Ce influență a avut limba romaní în istoria limbii române?

Limba țiganilor, denumită de vorbitorii ei limba romaní, face parte din familia indo-europeană, ramura indo-iraniană, grupul indian. Are circa 60 de dialecte, o parte cu termeni proprii fiecăruia (caló/calaõ, romani, sinti etc.) și, de aceea, unele sunt reciproc neinteligibile, fiind influențate și de limbile statelor în care se vorbesc. Dar și aceste limbi preiau, în schimb, termeni de argou și familiari din dialectele limbii romani.

Limba este atestată sporadic din secolul al XVI-lea și, mai bogat, din secolul al XIX-lea, fiind scrisă abia începând din secolul al XX-lea, cu diferite sisteme ortografice, bazate pe scrierea din statul unde este vorbită. Comisia lingvistică a Uniunii Internaționale Romani a creat, în anii ’80 ai secolului al XX-lea, o ortografie standard internațională, care are și unele litere netradiționale.

Numele romani

Numele romani vine de la cuvântul rom (existent și în română ca sinonim pentru țigan), care înseamnă „om” în limba acestei populații denumite, în diverse limbi, cu mai multe cuvinte. De exemplu, în franceză li se spune, în general, (les) Tziganes / Tsiganes (termen comparabil cu germ. Tzigeuner, magh. Czigany); cuvântul are, probabil, la origine un termen din greaca bizantină, Atsinganos, pronunțare populară a lui Athinganos cu sensul „care nu atinge”.

Tot în franceză, se mai folosesc și termeni ca gitan „țigan din Spania” (sp. gitano, gitana din lat. Aegyptanus bazat pe părerea greșită că țiganii și-ar avea originea în Egipt; cf. și engl. gypsy), bohémien „țigan din Boemia”, zingaro „țigan din Italia”, romano (format de la rom), iar în limbajul popular se întrebuințează termenii romanichel (cuvânt german pentru denumirea acestei populații nomade) și manouche „țigan nomad” (format de la alt cuvânt din limba romani, mnouch „om”).

Conform ultimelor indicații normative, cuvântul românesc rom, romă, romi, rome (atestat prima dată la 1933, în cotidianul „Dimineața” ) se poate scrie și rrom, rromă, rromi, rrome. Termenul paralel, țigan, este vechi în limba română, atestat la 1385 (după cum reiese din lucrarea „Dicționarul elementelor românești din documente slavo-române. 1374-1600”, publicată în 1981).

Cuvinte din romani în limbile romanice

Țiganii sau romii, originari din nord-vestul Indiei, au pătruns în sud-estul și centrul Europei între secolele al IX-lea și al XIV-lea, iar în vestul Europei (mai ales în Peninsula Iberică) în secolul al XV-lea. Au practicat diverse meserii (fierari, căldărari, aurari, geambași, cântăreți, vânzători ambulanți) care i-au pus în contact cu populațiile romanice, mai ales în Spania și în țările române.

Aceasta a dus la o influență reciprocă între limba vorbită de ei și limbile romanice (română, italiană, franceză, franco-provensală, catalană, spaniolă, portugheză). Nu există cuvinte din romani care să fie panromanice, adică răspândite în toate limbile romanice.

Dintre cuvintele romanice de origine romani, existente și în română, menționăm câteva: baros (sp. bari), bulan (sp. bulo), a buli (it. bol, sp. bul, port. bule), a ciordi (it. ciori), gagiu (it. gaggio, port. gajo), lovele (fr. louvé), mandea (sp. manda), șuriu (fr. chourin sau surin, sp. churi) etc.

Cele mai multe cuvinte apar într-o singură limbă romanică: it. boba, iachi, krik, maroch (marocco); fr. gré, sénaqui; sp. barbián, caló, caní, endiñar, parné, postin, rulé. Cu excepția spaniolei și a portughezei, unde unele cuvinte au pătruns și în limbajul familiar (sp. achares „gelozie”, camelar „a linguși, a seduce”, chaval „băiat, flăcău”, chaladura „țicneală, îndrăgostire la nebunie”, gachó „tip, individ”, jamar „a hali”, parné „lovele, parale”, pinrel „picior”, terne „fanfaron”; port. bule „ceainic”, piela „beție”, taró „vreme sau vânt rece”), cuvintele din romani aparțin argourilor romanice, cu atestări relativ recente. În spaniolă, multe cuvinte din limba țiganilor au pătruns prin dialectul andaluzian.

Cuvinte din romani în română

Primele atestări ale prezenței țiganilor la noi sunt din 1386, din vremea lui Mircea cel Bătrân. Primele încercări etimologice – multe fanteziste – datează din 1872 și sunt făcute de G. Baronzi. Explicații sporadice, unele aproximative, altele definitiv acceptate, găsim la B. P. Hasdeu, H. Tiktin, L. Șăineanu, Al. Philippide, V. Bogrea. Cel care a elaborat numeroase și fundamentale studii asupra diverselor aspecte ale influenței limbii țiganilor în lexicul limbii române a fost Al. Graur. Problema a mai fost cercetată de A. Juilland, Al. Vasiliu, Iorgu Iordan (aspectul semantic și social), Vl. Drimba și Andrei Avram.

Dăm mai jos câteva cuvinte din cele mai des folosite în vorbirea familiară sau în argoul românesc: (h)acaná „acum, alături”, baftă, baros, bașardină, benga „dracul”, biștar (sigur cu origine țigănească, dar cu explicații diverse), bulangiu „homosexual”, a cardi, a dili „a lovi”, dilíu „nebun”, gagíu, a gini „a vedea, a observa”, a hali „a mânca”, lovele „bani”, mándea „subsemnatul”, a mangli „a cerși, a fura”, a mardi „a bate”, matol „beat”, mișto, molan „vin”, mucles „taci!, tăcere”, muie „gură”, nasol „urât, caraghios”, a paradi, a pili „a bea”, pirandă, puríu „bătrân, tată”, a soili „a dormi”, șucár „frumos”, șuríu „cuțit”.

Unele dintre aceste cuvinte au o bogată familie: gagiu (gagică, gagic, gagel, gagioală, gagistru „amant”, gagicar, gagicăreală, a se gagicări), a hali (haleală, halap, hală, haleață, halime, halit, hălos), a mangli (mangleală, manglitor, mangă „mită, șpagă”, manglâi sau mangoți „bani”).

Interesante sunt numele țiganilor din Țiganiada lui I. Budai Deleanu: Corcodel, Aordel, Baroreu, Guladel etc. Nu sunt puține cuvintele de origine romani prezente în română care au pătruns și în limbi europene neromanice: benga (rusă, germană, neogreacă, maghiară), diliu (maghiară, neogreacă, bulgară), gagiu (neogreacă, germană, engleză, daneză, norvegiană, cehă, bulgară, turcă), a gini (neogreacă), haci „stai” sau „taci” (maghiară, germană, neogreacă), a hali (rusă, bulgară, neogreacă, germană, daneză, maghiară), a mangli (germană, daneză, suedeză, bulgară, turcă), a mardi (rusă, bulgară, maghiară, turcă), matol (germană, neogreacă, bulgară, turcă, maghiară), muie (engleză), a pili (neogreacă, maghiară, bulgară, turcă), șucar (maghiară).

Probleme controversate

Nu toate etimologiile care indică drept origine limba romani, propuse până acum, rămân definitiv valabile; unele dintre cele date de Al. Graur au fost deja corectate sau explicate fără referire la cuvinte din limba țiganilor.

Dau câteva exemple de cuvinte pentru care se preferă un etimon din altă limbă: bădăran din magh. badaró; cărel(u) „șterge-o!” din a se căra; cioflingar „vagabond” din germ. Schuhflicker; dabulă „femeie grasă” din tc. dabul; mandră „mămăligă, pâine prăjită în grăsime” din scr. mandara; la fel, vinci „cârlig de fier cu care se prind două stinghii” care este un termen tehnic cu diferite sensuri și cu etimologie multiplă (engl. winch, tc. vinç).

Altele sunt date de către Al. Graur și A. Juilland ca fiind cu „etimologii insuficiente” (nu se prezintă etimonul țigănesc): a borî „a voma”, a ciordisi „a batjocori, a umili”, modoran „bădăran”, suhan „hrean”, chiar și ticălos.