Axa de idei francezo-britanico-germane care au generat teoriile rasiste și naziste

Teoriile rasiste și-au atins apogeul în Germania din prima jumătate a secolului XX. Unul dintre primii ideologi ai rasismului și nazismului din acea țară a fost un britanic, Houston Stewart Chamberlain, pasionat de cultura și puterea civilizațională a Germaniei.

Teoriile rasiste și-au atins apogeul în Germania din prima jumătate a secolului XX. Unul dintre primii ideologi ai rasismului și nazismului din acea țară a fost un britanic, Houston Stewart Chamberlain, pasionat de cultura și puterea civilizațională a Germaniei. Acesta a fost influențat de ideile filosofului francez Arthur de Gobineau (autorul conceptului despre supremaţia rasei albe), le-a înțeles și le-a interpretat în felul său și la trecerea de secole a publicat o lucrare profund rasistă, în care se arătase fascinat de caracterul rasial „măreț” al poporului german și, în paralel, a înfierat poporul evreu. În acea lucrare, intitulată Temeliile secolului XIX (Die Grundlagen des neunzehnten Jahrhunderts), publicată în 1899, Chamberlain a dedicat o sută treizeci și cinci de pagini descrierii evreilor, disecând caracterul lor, fiziologia, trăsăturile de bază.

Chamberlain (foto dreapta © Das Bundesarchiv Bild 119-1600-06) ajunge la concluzia că „existența evreilor e un păcat”, iar Iisus Hristos nu putea fi evreu (idee preluată apoi de Adolf Hitler). Pornind de aici, o căsătorie dintre un evreu și un german ar afecta caracterul nobil al celui din urmă. Sângele evreiesc este „mult prea străin, ferm și puternic pentru a fi înnobilat de sângele german”; se produc efecte adverse. Prin urmare, între acele două popoare e posibilă doar o confruntare, „o luptă pe viață și pe moarte”. Cuvântul „luptă” apare de 112 ori în cartea sa, suficient de mult ca să le inducă cititorilor o stare de spirit combativă, de animozitate față de „pericolul evreiesc”.

Astfel, Chamberlain introduce evreii în schema „noi” versus „ei” și pune bazele ideologiei rasiste și naziste a Germaniei hitleriste. Apropo, el s-a întâlnit personal cu Hitler, prima dată în 1923, l-a încurajat pe acesta în cauza sa naționalistă și l-a preamărit în alte scrieri de-ale sale. Hitler, la rândul său, a apreciat tezele antisemite ale lui Chamberlain și a făcut trimitere la ele în viziunea sa asupra viitorului Germaniei.

Așadar, cea mai cunoscută formă de altoire a teoriilor rasiale cu ideologia politică au realizat-o fondatorii și propagandiştii nazismului, care în așa mod și-au putut justifica planurile de expansiune şi purificare etnică a popoarelor considerate „inferioare” față de „rasa nordică”. Miza protejării „sângelui german” și a eliminării pericolului rasial străin constituise dominanta mişcării naziste.

Liderii hitleriști au utilizat imaginarul mixofob (teama de amestec rasial) pentru a-şi motiva represaliile; „sângelui evreiesc” i se atribuia o putere de contaminare, care, ca o otravă, poate infecta „sângele german”. Rasismul era înțeles ca un mijloc de protecţie împotriva „întinării” (pângăririi) rasiale [apud Taguieff, 2005, p. 562]. Or, aşa cum scrisese Adolf Hitler însuşi în lucrarea sa de referinţă, Lupta mea (Mein Kampf):

„Orice eveniment istoric reprezintă manifestarea unui instinct de conservare a rasei, atât în sensul bun, cât şi în cel rău al termenului”.

De notat că Hitler era mai curând un antievoluționist (în termeni darwiniști) și nu accepta ideea descendenței omului dintr-un strămoș comun cu maimuțele; el, mai degrabă, era adeptul ideii că speciile sunt fixe și nu se preschimbă una în alta. La fel, în închipuirea lui, stăteau lucrurile în privința raselor, care erau inițial distincte și tind să se omogenizeze în interiorul lor, iar încrucișarea și eterogenizarea lor ar fi păguboasă. Amestecul de rase ar fi contrar naturii și va duce inevitabil la declinul unei rase superioare; acesta „ar fi un păcat împotriva voii Domnului”, care a creat rasele separat, judeca Hitler. Escaladarea acelui „instinct de conservare a rasei” a marcat decisiv prima jumătate a secolului XX. Holocaustul şi ororile celui de-al Doilea Război Mondial au reprezentat o faţetă monstruoasă a modului în care pot fi interpretate şi utilizate în sens propagandistic teoriile despre rasă.

E de remarcat că laolaltă cu evreii, o altă categorie etnorasială care a suferit enorm de pe urma ideologiei naziste au fost romii. Unul dintre inițiatorii genocidului împotriva romilor a fost Eva Justin, medic și antropolog în Germania hitleristă. Această cercetătoare cunoștea bine limba romilor și a câștigat încrederea acestora, de care a profitat pentru a întreprinde un șir de experimente; ea a studiat statistica bolilor ereditare în rândul lor și gradul de adaptare socială.

Este autoarea lucrării Soarta copiilor romi și a urmașilor lor educați în mediu străin (Lebensschicksale artfremd erzogener Zigeunerkinder und ihrer Nachkommen), bazată pe studierea a 41 de copii romi care au fost educați de mici într-un alt mediu cultural, fără contact cu semenii lor romi. Justin ajunge la concluzia că din copiii romi nu poți crește cetățeni deplini, că le-ar fi caracteristică lenevia, înclinația spre vagabondaj și hoție; la maturitate ei nu vor să muncească și nu se pot asimila sau integra în societatea germană.

Pornind de la aceste concluzii, cercetătoarea a afirmat că romii constituie un element social nociv, care trebuie înlăturat; iar toți cei 41 de copii utilizați în experiment au fost transportați în lagărul de concentrare de la Auschwitz, unde au devenit victime ale altor experimente, mulți dintre ei sfârșind în camera de gazare.

Fragment din cartea „Mozaicul Uman. Evoluția Omului și Originea Raselor”, de Dorian Furtună, doctor în biologie, etolog. Cartea poate fi găsită AICI.