modificările pe care le-a adus în salarizarea pe sectoare anul 2023

modificările pe care le-a adus în salarizarea pe sectoare anul 2023

Câștigul salarial mediu național a depășit pentru prima oară pragul de 5.000 de lei și 1000 de euro în decembrie 2023, grație primelor și altor recompense acordate de angajatori pentru sfârșitul de an, care au adăugat un plus de 535 de lei (adică 6,9%), comparativ cu veniturile din noiembrie. Cu un an înainte, aceleași prime din decembrie urcaseră salariul mediu la circa 4350 de lei.

Pe întreg anul 2023, avansul acestor venituri a fost de aproape 15,5%, un record generat de combinația dintre inflația ridicată și presiunea exercitată de criza de personal asupra salariilor.

Creșterile au adus și modificări pe ”tabla salarială” atât în economie, cât și în administrația publică: cei din industria extractivă le suflă în ceafă IT-știlor, cei din Educație au trecut cu jumătate de pas în fața Sănătății – constanta rămâne, însă, industria prelucrătoare acolo unde, spre deosebire de economiile dezvoltate, salariul mediu rămâne sub media națională.

Mai jos – tabelul cu salariile medii pe sectoare și subsectoare – de la economia privată la administrația publică: cu explicațiile evoluțiilor și cu observațiile aferente prin comparație cu anul anterior.

*

Primele de final de an, foarte consistente în câteva domenii, cu precădere din unele sectoare industriale, au făcut ca veniturile lucrătorilor din domeniul fabricării produselor obținute din prelucrarea țițeiului să le depășească temporar pe cele din sectorul IT.

De altfel, câștigul salarial mediu din sectorul IT a scăzut spre sfârșitul anului 2023, după ce coaliția a eliminat facilitatea neplății impozitului pe venit, conform datelor INS.
În noiembrie, luna când a intrat în vigoare pachetul fiscal asumat în Parlament de către guvern pentru a reduce deficitul bugetar, venitul mediu net din Informații și comunicații a coborât la 9.468 lei, comparativ cu 9.678 de lei în luna octombrie. Diminuarea provine în special de la Activitati de servicii in tehnologia informatiei, Activitati de servicii informatice, unde netul a coborât de la 11.127 de lei în octombrie, la 10.935 de lei, în noiembrie.

În construcții, unde a fost abrogată scutirea de contribuții de sănătate, tot de la 1 noiembrie 2023, salariile s-au conservat, comparativ cu octombrie – o medie a netului de 4.557 de lei, față de 4.556 lei în octombrie, conform datelor INS.

Faptul că firmele din construcții au suportat integral reintroducerea constribuțiilor de sănătate (de 10%) se reflectă în creșterea câștigului salarial brut mediu, de la 6.058 de lei în octombrie, la 6.793 de lei în noiembrie.

La Activitati de servicii in tehnologia informatiei, Activitati de servicii informatice, însă, brutul mediu a urcat în noiembrie la 17.615 de lei, de la 17.503, după reintroducerea impozitului pe venit (16%). Netul a fost de

Tot la aceste activități se observă o scădere a numărului de salariați în luna noiembrie, față de octombrie, de la 147.900 de astfel de profesioniști, la 147.600, în noiembrie. Această ușoară diminuare s-a produs în condițiile unui avans al indicilor valorici ai cifrei de afaceri pentru servicii de piata prestate in special intreprinderilor, în Activitati de servicii in tehnologia informatiei, Activitati de servicii informatice, de la 434,4 în octombrie, la 450,8 în noiembrie, comparativ cu 2015, conform datelor INS.

Diminuarea efectivelor de angajați din acest sector nu echivalează cu o reducere de personal, fiind posibil ca o parte din acești salariați să fi optat pentru a lucra pe propria firmă, așa cum fac mulți dintre acești profesioniști, care preferă să colaboreze în proiecte punctuale, cu una sau mai multe companii.

Angajații din domeniul fabricării produselor obținute din prelucrarea țițeiului, campionii lunii decembrie – se apropie tot mai mult de IT-iști

Lucrătorii din domeniul Fabricării produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului au avut în luna decembrie câștiguri salariale superioare celor ale programatorilor – media netului a fost de 12.710 lei, față de 11.268 lei, conform datelor publicate luni de INS.

Acest raport între cele două venituri este obișnuit pentru decembrie, întrucât primele și bonusurile acordate în fabricarea produselor obținute din prelucrarea țițeiului sunt mult mai mari decât cele din IT sau alte domenii de activitate.

Și lucrătorii din domeniul extracției petrolului au depășit cu prima din decembrie plafonul unui net de 11.000 lei – 11.064 lei, media câștigului salarial net.

În noiembrie, însă, IT-iștii au avut un net cu aproape 400 de lei mai ridicat – 10.935 lei, comparativ cu 10.555 lei.

Majorările acordate după greva generală din vara lui 2023, au făcut ca media din Învățământ să depășească semnificativ netul din Sănătate și asistență socială

În luna mai, când Guvernul a operat prima majorare a salariilor din educație convenite în timpul grevei generale, veniturile din Învățământ le-au depășit pe cele din Sănătate și asistență socială – de la un net mediu de 4.037 de lei în luna aprilie 2023, au urcat la 4.816 lei în mai, în timp ce personalul medical și asistenții sociali au rămas sub 4.500 lei.

În octombrie 2023, când a crescut salariul mediu pe economie, în Învățământ media netului a depășit 5.000 de lei, în timp ce în Sănătate și asistență socială a fost de 4.531 lei.

Fără Asistența socială, care trage mult în jos secțiunea CAEN Sănătate și asistență socială, cum figurează la INS, veniturile personalului medical rămân superioare celor ale cadrelor didactice, ca medie.

În decembrie 2023, luna pentru care INS a publicat luni date, câștiul mediu met din Învățământ a scăzut foarte ușor ușor sub 5.000 de lei, așa cum se observă și în tabelul de mai jos, ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare.

Câștigurile salariale din Industria prelucrătoare, sub media națională; HORECA, cele mai mici venituri – 55,62% din salariul mediu net

În luna decembrie, câștigul salarial mediu net din România a depășit 5.000 de lei. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (12.710 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.825 lei).

Conform INS, în luna decembrie 2023, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut comparativ cu luna noiembrie 2023, în proncipal ca urmare a acordării d e prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

Venitul mediu net din Industrie, per total, s-au situat la puțin peste 96% din media națională.

Cele mai mari valori din Industrie, atât nominale cât și raportate la salariul mediu pe țară, s-au înregistrat, ca de obicei, în domeniul Energiei.

Câștigul mediu din Industria prelucrătoare a reprezentat aproape 91% din media de 5.000 de lei.

Venitul din Industria auto a depășit ușor media națională, deși primele negociate de sindicatele din domeniu au fost importante – 5.415 lei, adică 106,62% din câștigul mediu net la nivel național.

În Industria metalurgică, media netul din decembrie a fost cu 865 de lei peste media națională.

Cele mai mici câștiguri salariale din România

Cele mai mici valori din Industrie au fost consemnate în următoarele sectoare:

  • Fabricarea articoleleor de îmbrăcăminte – 57,10% din câștigul salarial mediu pe țară, adică doar 2.900 de lei net
  • Tăbăcirea și finisarea pieilor, fabricarea încălțămintei – 63,10%
  • Fabricarea de mobilă – 65,07%
  • Industria alimentară – 75,78%

La nivel național, cele mai mici salarii au fost, ca de obicei, cele din HORECA (Hoteluri și restaurante) – doar 55,62% din media de 5.000 de lei, adică 2.825 de lei, în decembrie, lună cu prime de sfârșit de an. Este domeniul din servicii în care salariații se bazează cel mai mult pe veniturile din bacșișul clienților.

****

(Citiți și: ”Productivitatea per salariat în economie – comerțul bate industria”)

(Citiți și: ”Rata de înlocuire a salariilor cu pensiile – sau despre riscul de sărăcie al muncii: anul electoral micșorează diferența dintre pensie și salariul care o plătește”)

(Citiți și: ”De la PIB/capita la salariul mediu net – o fotografie pe județe: fenomene salariale și mitologii regionale”)

***

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *