De ce au ajuns dușmani neîmpăcați?
La început cei doi mari filosofi ai Iluminismului francez s-au aflat în relații cât se poate de cordiale. Rousseau chiar îl considera pe Voltaire „cel dintâi scriitor al secolului său“.
Prima fisură a relației lor a apărut în 1755, când Discursul lui Rousseau este persiflat de către Voltaire; un an mai târziu este rândul celui atacat să atace, criticând poemele Legea naturală și Dezastrul de la Lisabona. Ruptura definitivă a apărut odată cu publicarea de către Rousseau a Scrisorii către d’Alembert despre spectacole, care l-a jignit profund pe Voltaire și care răspunde cu cele mai dure insulte.
Până la sfârșitul vieții cei doi au rămas dușmani neîmpăcați. Moartea lui Voltaire, pe 30 mai 1778, l-a determinat pe Rousseau să afirme:
„Simt că existența mea este legată de a lui. El a murit; eu nu voi întârzia să-l urmez“.
O premoniție care s-a adeverit, pentru că și el a încetat din viață la scurt timp, pe 2 iulie 1778.
