Direcția marilor contribuabili își pierde personalitatea juridică. Principalele modificări

Direcția marilor contribuabili își pierde personalitatea juridică. Principalele modificări

Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili nu va mai avea personalitate juridică și va fi absorbită de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, conform unui proiect de reorganizare a ANAF pus în dezbatere publică de către Ministerul Finanțelor.

Același document prevede înfiinţarea Direcţiei generale antifraudă fiscală, ca structură fără personalitate juridică, în cadrul ANAF, cu atribuţii de prevenire, descoperire şi combatere a actelor şi faptelor de evaziune fiscală şi fraudă fiscală.

Organele de control din cadrul DGAF vor fi în permanenţă la dispoziţia serviciului și vor purta arme: „Personalul Agenției din cadrul Direcției generale antifraudă fiscală care ocupă funcții publice specifice poartă, în timpul serviciului, uniformă, însemne distinctive, ecusoane și, după caz, armament și alte mijloace tehnice utilizate ca mijloc individual de apărare, protecție şi comunicare, care se atribuie gratuit. În realizarea atribuțiilor de serviciu, personalul care ocupă funcții publice specifice poate îmbrăca ținuta civilă”, se arată la unul dintre articolele proiectului.

De asemenea, va exista un vicepreşedinte ANAF care va coordona în mod direct activitatea de digitalizare a instituţiei.

Principalele schimbări propuse

  • Se înfiinţează un nou post de vicepreşedinte care va coordona în mod direct activitatea de digitalizare a instituţiei. Noul post va fi obţinut prin desfiinţarea unui post vacant existent în cadrul ANAF şi înfiinţarea unui post de vicepreşedinte ANAF, cu rang de subsecretar de stat, numit prin decizie a primministrului, care va exercita atribuţiile delegate de preşedintele Agenţiei.
  • Renunţarea la personalitatea juridică şi preluarea Direcţiei generale de administrare a marilor
    contribuabili la nivelul aparatului propriu al ANAF
    Începând cu data de 1 aprilie 2024, în cadrul aparatului propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va funcţiona Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, organ fiscal a cărui competenţă de administrare fiscală se stabileşte în condiţiile legii. Modalitatea de reorganizare a Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili, pierderea personalitatii juridice si functionarea ei ca direcţie generală în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se va realiza prin fuziune. Fuziunea se va face prin absorbţia Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
  • Înfiinţarea funcţiilor publice specifice de execuţie de inspector antifraudă, dar şi a funcţiilor publice specifice de conducere de inspector general antifraudă, inspector general adjunct antifraudă, inspector şef direcţie antifraudă, inspector şef serviciu antifraudă. Se revine la utilizarea unei funcţii publice specifice structurii de antifraudă, respectiv funcţia de inspector antifraudă care să susţină şi să reflecte într-o manieră consistentă dezvoltarea activităţii, cu modificarea în mod corespunzător a cadrului legal aplicabil funcţiei publice şi funcţionarilor publici (OUG nr. 57/2019 cu modificările şi completările ulterioare). Aceștia vor avea obligații specifice suplimentare comparativ cu alte funcţii generale din cadrul ANAF, precum punerea permanentă la dispoziţia serviciului, portul de armament şi de uniformă. „Astfel această structură poate interveni operativ prin controale antifraudă ori de câte ori starea de fapt o impune, fiind binecunoscut că faptele de evaziune fiscală sunt premeditate, autorii acestora putând acţiona oricând şi oriunde în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale”. „Atribuţiile şi datele corespunzătoare operaţionalizării sistemelor RO e – Transport şi RO e-Sigiliu şi având în vedere, totodată, noile reglementări legale privind prevenirea şi combaterea unor activităţi economice ilicite, există premisa ca numărul de acţiuni operative de control să crească exponenţial, fiind necesară o consolidare a funcţiei ocupate de personalul care efectuează control antifraudăȚ, mai arată Nota de fundamentare a proeictului. 
  • Introducerea unor reglementări referitoare la atragerea răspunderii potrivit legii în cazul
    divulgării secretului fiscal.
    Presupune o extindere a modalităţilor de colectare a consimţământului la variante actuale, mai eficiente, extrem de sigure şi de rapide, în acord cu evoluţia tehnologică. În acest sens se propune introducerea în cuprinsul actului normativ a unei reglementări referitoare la faptul că nerespectarea secretului fiscal de către personalul ANAF care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu are acces la informaţii care constituie secret fiscal potrivit legii, atrage răspunderea potrivit legii.

  • Completarea Anexei 51 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, prin introducerea funcţiilor publice specifice cu statut special din cadrul Autorităţii Vamale Române.
  • Creșterea salariilor din instituțiile subordonate MF. Alinierea drepturilor salariale ale personalului din cadrul unităţilor subordonate Ministerului Finanţelor la nivelul de salarizare pentru funcţiile din cadrul ANAF.

De ce trebuie făcută această reorganizare, în viziunea Ministerului Finanțelor:

Această reorganizare, susține MF, va ajuta la creşterea ponderii veniturilor fiscale către un nivel de 30-32% din PIB, pe termen mediu şi lung.

Se impune o reaşezare structurală a instituţiei, fiind necesară şi o modificare organizatorică pentru a putea mobiliza de o manieră optimă resursele disponibile astfel încât să se permită implementarea eficientă a reformelor din toate punctele de vedere specifice unei schimbări, menționează MF.

Datele ce impun schimbarea:

Până la data de 01 ianuarie 2024, numărul marilor contribuabili gestionaţi de Direcţia generală
de administrare a marilor contribuabili (structură înfiinţată ca interlocutor fiscal unic care să
asigure asistenţă în aplicarea unitară a legislaţiei fiscale pentru acest tip de contribuabil) s-a
situat în limita unui număr de maxim 3.000. Din aceştia însă, un total de 1.424 cei mari
contribuabili deţin o pondere de 46,42% din sumele declarate la nivel naţional, diferenţa
reprezentând un procent de până la 5% din aceste sume.

Ca atare, eliminarea unui număr contribuabili din categoria marilor contribabili permite DGAMC
să îşi orienteze eforturile pentru susţinerea categoriei de contribuabili cu cel mai mare aport
fiscal, oferind acestora servicii publice de o înaltă calitate.

Astfel, numărul de contribuabili aflaţi în administrarea DGAMC s-a diminuat începând cu 01
ianuarie 2024 cu 1.000 contribuabili (Ordinul nr. 1992/2023 al preşedintelui ANAF). Începând cu
data de 1 iulie 2024, un număr de 1.064 contribuabili aflaţi în administrarea DGAMC vor trece în
gestiunea Administraţiilor judeţene.

Obiectivele din Strategia ANAF aferentă perioadei 2021-2024:

  • îmbunătăţirea serviciilor oferite – dezvoltarea unei relaţii de parteneriat cu contribuabilii pentru serviciile prestate
  • soluţii digitale integrate – transformarea digitală a ANAF prin soluţii digitale integrate,
    care utilizează la maximum datele şi informaţiile disponibile, prevenirea şi combaterea evaziunii
    fiscale
  • menținerea unui mediu economic echitabil, eficienţă şi transparenţă

****

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *