Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
Conform Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, Noel și Charles Buxton ajung și la București în ultimele zile ale domniei lui Carol I, care îi primește în audiență cu doar câteva ore înainte de a deceda. Jurnalul celor doi frați conține și impresiile interacțiunii acestora cu societatea românească a vremii:
„E ceva obișnuit ca românii să vorbească cu înfumurare despre civilizația lor superioară, ca și cum n-ar exista nici o îndoială în privința asta. Despre bulgari vorbesc cu condescendență ca despre un popor de țărani, virtuoși și atașați de familie.
Civilizația bucureșteană este în mare parte superficială și dezgustătoare. Multe hoteluri luxoase, străzi înguste precum Corso din Roma, aglomerate de mașini și echipaje. Grajdul cailor este într-o stare groaznică.
Pretutindeni demimondе-ul etalează și aparent dictează în mare parte moda pentru femeile din clasa superioară. Buzele rujate sunt, fără îndoială, foarte șic în rândul femeilor inocente, chiar și în clasa de mijloc. Iar restaurantul de la Ateneu e cunoscut în special ca un loc de întâlnire a damelor care trebuie să fie profesioniste.
Este evident că nu există bazele culturii, viața muzicală este insignifiantă, nu există o galerie de artă care să-și merite numele, cu excepția celei particulare a d-lui Simu.”
Foto sus: Charles Buxton (© Library of Congress)
Mai multe pentru tine…