Cine sunt personajele istorice din spatele statuilor vandalizate în America

După uciderea scandaloasă din Minneapolis a afro-americanului George Floyd de către ofițerul de poliție Derek Chauvin în timp ce era supus arestării sub acuzația de folosire de bani falși în dimineața zilei 25 mai 2020, au izbucnit proteste violente în toate statele americane în care au rezultat peste 11 000 de arestări. Protestatarii au ieșit în stradă pentru a combate rasismul sistematic, brutalitatea și comportamentul necorespunzător al polițiștilor împotriva oamenilor de culoare. 

Protestele s-au îndreptat și împotriva administrației prezidențiale condusă de republicanul Donald Trump din cauza retoricii agresive, discursurilor de incitare la ură, corupție și pentru proasta gestionare a eforturilor în combaterea pandemiei COVID-19. Proteste antirasism au izbucnit și în state, cele mai multe în Canada, Germania, Italia, Marea Britanie, Belgia și Olanda. Violența protestelor s-a năpustit cel mai adesea asupra statuilor și monumentelor asociate cu rasismul, în special în SUA.

Multe statui ale personalităților istorice acuzate de rasism și practicarea sclaviei au fost vandalizate, distruse și înlăturate de protestatarii care fac parte din mișcările progresiste ANTIFA și Black Lives Matter, iar autoritățile au decis să le mute în siguranță. Fenomenul îndepărtării statuilor a personalităților proscrise a căpătat amploare mondială, statui ale unor personalități istorice fiind vandalizate și distruse în Belgia și Regatul Unit. Școli și străzi din America care purtau nume ale unor personalități istorice acuzate de rasism au fost redenumite.

Bazele pușcașilor marini americani, precum și NASCAR, asociația sportivă a curselor auto, au interzis arborarea drapelului Confederației Sudiste în public. Mișcările și simpatizanții progresismului militează eliminarea rasismului în totalitate din viața publică, iar figurile istorice acuzate de rasism și practicarea sclaviei și a colonialismului nu trebuie sub nicio formă glorificate și memorate în societate, în vreme ce conservatorii din toată lumea se plâng că progresiștii doresc “ștergerea istoriei”. În ultimul secol, statuile multor personalități nefavorabile societății au fost îndepărtate din public, ca fiind “ofensatoare”.

De altfel, America se află deja în plin proces de îndepărtare a statuilor unor personalități ce au slujit Confederația Sudistă și au susținut sclavia în timpul războiului de secesiune. Am alcătuit o lista cu cele mai influențe personalități istorice a căror statui au fost înlăturate sub spectrul rasismului. Trebuie să luăm în calcul faptul că statuile au fost totuși ridicate într-o epocă în care mentalitățile și perspectivele privind drepturile omului erau diferite față de cele din zilele noastre.

Într-adevăr, statuile unor oameni rasiști, corupți, traficanți de sclavi și criminali nu ar trebui să fie afișate publicului, locul lor fiind într-un muzeu unde oamenii însetați după cunoașterea istoriei le-ar putea vizita.Trebuie să învățăm din greșelile trecutului pentru a nu le mai repeta. Suntem într-o eră în care războiul și sclavia n-ar trebui să mai fie glorificate la rang de artă publică. Însă nici distrugerea sau vandalizarea statuilor n-ar trebui să fie o opțiune. 

Cristofor Columb (1451-1506) 

Statuia lui Columb din Columbus City Hall, Ohio (Edoardo Alfieri -1955), foto: Sam Howzit / Wikimedia Commons

Această statuie a lui Columb din orașul Columbus, Ohio este una dintre singurele statui care au supraviețuit furiei protestatarilor, fiind supusă ordinului autorităților de a fi îndepărtată. 

Despre Cristofor Columb este de știut că a fost explorator și navigator italian născut la Genova. A fost pasionat de tânăr de navigație încât că a explorat insulele britanice, Islanda, și a călătorit de-a lungul coastei africane, ajungând în Ghana de azi. S-a căsătorit cu o femeie portugheză de viță nobilă, Filipa Moniz Perestrelo, dar a avut și o amantă castiliană, făcând doi băieți, Diego și Fernando. A locuit la Lisabona, mereu cu gândul și obiectivul de a străbate Oceanul Atlantic pentru a ajunse în Indiile de Est, știind că Pământul este rotund. Spera să obțină faimă prin deschiderea unei noi rute de comerț de mirodenii cu India, o alternativă la rețeaua de rute al “drumului mătăsii” din est, controlat de Imperiul Otoman.

Până la urmă a reușit să obțină sprijin financiar și trei corăbii de la regele Ferdinand al II-lea de Aragon și soția sa,regina Isabela I de Castillia, având drept cauză răspândirea creștinismului. 

Pe 12 octombrie 1492, echipajele sale au ajuns pe una dintre insulele Bahamas, Guanahani, din arhipeleagul Lucayan. A explorat și Cuba și Hispaniola unde a interacționat cu populația Taino și a stabilit prima colonie europeană în numele coroanei spaniole și cu binecuvântarea bisericii romano-catolice. A purtat relații pașnice cu indigenii, numindu-i “indieni”, Columb crezând că a ajuns în India. Nu știa că a atins o nouă masă continentală care ulterior, a fost numită America de către exploratorul italian din Florența, Amerigo Vespucci.

Columb îi descria pe indigeni în jurnalul sau ca fiind primitivi, dar și ca oameni inocenți, ca și cum au fost lăsați acolo de Dumnezeu din zilele Creației, trăind într-un paradis similar cu Edenul, necunoscând războiul, inegalitatea, simțul proprietății, religia și invidia. A notat însă că aveau cicatrici pe trupurile lor, pricinuite de armele populațiilor învecinate, ceea ce însemna că nu redescoperise Edenul, și că de fapt descoperise o cultură primitivă. Scria că sunt buni servitori, că ar trebui convertiți la creștinism, ar trebui să învețe limba spaniolă. Când a observat că aveau arme și tactici primitive, scria că acești oameni ar putea fi ușor supuși, că numai el cu vreo 50 de soldați i-ar putea stăpâni după bunul plac. Îi privea ca pe potențial sclavi.

A fost numit vice-rege și guvernator al Indiilor sub termenii Capitulațiilor de la Santa Fe, administrând coloniile din insula Hispaniola, cu capitala la Santo Domingo. Cei trei frați ai lui : Cristofer, Bartolomeo și Diego au fost însărcinați cu funcții administrative. A mai efectuat încă trei călătorii pentru a aproviziona insulele cu materiale necesare pentru a construi așezări urbane și pentru a explora Jamaica, Panama de azi, Trinidad și alte insule că Martinica, Guadelupa și Dominica.

Columb a navigat în cea de-a doua călătorie alături de Michele da Cuneo, un prieten din copilărie din Savona pe care îl prețuia ca fiind expert în arta navigației. A numit o insulă “Sanoa” după locul său natal, și i-a furnizat o femeie indigenă capturată. Michele îi scrie într-o scrisoare că atunci când se afla în cabina sa, cu ea goală, a încercat să întrețină relații sexuale, dar femeia i s-a opus și a început să-l zgârie cu unghiile ei. El a luat o bucată de frânghie și a bătut-o.

La cea de-a treia călătorie, Columb avea sănătatea deteriorată din cauza artritei și a unei inflamații oculare, fiind și epuizat psihic, de aceea a cerut ajutorul unui comisar regal trimis de curtea regală spaniolă. Informații care îl acuzau pentru tiranie și incompetență au ajuns între timp la urechile regelui Spaniei care a cerut să-l înlocuiască pe Columb cu Francisco de Bobadilla din ordinul Calatrava, fiind numit guvernator din 1500 până la moartea sa din 1502, întâmpinând probleme și conflicte cu cei trei frați ai lui Columb care pricinuiau abuz în serviciu. A transmis informații curții spaniole despre cum Columb tortura și mutila indigenii nesupuși. 23 de martori, și inamici, și susținători ai lui Columb, raportau îngrijorați despre tratamentele rele pe care le aplica Columb asupra indigenilor și coloniștilor. 

Columb a pedepsit un om găsit vinovat pentru furtul unui porumb prin a-i tăia urechile și nasul și pe care l-a vândut ca sclav, ori a ordonat ca o femeie care l-a insultat a fost forțată să defileze goală în public și apoi i-a fost tăiată limba. A reprimat cu brutalitate orice revoltă organizată de indigeni și chiar a cerut că cadavrele acestora să fie defilate în public pe străzi pentru a descuraja viitoarele revolte. Cu toate astea,raportul dat de Bobadilla pare să fie condus de sentimentele anti-italiene ale spaniolilor, iar acesta urmărea să-i preia poziția.

Din cauza acuzațiilor, în 1500, Columb și cei trei frați ai lui au fost arestați și întors în Spania, fiind închiși pentru șase săptămâni. Columb a fost iertat până la urmă de rege și a fost lăsat să mai facă o a patra, și ultima călătorie spre Lumea Nouă în anii 1502-1504. A murit în 1506 la vârstă de 56 ani, la Valladolid, Spania. Ziua de 12 octombrie a devenit “ziua lui Columb”, sărbătorind descoperirea Americii, cât și ziua națională a Spaniei în ziua de azi (Ziua Hispanității). 

Statuia lui Columb din Providence, Rhode Island (Frederic Auguste Bartholdi) – vandalizata în 2019

Columb în istoriografia modernă este văzut că o mare personalitate ce a făcut un mare salt în marile descoperiri geografice, conectând Europa de America, ceea ce a dus la 500 de ani de prosperitate comercială, globalizare, progres industrial, conexiuni culturale, răspândirea creștinismului la nivel global, dar și de sclavie și războaie coloniale. Columb este văzut negativ de unii istorici că James W. Loewen ca fiind primul colonist european ce a practicat comerțul transatlantic de sclavi. În 1495, Columb a capturat 1500 de bărbați, femei și copii din rândul populației Arawak printr-o incursiune. Pe cei mai puternici, în număr de 500, i-a transportat în Spania pentru a fi vânduți că sclavi. 40% din aceștia au murit pe drum. De-a lungul călătoriilor sale, a trimis 5000 de sclavi amerindieni peste Atlantic. 

Fiul său, Fernando, scrie că tatăl său Columb i-a forțat pe toți indigenii de peste 14 ani să muncească în minele de aur, pe ceilalți i-au pus să plătească drept tribut 25 kg de bumbac fiecare. La schimb le dădea o bucată de aramă sau cupru pe care trebuia să le poarte la gât că pe un medalion. Oricare indigen găsit fără medalion era aspru pedepsit.

Biograful Hans Koning și istoricul Howard Zinn scriu că indigenilor prinși fără medalioane le erau tăiate mâinile și lăsați să sângereze până la moarte și că mii de indigeni s-au otrăvit pentru a scapă de persecuții. Însăși regina Isabela îi scria lui Columb într-o scrisoare să fie mai blând cu pedepsele. În confruntările cu indigenii, Columb a ordonat trupelor să tragă cu archebuze în ei, și chiar a pus câinii aduși din Spania să-i atace.

Soldații spanioli se duceau în sălbăticie să fure, să ucidă, să violeze și să tortureze indigenii pentru a le divulgă informații despre minele de aur. Nativi bolnavi și neînarmați erau uciși în antrenamentele soldaților spanioli când învățau să decapiteze cu sabia sau să tragă cu arcul. Bolile aduse de spanioli au decimat populația Arawak, iar peste 100 000 de indigeni din Haiti au murit din cauza muncilor istovitoare din minerit. Populația Taino a fost decimată de persecuțiile spaniolilor care i-au luat drept sclavi și i-au pus la minerit.

În 1519, o epidemie de variolă adusă de spanioli a ucis 90% din populație. Peste 300 000 de indigeni au murit sub crunta guvernare a lui Columb. Istoricii progresiști îl acuză pe Columb pentru acte de genocid în masă. Poate că aceste legende întunecate în care se fac exagerări sunt parte din tentativă țărilor protestante de a defăima Spania. Actele criminale și abuzurile lui Columb nu pot fi însă contestate, cu toate astea, istoricii ne îndeamnă să nu-l privim pe Columb ca pe o personalitate din secolul al XV-lea din perspectiva morală a secolului XXI.

Chiar dacă descoperirea Americii i-a fost atribuită la aceea vreme lui Amerigo Vespucci, meritul l-a obținut Columb post-mortem. S-au ridicat statui în onoarea lui Columb și monumente i-au fost ridicate, au fost numite școli și orașe, chiar și o navetă spațială a fost numită după el. Columbia, o țară din nordul Americii de Sud, unde însuși exploratorul a navigat de-a lungul coastei sale, îi poartă numele. Columb n-a fost o personalitate prea iubita în Statele Unite ale Americii, încă din secolul 19 majoritatea protestanților s-au opus comemorării sale mai degrabă din cauza sentimentelor anti-catolice pe care le nutreau.

În 1990, 350 de reprezentați ai grupurilor indo-americane s-au opus aniversării a cei 500 de ani de la descoperirea Americii de către Columb, susținând că acesta a fost un mare criminal ce a comis persecuții și genocid rasial în masă. De când mișcările progresiste au luat amploare, tot mai mulți americani susțin îndepărtarea statuilor lui Columb și abolirea sărbătorii dedicate acestuia, în schimb pe 12 octombrie să fie desemnată ca Ziua internațională a solidarității cu indigenii.

În urma protestelor antirasism declanșate în America după uciderea lui George Floyd, tot mai multe statui publice ale lui Columb au fost distruse de protestatarii violenți, unele sfârșit decapitate, iar câteva dintre ele au fost înlăturate de autorități și mutate.

Statuia din Virginia aruncată în lac

Juan de Onate (1550-1626)

Juan de Onate – Alcade, New Mexico (Reynaldo Rivera-1994), foto: Flickr

A fost conquistador spaniol, născut în Lumea Nouă, la Panuco, Noua Spanie (Zacatecas de azi din Mexic). A fost explorator și guvernator colonial al provinciei Santa Fe din Nuevo Mexico (statul american New Mexico de azi), precum și vice-rege al Noii Spanii. A condus expedițîi în Câmpiile Mari din centrul Statelor Unite ale Americii și valea râului Colordo. A interacționat cu numeroase triburi indigene și a fondat așezări coloniale. Până aici pare să aibă o biografie fericită.

Dar în octombrie 1598, un conflict armat a izbucnit între un echipaj de soldați ai lui Onate și indigenii din Acom Pueblo. Trupele lui Onate s-au oprit să facă aprovizionare cu mâncare pentru iarna ce avea să vină. Indigenii Acoma li s-au opus, iar cei 11 spanioli asu fost supuși unei ambuscade și uciși, inclusiv nepotul lui Onate, Juan de Zaldivar.

În ianuarie 1599, Onate a ordonat asedierea pueblo-ului Acoma. 1000 de indigeni Acoma au fost uciși în urma asediului, doar 500 supraviețuind din populația așezării. Aceștia au fost judecați și condamnați de Onate. Toți bărbații și femeile cu vârste de peste 12 ani au fost condamnați la sclavie pentru 20 ani. Oamenilor cu vârstă de peste 25 ani le-au fost amputat câte un picior. În jurnalul său personal, Onate ii numea pe indigeni drept “degetele de la picioare”.

A fost alungat din New Mexico și exilat timp de 5 ani pentru că a folosit forță excesivă. A murit în 1626 la Guadalcanal, Sevilla, Spania. Iar pentru acest masacru din 1599, Onate a ajuns să fie proscris. În 1997, în New Mexico, un protestatar i-a tăiat piciorul drept al statuii sale din Alcade, New Mexico (cea pe care o vedem în imagine) pentru mutilarea indigenilor. Statuia din imagine a fost înlăturată pe 15 iunie 2020 de către muncitorii din Rio Arriba în urmă protestelor antirasism. Viitorul statuii depinde de decizia instituțiilor civice.

George Washington (1732-1799)

Muntele Rushmore (Gutzon Borglum – 1941) 

George Washington este considerat unul dintre Părinții Fondatori ai Statelor Unite ale Americii. S-a născut în Virginia, colonia britanică din America de Nord în 1732, a intrat în serviciul miliției locale și a servit drept locotenent colonel al regimentului Virginia în Războiul Franco-Indian din anii 1754-1763). A aparat tripele de atacurile franceze și cele ale indienilor, a condus ca general brigadier regimentul în expediția lui General John Forbes în care a reușit să-i alunge pe francezi din Fortul Duquesne. Dar pentru că nu a obținut o funcție în armata britanică, a demisionat din miliție, s-a căsătorit cu Martha, și a continuat să trăiască în Virginia că proprietar de plantație din Mount Vernon, trăind într-un conac de lux. 

Pe plantația să cultivă tutun, în și cânepă. La un moment dat, în 1766, din cauza declinului pieței tutunului, Washington a început să cultive porumb, grâu, bumbac și mătase. A improvizat și un mic lac cu pești pe care îi exporta și a achiziționat turme de oi pentru a le vinde lână. 

Pentru că agricultura era o muncă grea, Washington a achiziționat sclavi afro-americani, dar a angajat și servitori din Europa pentru a-i instrui pe sclavi. Sclavii locuiau în cabane de lemn și cărămidă. 

Le oferea saci de dormit, așternuturi, șemineul le asigura căldură, căni, ustensile de gătit. Însă podelele erau murdare, iar hainele pe care le purtau erau zdrențuite, dormind și muncind cu ele. Doar sclavii, servitorii și majordomii ce munceau în interiorul conacului erau bine îmbrăcați. Primeau ca rație zilnică făină de porumb în cantitate de 230 de grame. Unor sclavi li s-au permis să vâneze prin păduri și să folosească puști și capcane, iar altora li s-a permis să-și cultive legumele în propriile parcele de grădina pe care puteau crește păsări de curte.

Washington pe tron în ipostaza zeului Jupiter ( Horațio Greenough – 1840) – Muzeul Național de Istorie Americană

Pe parcursul războiului american de independența dus împotriva britanicilor în anii 1775-1783, 20 000 de afro-americani au fost înrolați în armata britanică, promițându-le că îi va elibera din sclavie. 250 000 de afro-americani liberi au servit pentru cauza independenței al miliției americane. În decembrie 1775, Washington i-a transmis o scrisoare colonelului Henry Lee III prin care îi sugera să execute orice sclav afro-american care se alătură cauzei britanicilor. Se temea deseori că mulți dintre soldații afro-americani din tabăra americană ar putea să li se alăture britanicilor. Se opunea înarmării sclavilor. George Washington, că primul președinte al Statelor Unite, a militat pentru egalitate și libertate, cu toate că era deținător de sclavi afro-americani, dar nu a vorbit niciodată în public despre problema etică a sclaviei. Doar a semnat decrete pentru limitarea comerțului cu sclavi. După încheierea celor două mandate de președinție în 1797, Washington și-a petrecut ultimii săi doi ani la conacul

de pe plantația să unde s-a ocupat de grădinărit. După moartea sa din decembrie 1799, soția lui, Martha, a eliberat toți sclavii afro-americani conform testamentului soțului ei. Americanii i-au dedicat numeroase statui (inclusiv chipul sau sculptat pe Muntele Rushmore), picturi, monumente (obeliscul numit “Monumentul Washington”), și chiar au numit locuri după el (Statul Washington, orașul Washington D.C. care este capitală Statelor Unite ale Americii). 

Statuia lui Washington din Portland, Oregon, vandalizată (Pompeo Coppini-1927)

Însă din cauza acuzațiilor pentru deținere de sclavi, în iunie 2020, o statuie dedicată lui Washington din Portland, Oregon, a fost vandalizată, murdărită, arsă și îndepărtată de protestatarii furioși. Însuși părintele fondator al celei mai mari țări democratice din lume este acuzat de rasism și practicarea sclaviei. A avut în total 317 sclavi. 

Thomas Jefferson (1743-1826)

Jefferson Memorial (Rudulph Evans – 1947) – stânga, foto: Wikimedia Commons. Muntele Rushmore (Gutzon Borglum – 1941) – dreapta, foto: Wikimedia Commons

Nici Thomas Jefferson, un alt părinte fondator al Statelor Unite ale Americii, n-a scăpat de critici. A fost un mare om de stat, diplomat, avocat, arhitect, filosof, francofil,și este principalul autor al Declarației de Independență. A reprezentat Virginia în Congresul Continental, a fost fondatorul partidului democrat-republican (precursorul celor două mari partide politice ale clasei politice americane de azi), a servit ca guvernator al Virginiei, a servit drept secretar de stat sub președinția lui Washington, vice-președinte sub mandatul prezidențial al lui John Adams și cel de-al treilea președinte al Statelor Unite în anii 1801-1809.

Născut în Virginia în 1743, Thomas susținea democrația, auto-determinarea, uniformitatea culturală, educația în rândul maselor, libertatea religioasă după ce îmbrățișase ideile iluminismului francez. Îi critica pe britanici pentru că făceau trafic cu oameni.

Jefferson vorbea deschis împotriva comerțului internațional de sclavi ca președinte și invoca emanciparea sclavilor, însă elitele i se opuneau. Se opunea sclaviei cu toate că deținea un conac și o plantație cu sclavi la Monticello pe care o moștenise de la tatăl său. Când a redactat Declarația de Independența, a trebuit să șteargă pasajul despre abolirea sclaviei pentru a încheia un compromis cu delegațiile altor state din cadrul Congresului Continental, iar Declarația sa fie votată și ratificată pe 4 iulie 1776, ulterior semnată.

Fără declarație și mai ales fără consens, coloniile nu puteau să-și unească forțele într-un război cu britanicii. Jefferson ii învinuiește pe reprezentanții delegațiilor din Carolina de Sud și Georgia pentru că erau implicați în comerțul internațional cu sclavi. Fără voturile lor, revoluționarii americani nu puteau să-și declare unanim independența. Până la urmă, toate cele 13 colonii au semnat Declarația de Independența și în cele din urmă statele respective au putut să-și unească forțele în războiul de independența împotriva britanicilor.

Pasajul “Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toți oamenii sunt egali, că ei sunt înzestrați de Creator cu anumite Drepturi inalienabile, că printre acestea sunt Viața, Libertatea și căutarea Fericirii.” a rămas inclus în Declarația de Independență, cu toate că a sclavia a continuat, iar proprietarii de plantații și negustorii negau umanitatea sclavilor afro-americani, neconsiderandu-i demni de a avea drepturi.

În 1779, a sprijinit emanciparea graduală a sclavilor afro-americani, iar în 1784 a propus o legislație federală prin care să interzică sclavia după 1800, dar care nu a putut trece însă de votul congresului. În notele sale își exprimă credință că sclavia a corupt și stăpânii și sclavii, că promova ideea că afro-americanii ar fi inferiori intelectual ori chiar animale. Istoricii au dezvăluit că după moartea soției sale Martha, Jefferson a avut o îndelungată relație de dragoste cu Sally Hemings, o sclavă afro-americană din Monticello. 

În 1824, Jefferson a propus un plan național pentru a aboli sclavia prin a pune guvernul federal să cumpere toți copiii afro-americani la prețul de 12,50 dolari și să-i instruiască să devină oameni liberi că ulterior să fie trimiși în Santo Domingo. Jefferson a eliberat doar șapte sclavi. În 1827, la un an după moartea sa, cei 130 de sclavi care au rămas pe plantația sa din Monticello au fost preluați de autoritățile federale și vânduți la licitație pentru a plăti datoriile lui Jefferson. În iunie 2020, o statuie de bronz din 1916 dedicată lui Thomas Jefferson din Portland, Oregon,a fost vandalizată și îndepărtată de protestatarii antirasism, iar pe soclu a fost mâzgălit cu graffiti “SLAVE OWNER”. A avut 600 de sclavi în total. 

Jefferson High School, Portland, Oregon – 1916 (foto: Twitter / Bonnie Silkman KPTV)

Andrew Jackson (1767-1845)

Statuia lui Andrew Jackson de la Casa Albă (Clark Mills – 1852)

Andrew Jackson este cel mai controversat președinte din istoria Americii. S-a născut în 1767 în Waxhaws, o așezare la frontiera dintre Carolina de Nord și Carolina de Sud. Părinții săi erau de origine scotiano-irlandeză. Tatăl său a pierit cu 3 săptămâni înainte că el să se nască. A participat la războiul de independența alături de fratele său Robert în bătălia de la Hanging Rock. În aprilie 1781, el și fratele sau au fost capturați de britanici.

A refuzat să curețe cizmele unui ofițer britanic, iar acesta l-a lovit cu o sabie, lăsându-i o cicatrice pe cap și pe mâna stângă, apoi a fost lăsat să moară de foame și s-a îmbolnăvit de variolă. El și cu fratele sau au fost eliberați de mama lor, care avea să moară în scurt timp. Andrew Jackson, la 14 ani, deja cu experiență militară, era orfan. După război, a devenit proprietar de plantație, deținător și negustor de sclavi care îi cultivau bumbac. Odată, când i-a evadat un sclav, Jackson i-a afișat un anunț public pe care scria “10 dolari extra pentru cel care ii lovește de 100 ori cu biciul”. 

Jackson a căpătat o reputație proastă după ce l-a omorât pe Charles Dickinson, un avocat, într-un duel cu pistoale. Și-a început carieră politică după ce s-a asociat cu Aaron Burr, cel care l-a omorât pe părintele fondator și bancherul Alexander Hamilton într-un duel. 

În 1814 i-a învins pe indigenii “creek”, iar în 1815, când a devenit general brigadier, în Bătălia de la New Orleans împotriva britanicilor, cât și în războaiele semilone, s-a remarcat ca un erou național, SUA anexând Florida de la spanioli după ce au fost respinși de indigenii locali. A fost primul guvernator al Floridei. După ce partidul democratic-republican s-a dezmembrat în 1825, la 1 ianuarie 1828, Andrew Jackson și Martin Van Buren au creat Partidul Democrat care era menit să respecte principiile lui Thomas Jefferson. 

În 1828 a câștigat alegerile prezidențiale după ce l-a înfrânt pe președintele John Quincy Adams, candidat național-republican. A reușit ca președinte să prevină, prin amenințări cu intervenție armată, secesiunea Carolinei de Sud de SUA după tarifele abominabile impuse. A desființat banca centrală națională considerând-o coruptă. În 1835, a plătit toate datoriile naționale. În 1830, din cauza creșterii populației albe provenite din Europa, Jackson a semnat controversata legea pentru relocarea și deportarea triburilor native americane spre regiunile fertile cu păduri din sud, în teritoriile indiene marcate. Europenii erau captivați de febra aurului din Georgia, de aceea 60 000 de indieni (cherokee, creek, semilone, chickasaw, choctaw, ponca) au fost relocați în mod forțat. 

Procesul de relocare a fost catastrofal fiindcă mulți indieni s-au îmbolnăvit și au murit pe drum de boli, frig, foamete și epuizare. Momentul a rămas în istorie întipărit că “Drumul Lacrimilor”, fiind poate unul dintre cele mai grave persecuții la care au fost supuși nativii americani, fiind dezrădăcinați cultural și spiritual din locurile lor de baștină. Andrew Jackson a avut 200 de sclavi. S-a opus mișcării aboliționiste, ceea ce i-a adus un al doilea mandat din partea susținătorilor democrați și în special din partea proprietarilor de plantații cu sclavi. A recunoscut republica Texas. A fost un președinte și iubit și detestat încât că în ianuarie 1835 a supraviețuit primului atentat de asasinare. Pe 23 iunie, un grup de protestatari furioși antirasism au vandalizat statuia ecvestră a lui Andrew Jackson din curtea Casei Albe și au încercat să o dărâme din cauza “relocării nativilor americani” din 1830. Au vopsit pe soclu “KILLER” și “RACIST SCUM”. N-au reușit să-și ducă operațiunea la bun sfârșit după ce președintele Donald Trump a trimis forțele de ordine să-i evacueze și a dat ordine ca oricine care vandalizează statuia să fie arestat și condamnat la 10 ani de închisoare. 

Statuia de bronz din Washington DC (Belle Kinney Scholz, Leopold Scholz – 1928)

Jefferson Davis (1808-1889)

Memorialul din Vicksburg National Military Park

Jefferson Davis a fost singurul președinte al Confederației Statelor Sudiste între anii 1862-1865. S-a remarcat ca un erou al Războiului Mexican din 1846-1848 și ca senator de Mississippi. A devenit campion al menținerii sclaviei în teritoriile democrate. Pe durata secesiunii Statelor Unite ale Americii din anii 1861-1865, a servit drept președinte al Confederației Statelor ale Americii care lupta împotriva aboliționismului. 

În cele din urmă, confederații din sud au pierdut războiul în fața unioniștilor din nord. Davis a fost capturat în mai 1865, arestat și pus sub acuzare pentru trădare. A fost închis pentru doi ani, apoi eliberat. A lucrat la o companie de asigurări și a publicat o carte despre istoria Confederației. A continuat să trăiască alături de familie și anturaj în New Orleans până la moartea sa din 1889. A refuzat să-și recapete cetățenia americană. 

În mod bizar pentru un înfrânt al războiului civil, simpatizanții săi pro-confederati i-au dedicat numeroase statui și monumente. 

Jefferson Davis Memorial – Richmond, Virginia ( Edward Virginius Valentine – 1907)

În 2017 autoritățile au îndepărtat statuia lui Jefferson Davis de pe monumentul din New Orleans în urmă protestelor. Susținătorii confederați s-au mobilizat să protesteze împotriva îndepărtării statuii. 

În iunie 2020, protestatarii violenți au vandalizat, vopsit și dărâmat statuia lui Jefferson Davis din Richmond, Virginia, columna pe care era amplasată a rămas însă intactă. 

Robert E. Lee (1807-1870)

Monumentul dedicat lui Robert E.Lee din Charlottesville, Virginia (Henry Shrady; Leo Lentelli – 1924) 

Cea mai controversată figura istorică din listă, Robert E.Lee, s-a născut în Virginia, în 1807 într-o familie bogată care a întâmpinat probleme financiare și conflicte cu debitori. Acesta a urmat cursuri la Academia Militară West Point și s-a făcut remarcat în războiul americano-mexican (1846-1848). Acesta deținea plantația moștenită de la socrul său și sute de sclavi. 

Nu a fost secesionist, dar s-a alăturat Confederației și a fost numit general și comandant al forțelor sudiste. A fost criticat pentru strategiile sale agresive ce au pricinuit pierderi mari de zeci de mii de morți unioniștilor în bătălii ca cea de la Antietam sau Gettysburg. 

Dar unioniștii au învins, iar Lee s-a predat personal generalului Grant la 9 aprilie 1865 la Appotamox Court House în Virginia, încheind oficial războiul civil american. A devenit o figură controversată, dar și simpatizată de americani pro-confederație și conservatori din statele sudiste. Numeroase statui și monumente au fost construite în onoarea sa în New Orleans, Lousiana, Baltimore, Maryland și Dallas, Texas. O statuie a să din Virginia urma să fie îndepărtată în 2017, dar au izbucnit revolte violente la Charlottesville. 

În iunie 2020, protestatarii au vandalizat un alt monument dedicat generalului confederat de la Richmond, Virginia, umplând soclul cu graffiti și mesaje ca “BLACK LIVES MATTER” sau “ ALL COPS ARE BASTARDS”. Monumentul urmează să fie îndepărtat de autorități. 

Monumentul din Richmond, Virginia (Mercie, Merius-Jean-Antonin; Pujol, Paul-1890), vandalizat de protestatari 

Ulysses S. Grant (1822-1885)

Ulysses S. Grant Memorial din Washington DC ( Henry Shrady – 1924)

Ulysses Grant s-a născut în 1822 în Point Pleasant, Ohio. În 1839 a intrat la academia militară West Point. A luptat în războiul americano-mexican, iar pe perioada războiului civil american a primit comanda armatei unioniste. După ce în 1868 a fost ales președinte, candidând din partea partidului republican, în 1870 a sprijinit cel de-al 15-lea amendament care oferea dreptul de vot sclavilor eliberați. În 1871 a creat prima comisie de serviciu civil, fiind apoi reales ca președinte în 1872.

A reușit să integreze pe deplin statul Alabama în SUA, dar a eșuat să obțină control asupra Republicii Dominicane. Din cauza dezvăluirii afacerii “The Wiskey Ring”, mulți membri de cabinet acuzați de corupție au fost nevoiți să demisioneze. În 1873 s-a declanșat o mare panică bursieră ce a aruncat țara într-o depresiune economică serioasă, ceea ce a dus la obținerea majorității în Congres de către democrați. Grant s-a retras în cele din urmă, fiind primul președinte care a făcut un circuit pe planetă și care s-a întâlnit cu numeroși lideri străini. 

Cu toate că a protejat drepturile afro-americanilor și indienilor din rezervații, a deținut un singur sclav moștenit de la socrul său pe care l-a eliberat în 1859, iar soția sa Julia a avut patru sclavi pe durata războiului civil. Din această cauză protestatarii furioși i-au doborât un bust din San Francisco

Bustul din San Francisco, vandalizat 

Theodore Roosevelt (1858-1919)

Theodore Roosevelt s-a născut în New York City în 1858. În 1898 a luat parte la războiul americano-spaniol, făcând parte din regimentul de cavalerie Rough Riders. În 1899 a devenit guvernator al New Yorkului și în 1900 devine vicepreședinte sub mandatul președintelui William McKinley,care moare asasinat în 1901. Roosevelt devine astfel noul președinte al Americii. În 1904 începe construcția canalului Panama și creează primul serviciu forestier. Este reales și primește premiul Nobel pentru pace în 1906 pentru medierea războiului ruso-japonez.

A creat “Square Deal”, un program de reforme interne, îmbunătățind nivelul de trăi al cetățenilor de clasa mijlocie, distrugând monopolul unor companii ca Standard Oil Company, apoi a reglementat căile ferate și distribuția de medicamente și alimente. A evitat să impună tarife controversate. Pe plan extern a implementat politică “ vorbește încet și cară un băț mare”. A conservat parcuri naționale, păduri și monumente. A extins flota navală.

A candidat fără succes în 1912 pentru un al treilea mandat prezidențial din partea partidului progresist și a murit în 1919. Este inclus în top cinci cei mai buni președinți americani din istorie, chipul său fiind sculptat pe Muntele Rushmore. Pentru un republican excentric ca el, amator după expediții exotice, vânătoare, lupte și război, colecționar de arme de altfel și anti-elitist, era un președinte priceput la economie și diplomație.

Pe 21 iunie 2020 conducerea Muzeului de Istorie Naturală a trebuit să retragă statuia lui Theodore Roosevelt de teama că ar putea fi vandalizată pentru că se interpreta ca fiind o statuie rasistă, el, ca un american alb și caucazian, este călare pe un cal, în timp ce un indian și un afro-american erau amplasați pe lângă el în poziții de inferioritate.