Istoria unei fotografii: Autopedul doamnei Florence Norman
O doamnă se plimba cu trotineta pe străzile londoneze prin 1916. V-o prezentăm pe Lady Florence Norman, o sufragetă convinsă din Marea Britanie, soția politicianului liberal Sir Henry Norman.
În 1916, domnul Norman s-a gândit să îi facă un cadou mai inedit soției sale: un Autoped. Acesta era un nou mijloc de transport, produs de o companie americană (Autoped Company of Long Island City, New York) în contextul Primului Război Mondial, context în care problema resurselor începea să îi preocupe din ce în ce mai mult pe Aliați. Autopedul funcționa cu benzină, dar consumul era considerabil mai redus în comparație cu cel al unui automobil.
Ar putea fi descris ca o combinație între o trotinetă și un scuter: imita structura unei banale trotinete pentru copii, adică o platformă pe care erau montate două roți și o bară de direcție perpendicular, iar mai departe lua din caracteristicile unui scuter, având un mic motor instalat deasupra roții din față. Putea atinge până la 32 de kilometri pe oră. În principal, scopul său viza serviciile publice, cum ar fi livrările poștale, dar, în timp, vehiculul a ajuns și la unii cetățeni, cum ar fi Lady Florence Norman.
Poate că, privit din perspectiva prezentului, nu pare mare lucru, dar să vezi la începutul secolului XX o doamnă îmbrăcată în rochie lungă cu falduri, cu pantofi cu toc, cu pălăria elegantă așezată pe cap și tot ce mai stă bine pe o lady britanică a epocii, mergând pe un soi de trotinetă electrică spre locul de muncă, este ceva cel puțin de remarcat. În fapt, era chiar o premieră istorică, care punea normele societății britanice în fața unei mici revoluții ce avea să capete amploare pe parcursul anilor următori.
Lady Florence Norman, pe Autopedul dăruit de soţ, jurnalistul şi politicianul liberal Sir Henry Norman; fotografiată aici în 1916, în timp ce se îndrepta spre biroul londonez unde gestiona activităţi legate de război. Va administra, alături de soţ, tot în timpul Primului Război Mondial, şi un spital în Wimereux, Franţa. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, va fi şoferiţă pentru Women’s Voluntary Service, în Londra.