Muma Pădurii, de la spiritul malefic al codrului, la zeitatea ecologistă

Folclorul și mitologia românească are tot felul de personaje. Multe dintre ele sunt prezente în basmele și poveștile românilor care s-au transmis de-a lungul timpului prin viu grai. Aceste personaje și mituri au o dublă valență: una pozitivă și una negativă, fiecare dintre ele având drept rol sugerarea unei concluzii moralizatoare.

Întrucât există o legătură strânsă a populației rurale cu natură, multe dintre mituri și personaje sunt legate de aceasta. Avem o serie de exemple precum: mitul codrilor şi al pădurilor seculare cu arborii sfinţi ; modelul arborelui cosmic sau copacul vieții – bradul reprezintă modelul arboricol ce concentrează o mare parte din activităţile spirituale de ordin mitologic ale românului; există și derivatul „biserica de brazi” (brazi răzleţi, plantaţi în cerc, unde păstorii se logodeau sau căsătoreau cu fete din sat, sustrăgându-se voinţei părinteşti); arbori sacrii, buni (bradul, salcia, mărul dulce, trandafirul) însufleţiţi de spirite curate sau alunul (nuielele de alun posedă calităţi miraculoase și sunt instrumente magice) şi arbori răi (cornul, agrişul, neghina, socul) însufleţiţi de spirite necurate; medicina vegetală magică şi empirică (ciuperca dracului, coada zmeului, stirigoaia, muma pădurii, rodul pământului, mierea ursului, sânzâienele albe, crucea pământului, crucea voinicului, cădelniţa, floarea paştilor, tămâia maicii Domnului, barba ursului, cucuta, colţii babei, etc). Pe lângă mituri sunt și o serie de personaje care se ascund sau provin din lumea vegetală: Sânzâienele şi Drăgaica; Tatăl Pădurii, Moşul Codrilor sau Păduroiul (făptură mitică ce omoară sau poceşte oamenii între miezul nopţii şi primul cântat al cocoşului); Muma Pădurii; Păunaşul Codrilor.

Cu siguranță cel mai popular și mai cunoscut personaj este Muma Pădurii, parteneră a Tatălui Pădurii, este întâlnită în diverse zone ale țării şi sub denumirea de de Pădureanca sau Muma Huciului. Este o făptură mitică ce poate fi interpretată în cel puțin două sensuri: femeie tânără și frumoasă, genial, care se comportă ca o zână bună cu copiii nevionovați, când aceştia se rătăcesc în pădure, dar care pe adulți îi induce în eroare în legătură cu intenţiile ei duşmănoase, îi atrage în mrejele ei, apoi îi poceşte, schilodeşte şi chiar îi ucide; iar al doilea sens sau motiv este acela al unei semidivinități a pădurii, ce ia forma unei femei bătrână şi urâtă, nălucă mătăhăloasă, părul despletit cu ochii bulbucaţi, mâinile noduroase, care ucide oamenii și care se răzbună pe cei ce locuiesc la liziera pădurii, intrând în casele cu uşile şi/sau ferestrele deschise la miezul nopţii, îi poceşte şi apoi îi ucide pe cei aflați în locuință. Putea lua şi alte înfăţişări, cum este cea a unui copac înfiorător sau al unei călugăriţe cu părul despletit.

Cea mai deasă personificare, conform tradiţiei populare, este cea a unei femeie urâte şi bătrână, care boceşte în pădure, locuieşte în cele mai întunecoase locuri din codru şi caută să ucidă pe cei care treceau singuri în pădure sau să îi sperie, pricinuindu-le boli de spaimă. De asemenea ea are capacități magice, fiind o vrăjitoare malefică. Uneori mânca trupurile celor ucişi.

Pe lângă crimele comise, tradiţia populară spune că Muma Pădurii era cea care fura copiii din leagăn sau îi îmbolnăvea. Femeile se păzeau de puterea ei aşezând tămâie o mătură şi o foarfecă lângă pătuţul pruncului. De asemenea, împotriva farmecelor se făceau descântece. “Descântătoarea ia o mătură, foc, un topor şi o oală cu apă. Se aşează în pragul uşii de afară şi cât descântă se uită la un pom. Muma copilului şade la spatele ei. Se descântă numai când soarele e pe muche, la asfinţit. Când zice “cu focul te-oi arde”, aruncă focul jos; “cu mătura te-oi mătura”, atinge cu ea pardoseala; “cu apa te-oi îneca”, varsă jos apa; “cu toporul te-oi tăia”, ciocăne cu el în stâlpul uşii, în dreapta şi în stânga”, relata Tudor Pamfile.

Sinonim cuvântului poate fi considerat Baba Cloanță. Se pare că este prezentă în folclorul popoarelor slave sub numele de Baba Iaga. Ea este adeseori prezentată ca dușmană a eroilor pozitivi, ca și Zmeul sau Balaurul. Uneori acesta din urmă este prezentat ca fiu al ei. La baza constituirii personajului au stat vechi credințe magice, superstiții sau reprezentări figurative ale forțelor naturii, care și-au pierdut semnificația inițială, căpătând numai o valoare poetică, fantastică.

Muma-Pădurii aduce cu sine toate spaimele imaginate de comunitate umană arhaică pentru starea de singurătate: murdărie, neglijență, hrană ciudată sau dezgustatoare, trăirea printre animale sălbatice în condiții departe de cele umane. Este considerate răul din umbra codrului, cea care poate pândi oricând odată cu înserarea din întunericul amenințător vegetal.

Lecturând basmele românești observăm două componente importante și definitorii ale acestui personaj negativ: este răul din lumea vegetală, dar este de asemenea un simbol al răului feminin. Putem identifica în această categorie cel puțin patru personaje comune în legendele și povestile românilor: mama vitregă, ielele, muma pădurii și zmeoaica. Fiecare dintre personajele studiate are anumite forme specifice de a provoca raul.

Mama vitregă este un personaj invidious și are capacitatea de a-și transmite răutatea fiicei sale. Face tot felul de declarații otrăvite și pendulează între intrigă și despotism. De obicei, are succes inițial reușind să izgonească sau să copleșească pe copilul dușmănit cu tot felul de treburi. Căuta forme de rău tot mai mari care merg până la izgonire sau asasinat. Uneori este pedepsită cumplit, atunci când joaca un rol principal în economia basmului, alteori primește pedeapsă prin intermediari și uneori chiar înnebunește când constată eșecul complotului ei.

Ielele sunt o pată de culoare în lumea maleficului. Ele seduc, înfierbântă, înnebunesc, dar consecințele sunt teribile, de la orbire, nebunie până la moarte. În arsenalul lor sunt tot felul de lucruri rele pe care le pot provoaca oamenilor: îi schilodesc, îi ucid, le aduc mutenia ori nebunia în chip direct sau indirect (de pilda, atunci când cineva se aseaza ori atinge un loc unde au jucat astfel de fiinte).

Zmeoaica este întruchiparea răului care este cât pe-aici să reușească. Ea înseamna o primejdie de moarte în fața căreia nu poate exista o replică directă. Niciunul dintre eroi nu-i poate supraviețui fără vicleșug. Este un rău care rateaza de puțin și care, în anumite basme, odată înfrânt aduce eroului admirația general. Este un rau infailibil într-o confruntare directă, având o putere mai mare decât a oricaruia dintre progeniturile sale

Acestor trei femei malegice se adaugă și Muma Pădurii, cu toate răutățile menționate mai sus.

Elemente distincte în carecterizarea personajului Muma Pădurii

În afara liniei generale de prezentare a acestui personaj sunt tot felul de întruchipări, am putea spune, ecologiste avant la lettre ale acestui personaj. Vedem că Muma Pădurii este deopotrivă nu doar un personaj rău, ci și mare Zeița a codrului, stapână peste tot ce naște, crește și trăieste în pădure.„ Muma Mumelor, Muma Pădurilor, Sa te aud din asta noapte Cu vacile zbierând, Cu porcii grohaind, Cu câinii latrând, Cu lupii urlând …” Faptul că locuiește în inima codrului nu este o noutate, dar mențiunea „neatinși de topor și necălcați de picior de om”, face o referire clară la rolul ei în ansamblul imaginarului colectiv rural. Extrapolarea din basme și aura negativă se diminuează și îi înțelegem pe deplin rolul pe care comunitățile l-au creat pentru Muma Pădurii – este o mamă tristă care geme, se jelește, suspină, horcăie, vâjâie pentru ca oamenii îi taie pruncii, copacii din pădure. Ca mare zeiță ea poate fi deoptrivă și bună și rea: pedepsește tâlharii și ajută oamenii necăjiți, arată calea bună copiilor rătăciți, își cunoaste toti copacii din pădure, îi strigă pe nume sau pe porecla, dar îi blestemă să fie tăiați de om sau trasniți de fulger când o supară.

Pedepseste tăietorii de lemne care nesocotesc regulile pădurii, pe cei care culeg fructele de pădure (mere si pere salbatice, alune) în anumite zile ale anului când animalele sălbatice ar fi îndreptățite să se îndestuleze. Ia chip de animal (iapă, bivoliță, vacă), de femeie care seamănă cu un copac cioturos, cu crăci uscate, cu păr lung despletit sau împletit suvițe care cad din cap până la calcâie precum șerpii și este îmbracată în mușchi de copac. Din descântece rezulta ca unele spirite ale noptii (Miaza-Noapte, Decuseara, Zorila, Murgila) îi sunt feciori.

Mereu vedem afinitatea acestei ființe pentru copii, deoarece ei sunt puri, inocenți și sunt plini de acea lumina pe care adultii nu o au, ba dimpotrivă, adulții având intenția de a face rău Pădurii.

În județul Bistrița Năsăud, Muma Pădurii este prezentată ca o făptură magică. Până acum 80 de ani, rapsozii populari ai locurilor spun că noaptea „ciuia” (adică striga, de obicei la lună) și că uneori, Muma Pădurii se arăta la bordeiele celor ce locuiau aproape de pădure pentru a le cere pieptăn și unt pentru a-și face părul frumos și lucios. Legenda spune că dacă erai vizitat de Muma Pădurii nu aveai voie să rostești mai mult de trei cuvinte. Dacă rosteai cel de-al patrulea cuvânt Muma Pădurii îți lua glasul. Se mai spune că oricărui curajos care reușea să o lege pe această făptură i se îndeplinea o dorință de către aceasta.

Cum Muma Pădurii era sau este un spirit al pădurilor, pe vremuri aceasta putea să își săvârșească scopul existenței sale în siguranță în pădurile dese și frumoase, dar azi, când lumea a devenit rea la suflet și i-au tăiat copacii și codrii, acest spirit nu prea mai este întâlnit deloc, deoarece oamenii au devenit monștrii din poveste, iar Muma Pădurii un spirit bun. Bătrânii spun că din acest spirit al pădurii au mai rămas doar legendele de demult și descântecele:

” tu, Muma Pădurii,

tu, MiazăNoapte,

şi tu Mamorniţo,

voi câte trele să plecaţi ,

pe fată-n pace s-o lăsaţi,

să n-o mai ciupiţi,

să n-o mai necăjiţi,

să n-o mai olecăiţi,

ci să vă duceţi la copiii voştri,

că v-adastă cu mesele-ntinse,

cu făclii aprinse,

să măncaţi, să ospătaţi,

pe ea s-o certaţi,

s-o lăsaţi curată, luminată,

că eu cu descântu te-am descântat,

cu cuţitul te-am tăiat,

de la ea te-am depărtat … ”