„Dr. Minovici a stabilit că craniul a fost rupt de coloana vertebrală printr’o tăietură violentă”

Figura lui Constantin Brâncoveanu a căpătat în cultura românească un rol emblematic, atât prin perioada de înflorire culturii în perioada domniei sale, cât și prin sfârșitul tragic pe care l-a avut alături de familia sa la Constantinopol, sfârșit violent ce l-a transformat în martir creștin. În 1914, se sărbătorea bicentenarul morții lui Brâncoveanu, fiind publicate numeroase articole despre rolul său în cultură.

Printre operele sale se numără mai multe monumente, de pildă Mănăstirea Hurezi, sau Palatul Mogoșoaia, care surprind atât prin coerența stilului architectural, ce a căpătat denumirea de „brâncovenesc”, cât și prin progresele tehnice remarcabile pentru acea perioadă. În perioada căutărilor pasionate în scopul făuririi unei imagini naționale, ctitoriile sale s-au remarcat drept monumente de măiestrie artistică desăvârșită, fiind preluate elemente de arhitectură pentru clădirea vocabularului național românesc: foișorul, loggia italienească sau elementele de decor, precum coloanele bogat decorate cu motive florale. Astfel de elemente de arhitectură au fost întrebuințate de arhitectul Cristofi Cerchez, cel care a semnat planurile Vilei Minovici la 1905. Dar un alt aspect și mai spectaculos leagă universul familiei Minovici de domnitorul român.

Dr. Mina Minovici, cel care a realizat expertiza forensică asupra craniului domnitorului de secol XVII. Reprezentat aici la 1900 Sursa: arhiva Muzeului Municipiului București

În 1932, ziarul Unirea – Foaie bisericească-politică, consemna în cadrul secțiunii Știri mărunte, o întreprindere de mare importanță: exhumarea osemintelor domnitorului și investigarea acestora de către medicul legist Mina Minovici alături de Francisc Rainer. Inițiativa revenea Comisiunii Monumentelor Istorice, după ce Nicolae Iorga descoperise în 1922 că trupul domnitorului, contrar credințelor de până atunci – că s-ar fi pierdut în apele Bosforului în urma decapitării sale în 1714 –, se afla, de fapt, la biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti. Revelația a fost produsă în urma descifrării inscripției chirilice a unei candelei de veghe plasată deasupra unei lespezi de mormânt. Candela a fost comisionată de către doamna Maria pentru soțul său, acel „Boeriu vechiu şi Domn creştin”. Iată ce consemna ziarul:

„Ortodoxia română –zice-se, – plănuind să-i propună, cu proximul sinod ecumenic, spre a fi canonizat, Comisiunea Monumentelor Istorice a hotărît să cerceteze locul de odihnă al Domnului muntean, decapitat de Turci. Lucrările de exhumare duc la rezultat pozitiv în 12 Decemvrie c., când se scoate la iveală craniul (cu 3 dinţi şi o măsea) şi oasele, dintre bucăţi de lemn putred, purpură şi stofă de Damasc, răsfirate într’o criptă profanată. D. dr. Minovici a stabilit că craniul a fost rupt de coloana vertebrală printr’o tăietură violentă, ceea ce dovedeşte peremptoriu că de fapt ne aflăm în faţa osemintelor lui Vodă Brâncoveanu”. 

Execuția lui Brâncoveanu de la 15 august 1714, care se suprapunea sugestiv sărbătorii creștine a Adormirii Maicii Domnului, a durat numai cincisprezece minute, trupul neînsuflețit fiind aruncat în mare, de unde a fost ridicat de câțiva pescari. Capetele familiei au fost expuse pentru trei zile în fața porții seraiului. Corpul a fost îngropat atunci pe Insula Halki, aparținând ctitoriei brâncovenești, pentru ca după câțiva ani (12 iulie 1720), soția martirului să-i îngroape rămășițele la Biserica Sf. Gheorghe-Nou. În 1934, osemenitele sale au fost reînhumate pentru a fi din nou scoase la iveală în vederea instalării acestora ca moaște la Mănăstirea Hurezi, în 2014.

Autor: Manolache Mădălina / Muzeul Nicolae Minovici 

Bibliografie:

„S’a dat de osemintele lui Vodă Brâncoveanu.”, Unirea, Anul XLII, Nr. 51, 17 Decembrie 1932, pp. 3-4.

Majuru, A., Bădescu, E., Pîrvulescu, D., Ene, Maria-Camelia, Lupu, D., Buda, O., Bucureștii Sfinților Brâncoveni, Editura Muzeului Municipiului București, 2014.

Mitrache, Daciana, „Ciudata soartă a osemintelor lui Brâncoveanu. Cum au fost aduse în ţară, în mare taină, acum 300 de ani”, Adevărul, accesat la 12.08.2021, adev.ro/qdcps8. 

Plăiașu, Ciprian, „Ce a mai rămas din Constantin Brâncoveanu?”, Historia Special, Număr 7, iunie 2014.