Atac armat la Moscova – 40 de morți, sute de răniți. Ucraina neagă orice implicare

Atac armat la Moscova – 40 de morți, sute de răniți. Ucraina neagă orice implicare

UPDATE 23.22: Ministerul francez de Externe a declarat că gândurile sale sunt alături de victimele atacului și de poporul rus.

Într-o postare pe rețelele de socializare, ministerul a declarat că imaginile ce vin de la Moscova sunt „teribile”, adăugând că trebuie să se afle tot adevărul despre aceste „acte odioase”.

De asemenea, Uniunea Europeană se declară „șocată și îngrozită de informațiile privind atacul terorist de la Crocus din Moscova”, a declarat un purtător de cuvânt al executivului UE.

„UE condamnă orice atac împotriva civililor. Gândurile noastre sunt alături de toți cetățenii ruși afectați”, se mai spune în mesaj.

UPDATE 23.17: Basa, un canal Telegram legat de serviciile de securitate rusești, a declarat că trei sau patru dintre atacatori ar fi fugit cu o mașină albă, scrie The Telegraph. „Este posibil ca în mașină să se afle mai mulți bărbați înarmați în costume de camuflaj verzi. Un număr mare de baraje rutiere au fost instalate în jurul regiunii Moscovei”, se precizează în postare.

„Unități speciale” din cadrul Gărzii Federale Ruse lucrează la fața locului, a precizat Rosgvardia. „Operațiunea de căutare a criminalilor este în curs de desfășurare, iar cetățenii sunt evacuați din clădire”, spune Rosgvardia.

Și The Telegraph amintește măsura neobișnuită a ambasadei SUA la Moscova de a emite o alertă privind un potențial atac terorist în ultimele săptămâni, sfătuind cetățenii americani să evite adunările mari, inclusiv concertele.

La momentul respectiv, Kremlinul a respins avertismentul ca fiind o „provocare” menită să destabilizeze societatea rusă.

UPDATE 23.11: Ambasada SUA la Moscova a emis o declarație în care se declară „șocată” de atac și exprimă „sincere condoleanțe” poporului rus. Ambasada îi sfătuiește pe cetățenii americani să evite zona în care a avut loc atacul, relatează BBC.

De asemenea, guvernul american spune că este „foarte limitat” în ceea ce privește capacitatea de a-și ajuta cetățenii din Rusia aflați departe de ambasada de la Moscova, întrucât autoritățile ruse au limitat capacitatea personalului american de a călători.

SUA au emis un avertisment către cetățenii săi în urmă cu două săptămâni, spunând că oficialii „monitorizează rapoarte conform cărora extremiștii au planuri iminente de a viza adunări mari în Moscova, inclusiv concerte”.

Avertismentul îi îndemna pe americani să evite adunările mari timp de 48 de ore. Această perioadă de timp a trecut, dar asemănările dintre avertisment și evenimentele de vineri sugerează că ar putea exista o legătură.

UPDATE 23.07: Câțiva copii ce participau la o competiție de dans ce se desfășura în clădirea de spectacole au fost răniți în timpul atacului, potrivit agenției ruse Ria, care citează un oficial moscovit.

Un martor ocular anonim a declarat anterior că mai mulți copii și adolescenți participau la un concurs de dans când au început împușcăturile. Părinții lor erau, de asemenea, prezenți. „Copiii și adolescenții erau la competiție. Oamenii au venit și au spus că se trage. A urmat o îmbulzeală”, a declarat martorul.

UPDATE 23.00: Serviciul de informații al Armatei ucrainene (GRU) a transmis că ”atacul terorist este o provocare planificată și deliberată de către serviciile speciale rusești, la instrucțiunile lui Putin”: ”Scopul său este de a justifica lovituri și mai dure asupra Ucrainei și mobilizarea totală în Rusia”.

”Este probabil ca Kremlinul să acuze Ucraina de organizarea atacului și să folosească împușcarea propriilor cetățeni ca pretext pentru atacuri și mai brutale asupra infrastructurii civile și pentru uciderea civililor ucraineni. Atacul de astăzi asupra infrastructurii civile din Ucraina este încă o verigă în escaladarea inițiată de Putin. Putin a încercat în repetate rânduri să intimideze Occidentul, inclusiv prin utilizarea armelor nucleare. Prin urmare, acest atac terorist poate fi folosit ca un alt „motiv” pentru a intensifica agresiunea. Cu toate acestea, mișcarea nestingherită a unui grup de militanți cu puști de asalt în centrul Moscovei, precum și o mulțime de alte dovezi incontestabile, indică faptul că împușcăturile din Crocus au fost organizate de serviciile speciale rusești. Ambasadele internaționale au avertizat, de asemenea, cu privire la iminența unui atac terorist”, a transmis serviciul secret ucrainean al Apărării, pe canalul Telegram, preluat de G4Media.

UPDATE 22.53: Pompierii au reușit să stopeze extinderea incendiul izbucnit în clădire după exploziile produse.

UPDATE 22.45: The Guardian amintește că Rusia a fost zguduită de mai multe atacuri teroriste la începutul anilor 2000, în timpul luptelor cu separatiștii din Cecenia.

În octombrie 2002, militanții ceceni au luat ostatici aproximativ 800 de persoane într-un teatru din Moscova. Două zile mai târziu, forțele speciale rusești au luat cu asalt clădirea, iar 129 de ostatici și 41 de luptători ceceni au murit, majoritatea din cauza efectelor gazului narcotic pe care forțele rusești l-au folosit pentru a-i anihila pe atacatori.

În septembrie 2004, aproximativ 30 de militanți ceceni au ocupat o școală din Beslan, în sudul Rusiei, luând sute de ostatici. Asediul s-a încheiat cu o baie de sânge două zile mai târziu, iar peste 330 de persoane, dintre care aproximativ jumătate copii, au fost ucise.

UPDATE 22.00: Garda națională rusă îi caută pe cei care au atacat centrul de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova, relatează agențiile de presă rusești.
Departamentul de Stat al SUA a declarat că ambasada sa din Moscova este la curent cu rapoartele privind un incident terorist în curs de desfășurare la Crocus City Hall.

Într-o postare pe rețelele de socializare, acesta i-a sfătuit pe cetățenii americani să evite zona și să urmeze instrucțiunile autorităților locale.

****

Știrea inițială:

Cel puțin 40 de morți și peste 100 de răniți – bilanțuri privizorii – s-au înregistrat într-un atac armat urmat de explozii ce a avut loc în timpul unui concert, vineri, la Moscova. Autoritățile ruse anunță că anchetează un ”un act terorist”.

Potrivit datelor preliminare culese de agenţiile de presă locale care citează martori de la faţa locului, atacul ar fi fost efectuat cu arme automate şi s-a soldat cu răniţi şi morţi, în centrul comercial Crocus City Hall, unde a urmat o explozie şi a izbucnit un incendiu.

Agenţiile de presă ruseşti au declarat că 70 de echipaje de ambulanţă au fost trimise la faţa locului.

Un martor ocular a declarat pentru canalul Mash Telegram că au fost „cel puțin cinci” atacatori și că aceștia erau „bărboși” și se comportau ca niște luptători antrenați și instruiți. „În momentul intrării în clădire, paznicii și oamenii care stăteau la ușă au fost uciși. Apoi au blocat intrarea principală”.

„Teroriștii sunt înarmați cu puști de asalt AKM”, a mai precizat persoana respectivă. Unii poartă descărcătoare cu diverse muniții. Cel puțin doi dintre atacatori poartă rucsacuri, posibil cu cocktailuri molotov, declară martorii.

Nu este clar dacă poliția a reușit să îi neutralizeze pe atacatori.

Dmitri Medvedev: Rusia îi va „distruge” pe liderii ucraineni dacă se dovedeşte că sunt responsabili de atac

Serviciile speciale desfăşoară acţiuni operative şi de căutare. Se întreprind măsuri de ajutorare a răniţilor, potrivit FSB.

Rusia a înăsprit securitatea în aeroporturi şi gări şi în întreaga capitală – o zonă urbană vastă de peste 21 de milioane de locuitori.

Aeroportul internaţional Vnukovo din Moscova sporeşte măsurile de securitate în urma atacului de la sala de concerte din Krasnogorsk de vineri seară. De asemenea, gările din capitală îşi sporesc securitatea, potrivit agenţiilor de presă ruseşti, preluate de BBC.

Putin nu a comentat încă în public, în timp ce Ministerul rus de Externe a declarat că a fost un „atac terorist sângeros”.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a cerut comunităţii internaţionale să condamne „crima monstruoasă” în urma atacurilor armate de la sala de concerte de lângă Moscova, relatează Reuters.

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a dat asigurări că Rusia îi va „distruge” pe liderii ucraineni dacă se dovedeşte că aceştia sunt responsabili de atacul armat asupra unei săli de concert comis, vineri seara, la periferia Moscovei, relatează AFP, prleuată de Agerpres.

„Dacă se stabileşte că este vorba de terorişti ai regimului de la Kiev (…) toţi trebuie găsiţi şi distruşi fără milă ca terorişti. Inclusiv liderii statului care a comis o asemenea atrocitate”, a declarat pe Telegram Medvedev, numărul doi în Consiliul de Securitate rus.

Consilier al președintelui Volodimir Zelenski: „Ucraina nu a folosit niciodată metode teroriste de război”

Într-un mesaj pe Telegram, Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a declarat că Ucraina nu a avut nimic de-a face cu atacul terorist de la Moscova, scrie Le Monde. „Ucraina nu a folosit niciodată metode teroriste de război”, a adăugat el. Pentru Ucraina, „este important să desfăşurăm operaţiuni de luptă eficiente, acţiuni ofensive pentru a distruge armata regulată rusă” şi a pune capăt invaziei, a adăugat oficialul.

La rândul său, Legiunea Libertatea Rusiei, un grup de luptători ruşi anti-Kremlin cu sediul în Ucraina, a negat orice implicare. „Subliniem că Legiunea nu luptă împotriva civililor ruşi”, a declarat grupul, care acuză „regimul terorist al lui Putin”.

****

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *