Aici s-a semnat armistițiul care a pus capăt Primului Război Mondial

Cu câțiva ani înainte de război, când amenințarea doar plutea în aer, Compania Internațională de Vagoane de Dormit a luat decizia de a reînnoi în întregime parcul de vagoane-restaurant. Una din filialele Companiei, aflată la Saint–Denis, primește în 1913 o comandă de 37 de vagoane-restaurant, ce urmau să fie livrate începând cu anul 1914.

Vagonul 2419-D, celebrul vagon de care este legată în două rânduri soarta Europei moderne, este livrat la 20 mai 1914 și primește apoi autorizația de a circula pe liniile Saint-Brieuc (1914), Le Mans (1915-1916) și apoi Deauville-Trouville (1918).

La izbucnirea primului război mondial, în 1914, comandamentul militar a destinat acest vagon deplasării ofițerilor de stat major ai armatelor aliate. În septembrie 1918, vagonul revine la Saint-Denis pentru anumite modificări, fiind transformat în vagon salon, ce servea drept birou pentru generalul Weygand. Începând din 29 octombrie 1918, vagonul este încorporat trenului Marelui Cartier General de la Senlis, pentru a fi pus la dispoziția mareșalului Ferdinand Foch (foto jos, al doilea din dreapta, în fața vagonului 2419-D).

În ziua armistițiului, adică în 11 noiembrie 1918, vagonul se afla deci în serviciul statului major. Întâmplarea a făcut ca delegația franceză să se deplaseze în pădurea Compiegne în acest vagon. Aici au fost cazate comisiile de armistițiu, în vederea tratativelor ce aveau să urmeze. A venit apoi pacea. Armata a încercat apoi să rechiziționeze trenul, dar guvernul s-a opus la început. Apoi, la 1 octombrie 1919 a fost încheiat un acord cu Compania Internațională de vagoane de dormit și trenul a revenit armatei.

Apoi, în 1920, același tren a fost afectat președintelui Franței, care a efectuat o călătorie la Verdun. Vagonul a fost apoi transportat la Paris și instalat definitiv, după mai multe proiecte, în Curtea de Onoare a Domului Invalizilor, începând din 28 aprilie 1921. În aprilie 1927, după ce fusese expus timp de șase ani intemperiilor, vagonul ajunsese însă într-o stare jalnică. El revine la Compiègne, unde se afla deja monumentul armistițiului, inaugurat la 11 noiembrie 1922 de către președintele Millerand.

Vagonul istoric a fost transportat aici la 11 noiembrie 1927, în cadrul unei ceremonii la care a luat parte mareșalul Foch. Apoi, prin grija lui Arthur H. Fleming, un bogat și original american din Pasadena, vagonul a fost restaurat și transportat în pădurea Compiègne, unde acesta cumpărase un mic teren. Vagonul a rămas mult timp în pădure, aproape dat uitării… 22 de ani mai târziu, armistițiul dintre Franța și Germania avea să fie semnat în același vagon (foto jos), ca revanșă pentru afrontul suferit în 1918.

Din ordinul lui Hitler, la două zile după armistițiu, vagonul a fost trimis pe cale rutieră la Berlin (foto jos, în fața Porții Brandenburg) și expus la Lutsgarten. După ce a stat un timp expus, a fost transportat într-o gară de triaj, în apropiere de Berlin. Vagonul va fi dus ulterior în apropiere de Ohrdruf, o mică localitate din Turingia. În aprilie 1945, îndată ce blindatele americane își fac apariția în Ohrdruf, un detașament de soldați germani acționează conform ordinelor și dau foc vagonului.

Un alt vagon, identic, având numărul 2439-D, a fost adus la Compiègne, cu prilejul festivitaților de la 11 noiembrie 1950. Acest vagon se află în prezent aici, constituind o parte din muzeul amenajat, în care se află și o parte din vestigiile celuilalt vagon, recuperate în anul 1992 de către locuitorii din Ohrdruf. În fața muzeului se află material militar, calificat la timpul său drept „armele victoriei”: un tun de 75 mm și un tanc Renault FT. Muzeul creat în anul 1927 a fost distrus din ordinul lui Hitler.

Reconstruit în 1950, muzeului i-a mai fost adăugat, în 1960, încă o sală, iar în 1993, încă două săli. Așadar, în prima sală se află celebrul vagon al armistițiului, în cea de-a doua se află fotografii ale conflictului din 1914-1918. Cea de-a treia sală cuprinde documente legate de armistițiul din 1940 (reviste, ziare, fotografii, manechine), iar cea de-a patra, documente privitoare la armistițiul din 1918.