Au condus două erupții vulcanice la căderea Republicii Romane și prăbușirea Regatului Ptolemeic al Egiptului?
Cercetătorul Joe McConnell de la Institutul de Cercetare al Deșerturilor și Michael Sigl de la Universitatea din Berna, împreună cu o echipă internațională, au descoperit dovezi ce atestă că două erupții vulcanice ar fi putut contribui la căderea Republicii Romane și a Regatului Ptolemeic al Egiptului.
Căderile de cenușă vulcanică cauzate de către cele două erupții ce au persistat timp de doi ani sunt considerate a fi cauzat o scădere puternică de temperaturi și o creștere a precipitațiilor în zona mediteraneana din acele timpuri. Andrew Wilson, arheolog de la Universitatea Oxford, a explicat că schimbările climatice cel mai probabil ar fi redus recoltele de cereale și ar fi sporit dificultățile în transportul acestora, posibil astfel contribuind la foametea și epidemiile descrise de sursele antice.
Fenomenele atmosferice descrise drept semne de rău augur la momentul asasinării lui Julius Caesar ar putea să fii fost cauzate de erupția Muntelui Etna, Sicilia, din anul 44 î.Hr., în timp ce analiza cenușei de la un al doilea eveniment masiv a determinat că aceasta provenea de la erupția vulcanului Okmok al II-lea din anul 43 î.Hr., localizat pe insula Umnak din Alaska. McConnell a afirmat că cercetătorii au speculat de mult timp că erupțiile vulcanice au contribuit la destabilizarea din acea perioadă, relatează archaeology.org.