Serviciul britanic de spionaj, MI6, caută un nou ”Q” la departamentul tehnic

Serviciul britanic de spionaj, MI6, caută un nou ”Q” la departamentul tehnic

Şeful serviciului britanic de spionaj MI6, a declarat că agenţia pe care o reprezintă se află în căutarea unui nou director al departamentului tehnic, sau ”Q”, după cum este cunoscut pentru toţi fanii filmelor din seria ”James Bond”, transmite agerpres.ro.

”Căutăm un nou ‘Q’. Dacă doriţi să slujiţi patria ajutând MI6 să dezvolte tehnologia operaţională a viitorului, vă rugăm să aruncaţi o privire”, a scris Richard Moore pe Twitter.

As I said in my weekend interview, we’re looking for a new ‘Q’. If you want to serve your country by helping MI6 to develop the operational technology of the future, please take a look – https://t.co/y7ifHaEeDP

— Richard Moore (@ChiefMI6)

În filmele din seria ”James Bond’, ”Q” îi furnizează agentului 007 o serie de gadget-uri, de la o maşină sport Aston Martin cu scaun ejectabil pentru pasager până la un stilou care se transformă în grenadă.

Cu toate acestea, potrivit descrierii job-ului, versiunea din viaţa reală va fi ”responsabilă de echipele care creează şi adoptă tehnologii care să ne sprijine în misiunea noastră împotriva celor mai dificili adversari al Marii Britanii”.

”Transformaţi tehnologii distrugătoare din ameninţări la adresa operaţiunilor noastre în oportunităţi, punând MI6 în avangarda inovaţiei digitale”, se arată în descrierea postului.

În filmele Bond, personajul Q a fost interpretat de actori precum Desmond Llewelyn, Geoffrey Bayldon şi John Cleese, însă în 2017 fostul şef al MI6 a dezvăluit că în realitate postul era deţinut de fapt de o femeie, a cărei identitate nu a fost dezvăluită.

În anunţul MI6, care nu face de fapt nicio menţiune cu privire la capacitatea de a proiecta ceasuri cu laser sau cimpoaie care se transformă în aruncătoare de flăcări, se atrage atenţia că acel candidat care va obţine postul ”nu va fi anunţat public”.

”Te aşteptai la un stilou care explodează? Nu mai practicăm aşa ceva”, îi spune Ben Whishaw, cel care interpretează versiunea actuală a lui Q, lui Daniel Craig, actorul care îl joacă pe James Bond în filmul ”Skyfall” din 2012.

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *