A murit ultimul dintre organizatorii puciului împotriva lui Gorbaciov
Ultimul autor al puciului comunist eşuat în august 1991 la Moscova, care a precipitat destrămarea URSS, a decedat miercuri la vârsta de 89 de ani, a anunţat un înalt responsabil rus, relatează adevarul.ro.
“Oleg Baklanov, care a condus industria noastră spaţială şi Ministerul Construcţiilor Mecanice al URSS, a murit astăzi”, a declarat pe Twitter directorul şeful Agenţiei Spaţiale Ruse (Roskosmos), Dmitri Rogozin. Puţin cunoscut în străinătate cu excepţia acestui episod, Oleg Baklanov a fost unul dintre cei opt demnitari sovietici la originea tentativei de destituire a liderului de atunci, Mihail Gorbaciov, care a început la 19 august 1991. Conduşi de şeful KGB şi de ministrul apărării care vedeau acţiunea lor ca ultimul mijloc de “a salva” URSS, aceşti adepţi ai liniei “dure” considerau că Mihail Gorbaciov a mers prea departe în reformele sale.
Această lovitură de stat ratată s-a încheiat cu un eşec după trei zile de incertitudine, tancuri şi manifestanţi stând faţă în faţă pe străzile Moscovei înainte de arestarea puciştilor. URSS s-a destrămat oficial la sfârşitul anului 1991. Oleg Baklanov, născut în 1932, era vicepreşedinte al Consiliului de Apărare pe lângă preşedintele sovietic în momentul puciului. Din 1983 până în 1988, a fost ministru al construcţiilor mecanice şi în această calitate a supervizat mai multe programe spaţiale sovietice, printre care proiectul emblematicul şi costisitorul proiect Buran de navetă spaţială. După lovitura de stat eşuată, a fost închis până în ianuarie 1993 şi apoi amnistiat în 1994. Una dintre figurile marcante ale tentativei de lovitură de stat, ministru sovietic al apărării în acea perioadă, Dmitri Iazov, a încetat din viaţă în 2020 la vârsta de 95 de ani.