Legi ciudate în istorie
Când ne gândim la sistemul judiciar avem în vedere reglementările care ne fac viața mai bună și mai sigură. Totuși de-a lungul istoriei, dar și azi există legi cel puțin ciudate. Am ales câteva dintre ele pentru a exemplifica cum stau lucrurile. Nu ar fi rău să luați aminte atunci când mergeți în vacanță
1. În anul 1979, regimul politic din Irak a interzis filmele cu arte martiale.
2. Pe teritoriul Franței este ilegal să dai numele de Napoleon unui porc.
3. Este contrar legii pentru orice cetățean britanic să moară în interiorul Palatului Parlamentului din Londra.
4. În anul 1935, guvernul României din acele timpuri a introdus o lege prin care personajul de desene animate Mickey Mouse a fost interzis pe motiv că era atât de urât desenat încât speria copiii mici.
5. În urmă cu peste 2000 de ani, Cezar a interzis accesul carelor în Roma, pe motiv că încurcau și aglomerau circulația cetățenilor romani.
6. În Anglia oricine lipește greșit o marcă poștală care o reprezintă pe Regină, poate fi acuzat de trădare de țară.
7. În orașul englez York există încă în vigoare o lege dată în Evul Mediu, care-i permite oricărui cetățean al orașului să ucidă orice scoțian întâlnit în York. Evident, doar dacă scoțianul poartă asupra sa un arc și o tolbă cu săgeți.
8. În Anglia anului 1837, dacă un bărbat săruta o femeie fără voia ei, exista o lege care-i permitea femeii să-l muște de nas cât se poate de tare pe vinovat.
9. Acum circa 300 de ani, orice cetățean japonez care încerca să părăsească Imperiul Soarelui Răsare, era condamnat pe loc la decapitare pentru trădare de țară.
10. Pe timpul desfășurării Primului Război Mondial, bărbații care erau dovediți homosexuali, erau executați pe loc, fără niciun proces.
11. Nu ai voie să calci pe bani în Thailanda. Pe moneda oficială a țării asiatice este înfățișat regele Thailandei, astfel că gestul este considerat act criminal. De asemenea, sunt interzise injuriile la adresa monarhului.
12. Una dintre cele mai faimoase legi ciudate este Legea Somonului, din Marea Britanie. Legea a fost adoptată în 1986 și prevede că este ilegal să deții somon obținut în circumstanțe suspecte. Așadar, cei care primesc sau comercializează somon în circumstanțe pe care Statul le consideră suspecte riscă o pedeapsă de până la 2 ani de închisoare.
13. Pe cei care hrănesc porumbeii din Piața San Marco din Veneția îi paște o amendă de până la 700 de Euro. Autoritățile locale au interzis acest obicei din cauză că păsările prezintă un risc pentru sănătate, dar și pentru a proteja monumentele.
14. Dacă ai de gând să vizitezi monumentele istorice din Grecia, lasă-ți pantofii cu toc acasă. Pentru a proteja de distrugere anumite monumente, autoritățile elene au interzis accesul femeilor care poartă pantofi cu toc înalt.
15. În satul Sarpourenx, din sud-vestul Franţei, primarul Gerard Lalanne le-a interzis locuitorilor să moară. În 2008 a eliberat o ordonanţă potrivit căreia “oricine nu are un loc în cimitir şi doreşte să fie îngropat în Sarpourenx îi este interzis să moară în parohie”.