O scrisoare care a aparținut lui Carol al II-lea, vândută la licitație în Germania pentru 320.000 euro
O scrisoare care a aparținut cândva regelui Carol al II-lea al României a fost vândută la o licitație organizată în Germania pentru suma de 320.000 euro.
Casa de licitații Heinrich Koehler, scrisoarea timbrată „Baden” de la 1856 (foto jos), estimată la 100.000 de euro, se afla în colecția lui Carol al II-lea, un pasionat filatelist. Când a plecat în exil în 1940 cu un tren special, acesta și-a luat colecția de timbre cu el, relatează Agerpres.
„Chiar și atunci când Carol al II-lea a trebuit să vândă o parte din colecția sa pentru a-și asigura mijloacele de trai, scrisoarea a rămas în posesia sa”, a precizat casa de licitații. După moartea sa, în 1953, scrisoarea a fost vândută la licitație, iar acum a fost achiziționată tot de un cumpărător anonim.
În cadrul licitației a mai fost vândută o scrisoare din secolul al XIX-lea (foto jos), cu primele timbre ale orașului Lübeck, emise în 1859, pentru suma de 430.000 de euro. Casa de licitații Heinrich Koehler a precizat că oferta inițială pentru scrisoare era de doar 80.000 de euro.
Un ofertant anonim a cumpărat scrisoarea istorică după ce părți ale colecției de timbre aparținând fostului director al grupului de supermarketuri Tengelmann, Erivan Haub, au fost scoase la licitație.
Colecția Haub a fost scoasă la licitație din vara anului 2019. Pentru vânzarea sa au fost planificate 30 de licitații în diferite țări până în 2023.
Foto: heinrich-koehler.de