Țara invadată de armata elvețiană de trei ori. De fiecare dată, din greşeală

Având o suprafață de doar 160 de kilometri pătrați și o populație de nici 39.000 de locuitori, Liechtenstein este, dacă permiteți expresia, un microstat. Faptul că forma sa de organizare este cea a monarhiei ereditare parlamentare, statul fiind condus de un Principe, are, în ceea ce urmează, doar o valoare de detaliu. Relevant în ceea ce urmează e că Principatul se învecinează la vest și la sud cu Elveția (cu care se află în uniune vamală şi monetară) şi la est și la nord cu Austria.

Dar granițele terestre ale Liechtensteinului cu cei doi vecini sunt imperceptibile, doar Rinul fiind cât de cât vizibil, tot așa cum propria experiență spune că este practic imposibil ca telefonul mobil al unui străin să rămână conectat în permanență, pe teritoriul Principatului, cu rețeaua telefonică a acestuia. În funcţie de comuna în care te afli (Liechtenstein are 11 asemenea diviziuni administrative), poți intra pe nesimțite în rețeaua Swisscom, ceea ce generează, automat, costuri suplimentare (spre deosebire de helveți, cei din Liechtenstein fac parte, printre altele, din Spațiul Economic European, beneficiile în roaming fiind valabile acolo, dar nu și în Țara Cantoanelor).

„Asemenea lucruri se mai întâmplă”

Tocmai de aceea, poate că nici nu ar trebui să ne mire că, de-a lungul istoriei, armata elvețiană a invadat de trei ori microstatul. De fiecare dată, desigur, din greșeală, neavând nicio legătură cu faptul că Liechtenstein este una dintre cele 22 de țări ale lumii fără armată proprie, aceasta fiind desființată în 1868.

Pe 5 decembrie 1985, vremea fiind total potrivnică, armata helvetă a întreprins un exercițiu cu rachete sol-aer, nu puține aterizând în pădurea Bannwald. Adică într-un Liechtenstein puternic împădurit. Combinația dintre vântul puternic și foc a avut un rezultat pe care lesne vi-l puteți imagina, ancheta relevând că la originea gafei s-a aflat nu vântul, care ar fi modificat traiectoria rachetelor, ci o eroare umană. Una care a generat un îngheț diplomatic, detensionat după plata unor compensații de multe milioane de franci elvețieni.

Elveția „a lovit” din nou la 13 octombrie 1992. Cadeți din cadrul forțelor armate elvețiene au primit ordin scris ca manevrele pe care le efectuau să includă și instalarea unui post de observație în comuna Triesenberg, populată cu doar aproximativ 2.600 de suflete. Ce uitaseră șefii cadeților era că acea așezare se află pe teritoriul Principatului Liechtenstein, eroarea fiind descoperită în momentul când aceștia din urmă au fost chestionați de localnici despre scopul și durata „vizitei”. Dialectul german vorbit de băștinași fiind unul unic, imposibil de găsit în Țara Cantoanelor, gafa a devenit evidentă. Nici nu a mai contat că, prin prisma acordului dintre cele două țări, Elveția este responsabilă de apărarea Liechtensteinului și, în unele cazuri, de reprezentarea diplomatică a acestuia, căci controversele au reizbucnit. Din fericire, de data aceasta nu au existat nici pagube şi, deci, nici compensații.

Nu au trecut decât cincisprezece ani, până în seara zilei de 1 martie 2007, când 171 de infanteriști elvețieni, aflați în mijlocul unor manevre, echipați cu toate cele, dar nu și cu GPS-uri, au căzut victimă întunericului și vremii groaznice, intrând cam doi kilometri pe teritoriul Principatului. Din nou, prea puțini și-au dat seama de incident, retragerea a survenit imediat, la fel și scuzele prezentate pe cale diplomatică, numai că și jena ajunsese la cote maxime. Cât despre „victime”, elocventă este reacția de la acea vreme a purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne din Liechtenstein, Markus Amman: „Nu am avut de-a face cu un atac masiv cu elicoptere sau chestiuni de acest gen”. Și o încheiere filosofică a oficialului evocat: „Asemenea lucruri se mai întâmplă”.

Ce-i drept, de trei ori.

Vorba cuiva: bine că infanteriștii nu au ajuns în Austria…

Acest text face parte din grupajul „Elveția. Dincolo de Wilhelm Tell”, publicat în numărul 234 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.