O nouă specie de om preistoric, descoperită în Israel
O nouă specie de om preistoric descoperită recent în Israel pune sub semnul întrebării teza privilegiată potrivit căreia omul de Neanderthal a apărut în Europa şi apoi a migrat spre sud, au anunţat joi cercetători israelieni, relatează agerpres.ro.
În timpul săpăturilor arheologice din apropierea oraşului Ramla, din centrul Israelului, echipa dr Yossi Zaidner, de la departamentul de arheologie al Universităţii Ebraice din Ierusalim, a descoperit rămăşiţe umane preistorice pe care nu le-a putut atribui niciunei specii cunoscute de Homo.
Într-un studiu publicat în revista Science, o echipă de antropologi de la Universitatea din Tel Aviv şi echipa dr Zaidner au identificat o nouă specie din genul Homo, „Nesher Ramla”, numită după situl în care a fost găsită.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, oasele umane descoperite datează de acum 140.000 până la 120.000 de ani î. Hr. Au caracteristici comune cu omul de Neanderthal, în special în ceea ce priveşte dinţii şi maxilarul, dar şi cu alte tipuri de oameni preistorici în ceea ce priveşte craniul.
Noua specie diferă însă de omul modern prin absenţa bărbiei, structura craniului şi prezenţa unor dinţi foarte mari, precizează studiul.
Grupuri mici de tipul Homo Nesher Ramla au migrat în Europa – unde au evoluat în neanderthalienii „clasici” pe care îi cunoaştem bine, dar şi în Asia, unde au evoluat populaţii arhaice cu trăsături asemănătoare cu cele ale neanderthalienilor, explică dr. Rachel Sarig de la Universitatea din Tel Aviv, co-autoare a studiului.
„Fiind o răscruce de drumuri între Africa, Europa şi Asia, Israelul a servit ca un creuzet în care diferite populaţii umane s-au amestecat şi apoi s-au răspândit în întreaga lume veche”, explică ea.
„Descoperirea noii specii de Homo are o mare importanţă ştiinţifică”, conchide profesorul Israel Hershkovitz, de la Universitatea din Tel Aviv, „deoarece adaugă o altă piesă la puzzle-ul evoluţiei umane şi ne ajută să înţelegem migraţia umană în Lumea Veche”.