Cum se numește cel mai nou corb regal din Turnul Londrei
Legenda spune că Regatul Unit va dăinui atâta vreme cât vor exista corbi în Turnul Londrei. Dacă corbii dispar din Turn, Regatul se va prăbuși în ruine, iar pentru ca acest lucru să nu se întâmple, cel puțin șase corbi sunt ținuți în regim de semi-sălbăticie, în fortăreața veche de aproape o mie de ani.
Se spune că primul monarh care a făcut referire la legendă a fost Charles II (1630-1685), dar sunt și relatări conform cărora legătura dintre corbi și soarta regatului ar fi de dată mai recentă.
Oricare ar fi adevărul, starea corbilor regali este luată foarte în serios de autorități. Îngrijitorul corbilor, Ravenmaster-ul, poartă pe umerii săi întreaga responsabilitate privind bunăstarea păsărilor de care depinde soarta întregii țări. Titularul postului, Chris Skaife, a anunțat o veste bună pentru toți britanicii, cel mai nou corb de la Turnul Londrei a primit un nume după o procedură de vot deschisă publicului. Puiul a ieșit din ou în luna martie, împreună cu un alt pui căruia Christofer Skaife i-a spus Edgar, după numele poetului Edgar Allan Poe, autorul celebrului poem Corbul.
În privința surorii lui Edgar, britanicii au avut de ales între mai multe nume, cum ar fi Matilda, Florence, Bronte, Branwen, Winifred, după cum relatează BBC.
La sfârșitul votării, Branwen, numele zeiței celtice a dragostei, a fost preferat de public. Branwen și Edgar ridică la nouă numărul corbilor prezenți la Turnul Londrei, după ce regina corbilor, Merlina, a dispărut cu două luni înainte de ieșirea lor din ou.
Părinții lui Branwen și ai lui Edgar sunt corbii regali Huginn și Muninn.
Corbii au parte de o îngrijire cu totul specială și pot zbura. Atenția de care se bucură din partea Ravenmaster-ului, hrana și adăpostul sigur îi fac să considere Turnul Londrei drept casa lor. Cu toate acestea, de-a lungul vremurilor unii corbi au plecat, cum ar fi chiar Muninn care a zburat în Greenwich, dar a fost găsit și returnat de un cetățean, o săptămână mai târziu. Corbul George a fost eliberat din funcție pentru că mânca antene de televizor, iar Grog a dispărut fiind zărit ultima oară lângă un pub din East End.
Cu ce „delicatese” sunt hrăniți corbii din Turnul Londrei?
Conform site-ului oficial al Turnului Londrei, corbii au parte de o dietă specială. Sunt hrăniți de două ori pe zi cu o hrană variată pe bază de șoareci, pui de găină și altă carne crudă. La ocazii speciale, corbii sunt tratați cu o delicatesă, biscuiți muiați în sânge.
Datorită importanței extraordinare a funcției, titlul de Ravenmaster se obține extrem de greu. Pentru a aspira la titlu, candidatul trebuie să fie yeoman warder, membru al Gărzii Turnului. Membrii Gărzii Turnului sunt foști militari cu cel puțin 22 de ani de serviciu în armată, și cu o carieră ireproșabilă.
Foto sus: © User:Colin / Wikimedia Commons / CC BY-SA 4.0