Statuia Cristos Mântuitorul din Rio de Janeiro, restaurată la 90 de ani de la inaugurare
Celebra statuie Cristos Mântuitorul (Cristo Redentor) din Rio de Janeiro face obiectul unui amplu proces de restaurare, la 90 de ani de la inaugurare.
Situată la 710 de metri deasupra nivelului mării, în vârful muntelui Corcovado, statuia din beton, înaltă de 38 de metri, este vizitată de circa 2 milioane de oameni pe an. În luna octombrie 2021, se vor împlini 90 de ani de la inaugurarea monumentului.
„Structura externă, expusă în fața elementelor naturii, a suferit o uzură din cauza soarelui, ploii, fulgerelor și variațiilor de temperatură”, a explicat arhitecta Cristina Ventura, coordonatorul lucrărilor de restaurare, citată de AFP.
Programul de restaurare, care se va desfășura pe tot parcursul anului 2021, prevede o analiză aprofundată a stării învelișului exterior al statuii, compus din câteva mii de mici pietre triunghiulare tăiate manual, a armaturii sale din fier și a infiltrațiilor de apă din structura sa.
În 1921, Biserica Catolică a organizat un concurs ce viza construirea unui monument religios cu ocazia centenarului independenței Braziliei. Inginerul brazilian Heitor da Silva Costa a câștigat concursul și a consacrat 10 ani acestui proiect. Statuia a fost realizată de francezul Paul Landowski.
Monumentul a fost inaugurat pe 12 octombrie 1931. În 1973, Cristos Mântuitorul a fost declarat monument istoric, iar în 2007 a fost inclus în rândul „Celor șapte minuni ale lumii moderne”.
Foto sus: © Donatas Dabravolskas / Wikimedia Commons