate din afară, cu instrucţiuni, mijloace băneşti şi agenţi din afară”.

„Mâine să nu fie prea târziu”

După instaurarea stării de asediu, autorităţile au trecut la arestarea unor lideri ai muncitorilor suspectaţi de apartenenţă la mişcarea comunistă. Acest fapt a provocat nemulţumirea lucrătorilor, iar situaţia a escaladat, producându-se ciocniri între ceferişti şi forţele de ordine începând cu ziua de 15 februarie până în dimineaţa de 16 februarie, când s-a intervenit în forţă împotriva lucrătorilor baricadaţi în ateliere.

Într-un articol din „Curentul” se lansa ideea că evenimentele de la Griviţa seamănă cu rebeliunea bolşevică din Rusia anului 1917: „Lenin definea lovitura de stat bolşevică un pumn zdravăn dat unui paralitic. Paraliticul îl vedem: guvernul naţional-ţărănist, pumnul comunist cum se contractează pentru a da lovitura de graţie. Şi fiecare moment de ezitare se traduce simultan într-un spor al agresivităţii comuniste. Mâine să nu fie prea târziu. Şi sirena şuieră sinistru în noapte”.

În „Lupta” se constata faptul că violenţele erau cauzate de „elemente comuniste, energice, conştiente, care lucrează după principii şi tactice revoluţionare comuniste clasice, care vor să pună mâna pe întreaga pătură muncitorească”.

15-16 februarie 1933

Presa descria cu lux de amănunte confruntările izbucnite între grevişti şi forţele de ordine compuse din jandarmi şi militari. Astfel, în „Dimineaţa” se relatau următoarele fapte: „În vreme ce armata încerca să evacueze atelierele, familiile şi rudele celor arestaţi au încercat să pătrundă înăuntru. Armata i-a împiedicat. S-a produs o încăierare. Din rândurile celor care vroiau să pătrundă în ateliere s-a zvârlit cu pietre şi cu drugi de fier. S-au tras şi câteva focuri de revolver asupra armatei. Un sergent jandarm a fost rănit la cap, iar un maior a fost rănit la picior. Autorităţile au fost silite atunci să răspundă cu o salvă de mitraliere trase în aer pentru a intimida şi împrăştia mulţimea. Evacuarea care trebuia să înceapă atunci a fost amânată. Unii dintre şefii autorităţilor erau de părere ca atelierele să fie evacuate în timpul nopţii, pe când alţii opinau ca această operaţie să fie făcută la începutul dimineţii. La orele 12 şi jumătate armata a încercat din nou să intre în ateliere. Lucrătorii s-au opus cu forţa. Ei au lovit pe soldaţi cu drugi de fier. Un sergent jandarm a fost omorât iar alţii răniţi uşor”.

Descrierea oficială a evenimentelor prezintă adevărate scene de conflict armat sângeros între cele două tabere: „Astăzi, joi dimineaţă la ora 6 d. Lt. Hotineanu, comisar regal, împreună cu autorităţile poliţieneşti a somat din nou pe lucrători să părăsească atelierele. Lucrătorii care aveau cete înarmate pregătite pentru revoluţia comunistă au răspuns că cei ce vor îndrăzni să încerce a-i scoate din ateliere vor fi ucişi, adăugând că au şi arme şi muniţii destule. S-au repetat somaţiile şi s-au sunat trompetele. Drept răspuns la aceasta, lucrătorii au început a ataca trupa cu revolvere şi cu puşti. Atunci, deşi armata se găsea în legitimă apărare, nu s-a dat totuşi ordin de a trage, ci s-au sunat din nou trompetele şi armata a răbdat câteva minute focurile de armă ale insurgenţilor. Cum aceştia nu încetau, s-a dat trupei ordin să tragă. S-a produs o învălmăşeală, căzând răniţi din amândouă părţile. Curând lucrătorii au încetat focurile, probabil terminând gloanţele. Atunci şi trupa a încetat de a trage şi a înaintat făcându-şi loc cu patul puştelor. Atelierele au fost evacuate. Aproximativ 2000 lucrători s-au predat şi se găsesc reţinuţi pentru cercetare. Printre aceştia sunt foarte mulţi străini. Din partea agenţilor forţei publice şi armatei sunt 12 răniţi mai grav şi un mort. Din partea lucrătorilor sunt trei morţi şi numeroşi răniţi dintre care 16 mai grav”. Este totuşi greu de crezut informaţia existentă în mai multe ziare, conform căreia „jandarmii n-au tras în grevişti decât după ce trupa a suportat, timp de câteva minute, ploaia de gloanţe a pistoalelor comuniste”.

Atât presa apropiată puterii, cât şi cea de opoziţie evidenţiau violenţa muncitorilor, justificând astfel represiunea autorităţilor. Într-un articol din „Viitorul”, intitulat „Gravele dezordini comuniste de ieri”, se arăta că „lucrătorii au ocupat atelierele şi au sechestrat inginerii; au terorizat douăzeci şi patru de ore nu numai cartierul din împrejurimile atelierelor, dar întreaga populaţie a Capitalei alarmată în tot cursul nopţii de sunetele sirenelor trase de lucrătorii blocaţi în ateliere; lucrătorii au tras asupra armatei şi a poliţiştilor din rândurile cărora au căzut 12 oameni grav răniţi şi 1 mort”.

Sunt descrise şi violenţele din jurul atelierelor: „Numeroşi derbedei risipiţi pe calea Griviţei, profitând de situaţia încordată, s-au dedat la acte nepermise, spărgând geamurile automobilelor şi ale tramvaielor. (…) Cete de haimanale, (…) aţâţate de instigatori comunişti, au spart becurile pe o mare porţiune de stradă, au rupt apoi schelele de la o construcţie, baricadând strada cu grinzi, iar în alte părţi cu pietroaie şi garduri rupte, spre a împiedica trecerea vehiculelor. Tot ei au devastat o prăvălie de manufactură şi-apoi un depozit de cherestea, înjghebând un foc mare în mijlocul uliţelor”.

În „Cuvântul” se descriau faptele reprobabile comise de către „bande de tineret comunist”, aflate în solda Moscovei: „O camionetă izolată ce transporta câţiva soldaţi din grăniceri a fost oprită în mijlocul străzii. Maşina a fost devastată. S-au aruncat asupra soldaţilor pietre şi bulgări de zăpadă. De altminteri, aceste bande izolate, plasate la distanţă de cordoane, au atacat în cursul serii şi autobuzele de cursă de pe calea Griviţei. Toate s-au ales cu geamurile sparte, iar călătorii paşnici au fost răniţi”. Conform unei alte relatări, muncitorii baricadaţi în ateliere au folosit ca scut uman „nevestele lor şi copiii introduşi de cu seară când cordoanele erau mai rare. Din spatele copiilor şi femeilor, agitatorii au aruncat bucăţi de fontă, pietre şi drugi de fier”.

După intervenţia în forţă a autorităţilor din dimineaţa zilei de 16 februarie, muncitorii care au fost arestaţi au fost duşi la garnizoana Malmaison, unde au fost cercetaţi şi percheziţionaţi. Au fost găsite „la unii manifeste, la alţii gloanţe neutilizate, broşuri de propagandă comuniste şi cuţite”.

FOTO: „ADEVĂRUL”, „DIMINEAŢA”, „CURENTUL”