Mărțișorul din a doua jumătate a secolului XX, în nordul județului Harghita

Mărțișorul din a doua jumătate a secolului XX, în nordul județului Harghita


În
nordul Harghitei, în secolul trecut, mărțișorul era încă simplu
și se lucra în familie. Din
câteva mărturii se poate concluziona că era alcătuit din firul
alb-roșu realizat din bumbac sau mătase, care se termina în cănaci
și la care se adăuga sau nu o amuletă, lucrată de asemenea
manual.

Capetele
alb-roșii,
ce
apar
sub
diferite forme (cănaci, pompon rotund sau aplatizat, pătrat simplu
sau dublu, stea cu opt colțuri, din mătase sau cu mărgele)
se făcea fie direct din prelungirea firelor, fie erau înfășurate
pe bucățele de carton sau furnir, în formele amintite, ori li se
adăugau mărgele mărunte, folosite în zonă pentru registrele
decorative ale cămășilor femeiești, care se înșirau pe ață
ori pe o sârmă subțire, ordonate apoi în forme florale. Amulete
nu prea aveau oamenii de rând, ci numai cei mai instăriți, care
includeau la mărțișor un bănuț de aur.

„Cum se făcea mărțișorul la sat mai demult?”

La
întrebările “cum
se făcea mărțișorul
la sat mai demult (n.n. referindu-ne
la intervalul 1950-1970),
din ce materiale și cine le lucra?”,
câteva
dintre persoanele solicitate mi-au răspuns:

“În
anii ‘50-’60,
confecționam mărțișoarele împreună cu mama. Firul îl răsuceam
din mătase albă și roșie. Se găseau papiote de mătase la
mercerie. La capete legam cănaci, unul alb și unul roșu. Se făceau
mărțișoare și cu pompoane sau cu pătrățele simple ori duble
(steluțe cu opt colțuri). Purtam mărțișoarele fără amulete.
Pot să ilustrez cu mărțișorul cu steluțe minuțios elaborat de
Vasile Hurubă (Sirică) în anii 1960, păstrat ca amintire de sora
lui, prof. Livia Panciuc-Hurubă.
Livia era colega mea de clasă și avea cel mai frumos și delicat
mărțișor.” –
prof. Doinița
Ana
Dobrean

(Subcetate)

“Îmi
amintesc cu nostalgie de primii ani de școală
când
pentru prima dată,
mica mea, m-a învățat să
fac mărțișoare. Obiceiul de a dărui băieților mărțișoare de
1 martie era unul extrem de motivant pentru a te “specializa” în
confecționarea lor. Firul delicat de mătase,
alb și
roșu,
îl
răsuceam cu răbdare, șnurul care rezulta din răsucirea celor două
fire era tăiat
la o dimensiune potrivită
după
care la ambele capete se prindea câte
un cănăcel alb și
roșu. Îmbracam
în
mătase, cartonașe sub forma de bănuți, sub forma de floare sau de
cruciulița, dar și
sub forme geometrice, romb sau pătrat, funcție
de imaginația fiecărei mame care își iniția copila. Acestea erau
atașate la mărțișoare și
aveau rol de medalion.

Mărțișoarele
le puneam într-un
soi de pliculețe
pe care tot noi le făceam,
scriam pe el numele băiatului, iar în
ziua de 1 martie, la prima oră
ofeream mărțișoarele, băieților pe care îi plăceam, sau ne
erau neamuri. Primul mărțișor îl
dăruiam doamnei sau
domnului învățător. În
ziua de 8 martie primeam plata mărțișorului, fiecare baiat la care
i-ai oferit mărțisor venea cu un dar care consta într-o
batistuță, o ciocolată
sau o mașinuță
cu parfum, și
nelipsitul sărut pe obrăjori. Cel mai frumos mărțisor îl
păstra mica pentru mine, mi-l
prindea de uniformă și
îl
purtam toată
luna martie, apoi îl
descosea și
îmi
spunea să
merg să
îl
prind într-un măr sau un prun. Mai târziu
am aflat că mărțișorul are rol protector și
cu siguranță
poartă
în
el o valoare sacră.”
Livia
Harpa
(Toplița)

“Despre
mărțișor? Îl făcea mama din mătase albă și roșie. Șnur ca
cel din zilele noastre, dar și cu niște bănuței în
formă
de pătrat,
jumătate albi, jumătate roșii, împărțirea fiind pe diagonală.
Foarte frumoși!”
Elena
Mîndru

(Sărmaș)

“Îmi
amintesc vag că la Toplița, căci eu de-acolo sunt, ne făceau
mamele acel şnur roş-alb, apoi când am mai crescut, le făceam noi
din mătase, aşa cum sunt și
acum,
sau din bumbac, sub formă de canafi
(cănaci),
ciucuri rotunzi și cu amulete pătrate (se “îmbrăca” un
cartonaș pătrat, cam de 1-2 cm cu mătase albă și roșie, într-un
anumit mod).”
– înv. Ileana
Todor

(Toplița/Subcetate)

“În
anii ‘70 faceam marțisoare din placaj subțire sau furnir
ori dintr-o cutie de chibrituri.
Decupam pătrate sau romburi și le înveleam cu fire albe și roșii
din bumbac, intercalate.”
Angelica
Cotfas

(Subcetate)

“Se
făceau bănuți
din mătase
de cusut
cu
diametrul
de 1
cm,
se
adunau
în
mănunchi,
se
legau
la mijloc,
se
desfăceau
și se călcau
cu ticlăzăul
(fierul
de călcat
cu jar)
sau
pe cartonul
subțire
de la cutia de chibrituri,
cu
latura de 1 cm sau cât
era marginea îngustă
a cutiei,
cu
fir de ață roșie și albă
(ață
de cusut),
modelul
se făcea pe diagonala pătratului.”
– înv.
Aurica
Morar

(Gălăuțaș)

“Îmi
amintesc cu nostalgie cum făceam șnurul, din fire de mătase (aveam
mătase fiindcă se cosea cu ea), bineînțeles alb și roșu, le
răsuceam, iar la capete puneam cănăcei. Voiam să iasă cât mai
frumos și diferit de a altor copii. Îl făceam după forma unui
nasture, să fie rotund și-l puneam la presat între cărți.
Mărțișorul, cum îi spuneam noi (n.n. amuleta), se făcea din
mărgele mici, precum cele ce se coseau pe ie, înșirate pe o
sârmuliță și inventam tot felul de floricele.”
Olimpia
Croitor
(Ciobotani,
Stânceni)

Mărturii
vizuale ale unor mărțișoare de mai demult s-au păstrat extrem de
puține. De
aceea ilustrez materialul cu un număr limitat de imagini, obținute
de la prof. Doinița
Ana
Dobrean
și înv. Aurica Morar, cărora le mulțumesc din nou pe această
cale.

Şnurul
este mai important decât obiectul ataşat lui. Acesta este
mărţişorul autentic“

Dr.
Virgil
Niţulescu

Citatul
aduce o clarificare importantă, pentru că în timp și chiar și
azi, au fost și sunt persoane pentru care nu a fost / nu e clar dacă
numim mărțișor firul alb-roșu ce leagă obiectul/amuleta sau
amuleta în sine.

Mărţişorul,
element
de patrimoniu imaterial
înscris în
lista UNESCO,
este o tradiţie de primăvară
transmisă
încă
din Antichitate.
Știm
despre mărțișor că e prezent și în cultura altor popoare din
sud-estul Europei, cum sunt bulgarii, sârbii și grecii, care îl
contextualizează în mod similar poporului român. În
satul tradițional din Transilvania, Banat, Maramureș, centrul
Munteniei, vestul Olteniei și sudul Dobrogei, luna echinocțiului de
primăvară și a Anului nou agrar se numea Mărțișor. Acesta
era o
reprezentat
doar de șnurul bicolor, fără alte accesorii. Primele
mărțișoare erau făcute din lână albă și neagră
sau albă
și albastră și se dădea în dar în ziua din martie în care
apărea Luna Nouă. Firul
tors înseamnă trecerea timpului și a vieții omului.
Transilvănenii
agățau
mărțișorul
la uși,
la ferestre sau de coarnele animalelor pentru a speria duhurile rele.
Păstrarea
şi transmiterea obiceiului de a dărui acest simbol al primăverii
este încurajată an
de an și de instituțiile de cultură prin
activități
de învăţare
nonformală.

Muzeul
Național al Carpaților Răsăriteni organizează în fiecare
primăvară, în cadrul proiectului Atelierele
Primăverii
,
serii de ateliere tematice la sediul central și la sediile punctelor
muzeale, în cadrul cărora școlarii și preșcolarii află povestea
acestui element de patrimoniu și confecționează mărțișoare pe
care le dăruiesc celor dragi.

Un
material realizat de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni. Documentare:
Cosmina
Marcela Oltean

Foto sus (de la stânga la dreapta): 1. Mărțișor
cu steluțe

în opt colțuri (din fire pe carton), sursa prof. Doinița
Ana
Dobrean;  2. Mărțișor
cu capete romboidale
(din
fire pe carton), sursa înv. Aurica Morar;  3.  Mărțișor
cu cănaci rotunzi
,
sursa înv. Aurica Morar. 

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *