SUA trimit portavionul USS Dwight Eisenhower în Orientul Mijlociu, după anunțarea iminenței unor atacuri ale Iran asupra Israelului
Cresc tensiunile în Orientul Mijlociu, după anunțarea unui atac iminent al Iranului asupra Israelului. Vineri noaptea, Israelul și mişcarea islamistă libaneză Hezbollah au lansat mai multe rachete în acest context. Statele occidentale și-au avertizat cetățenii să evite călătoriile sau să părăsească imediat regiunea, iar mai multe companii și-au anulat zborurile în zonă. SUA, care au avertizat Teheranul că va suporta consecințe grave în cazul unui atac, își consolidează prezența în regiune.
Hazbollah a atacat ”poziţii ale artileriei inamice (…) cu zeci de rachete de tip Katiuşa”, ca răspuns la atacurile declanșate vineri seara de către Israel, a anunțat mișcarea.
Avioanele de război israeliene au vizat vineri mai multe „clădiri militare” folosite de luptătorii Hezbollah în anumite zone din sudul Libanului.
Reamintim că preşedintele american Joe Biden a anunţat miercuri că Iranul ”ameninţă să lanseze un atac important împotriva Israelului”, ca represalii faţă de un atac sângeros imputat Israelului la Consulatul Iranului la damasc, la 1 aprilie.
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a dat asigurări miercuri că Israelul va fi ”pedepsit” după acest atac.
Statele Unite trimit întăriri în Orientul Mijlociu
”Desfăşurăm mijloace suplimentare în regiune, pentru a consolida eforturi regionale de descurajare şi a consolida protecţia forţelor americane”, a anunţat un oficial american din domeniul apărării sub protecţia anonimatului, fără să precizeze natura acestor întăriri.
Într-o demonstrație de sprijin din partea administrației Biden, SUA au trimis portavionul USS Dwight Eisenhower, care poate intercepta rachete și drone care ar putea fi trase de Iran spre Israel.
Președintele SUA, către Teheran: Nu faceți asta!
Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat vineri, ca răspuns la o întrebare despre ameninţările iraniene cu represalii împotriva Israelului, că se aşteaptă ca Iranul treacă „în curând” la acţiune şi a lansat un apel Teheranului să nu atace.
„Nu vreau să dau informaţii confidenţiale, dar mă aştept să fie în curând”, a spus preşedintele american, care a răspuns şi la o întrebare privind mesajul pe care doreşte să-l transmită Teheranului: „Nu faceţi asta!”, relatează AFP, preluată de Agerpres.
„Vom ajuta Israelul să se apere şi Iranul va eşua”, a mai afirmat liderul de la Casa Albă.
Președintele american este informat permanent în legătură cu situația din zonă, conform presei internaționale.
Statele occidentale, le recomandă cetățenilor lor să evite orice călătorie în Israel, Palestina, Republica Libaneză și Iran
Statele occidentale au lansat mai multe alerte, recomandându-le cetățenilor lor să evite deplasările în regiune și să părăsească această, în contextul evoluțiilor de securitate. De asemenea, mai multe companii aeriere europene și-au anulat zborurile spre și dinspre Teheran, capitala Iran.
O alertă similară a fost emisă și de Ministerul român de Externe, care avertizează că trebuie evitate călătoriile în Israel, Palestina, Liban și Iran.
Românilor care se află deja pe teritoriile acestor state, MAE le recomandă să manifeste precauție, să se informeze din surse oficiale cu privire la evoluțiile de securitate și să respecte cu strictețe eventualele instrucțiuni ale autorităților locale.
Dacă sunt în situație de urgență, să sune la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în aceste state.
SUA restrâng deplasările diplomaţilor în Israel ”ca măsură de precauţie”
Statele Unite au anunţat o restrângere a deplasării personalului diplomatic american în Israel – din motive de securitate -, în contextul unor temeri de represalii iraniene în urma unui atac imputat Israelului în Siria.
”Ca măsură de precauţie, angajaţii administraţiei americane şi membrii familiei lor nu sunt autorizaţi să călătorească în afara zonelor Tel Aviv, Ierusalim şi Beersheva până la noi oridne”, se arată într-un aviz publicat joi de Ambasada Statelor Unite la Ierusalim.
Personalul Guvernuli american este însă autorizat ”să tranziteze între aceste trei zone în deplasări personale”, potrivit avizului.
Ambasada americană nu a dat nicio explicaţie acestui aviz, care are loc la peste ţase luni de la începutul Războiului din Fâşia Gaza între Israel şi mişcarea islamistă palestinian Hamas.
Însă subliniază că ”mediul de securitate rămâne complex şi poate evolua rapid, în funcţie de situaţia politică şi evenimente recente”.
****