„Quaranta giorni” și prima carantină din Europa
Apariţia măsurilor de carantină face parte din registrul unor măsuri raţionale de prevenire a extinderii bolilor infecţioase, prin evitarea contactului cu persoanele sănătoase, prin izolarea bolnavilor, însoţite de măsuri de dezinfecţie şi vaccinare în timpurile recente.
Durata de izolare a celor care au venit deja în contact cu bolnavii infecţioşi s-a relaţionat cu perioada de incubaţie a bolii. Totodată, în funcţie de gradul de contagiozitate, măsurile de carantină pot fi mai radicale sau mai blânde. Se pare că prima carantină din Europa a fost iniţiată de Republica de la Ragusa (Dubrovnik) în jurul anului 1377.
O constatare empirică: o corabie suspectă care era lăsată în rada portului să aştepte 40 de zile nu mai era un pericol epidemic. Eficienţa ei a convins autorităţile Republicii Veneţiene să utilizeze carantina, mai ales pentru corăbiile venite din Orientul Mijlociu.
Insula Lazzaretto Nuovo, aflată la intrarea în laguna veneţiană, a servit drept placă turnantă pentru carantina Serenissimei republici. Cele 40 de zile – quaranta giorni – în care călătorii erau ţinuţi izolaţi, fără posibilitatea de a intra în oraş, s-au dovedit suficiente pentru a separa pe cei bolnavi (care iniţial puteau fi în perioada de incubaţie, deci asimptomatici) de cei sănătoşi.
Acest text este un fragment din articolul ”De ce epidemiile (ne) schimbă istoria?”, publicat în numărul 218 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei în perioada 15 martie – 14 aprilie 2020, dar și în format digital pe paydemic.com.
