Istoria celebrului colind «Noapte de vis»

Istoria celebrului colind «Noapte de vis»

Unul dintre cele mai cunoscute colinde de Crăciun din toată lumea, „Noapte de vis”, îşi sărbătoreşte în 2018 aniversarea de 200 de ani. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ FOTO Imagini din România arhaică. Cum era copilăria de altădată De-a lungul secolelor, sute de colinde de Crăciun au fost compuse şi multe dintre ele, curând uitate. Nu este şi cazul cântecului „Noapte de vis.”

Urmare a războiului şi foametei

 Versurile cântecului au fost iniţial scrise în germană, chiar după războaiele napoleoniene, de către un tânăr preot austriac pe nume Joseph Mohr. În toamna anului 1816, congregaţia lui Mohr din oraşul Mariapfarr se resimţea. 12 ani de război au decimat infrastructura politică şi socială a ţării. Anul precedent-pe care istoricii aveau sa-l denumească „Anul fără vară”- fusese catastrofal de friguros. Erupţia Muntelui Tambora din Indonezia, în 1815, a avut drept urmare o schimbare climatică ce a afectat întreaga Europă. Cenuşa vulcanică din atmosferă a provocat furtuni aproape fără sfârşit şi chiar zăpadă în mijlocul verii.

Culturile au fost sărace sau nu au rodit deloc şi foametea s-a extins pe bătrânul continent. Congregaţia lui Mohr, lovită de sărăcie, era flămândă şi traumatizată. Aşa că preotul a compus un set de şase strofe care aveau menirea să inspire speranţa că încă exista un Dumnezeu căruia îi păsa de soarta celor năpăstuiţi. „Noapte de vis”, varianta în limba germană, spune că „astăzi toată puterea iubirii părinteşti este revărsată şi Iisus, ca frate, îmbrăţişează toate popoarele lumii.”

O colaborare fructuoasă

 Mohr, un violonist şi chitarist talentat, ar fi putut probabil să-şi compună muzica pentru propria poezie. În schimb, a cerut ajutorul unui prieten. În 1817, Mohr s-a transferat la parohia Sfântul Nicolae din oraşul Oberndorf, chiar la sud de Salzburg. Acolo, l-a rugat pe prietenul său Franz Xaver Gruber, profesor la o şcoală locală şi organist, să compună muzica pentru cele şase strofe. În Ajunul Crăciunului, 1818, cei doi prieteni au cântat „Noapte de vis” împreună pentru prima dată, în faţa congregaţiei lui Mohr, acesta din urmă cântând la chitara sa. Cântarea a fost bine primită de către enoriaşii lui Mohr, cei mai mulţi dintre ei fiind constructori de bărci şi comercianţi sau transportatori de sare, îndeletniciri centrale în economia regiunii. Melodia şi armonizarea cântecului „Noapte de vis” este bazată, de fapt, pe un stil muzical italian numit „siciliana”, care imită sunetul apei şi al valurilor.

  „Noapte de vis” devine un fenomen global

 Însă pentru a deveni un fenomen răspândit în toată lumea, „Noapte de vis” trebuia să răsune dincolo de Oberndorf. Potrivit unui document scris de Gruber în 1854, cântecul a devenit prima dată popular în valea Zillertal din apropiere. De acolo, două familii de cântăreţi folk, Strasser şi Rainer, au inclus melodia în repertoriul propriu. Colindul a devenit, mai apoi, popular în Europa şi în cele din urmă în America, familia Rainer cântându-l pe Wall Street, în 1839.

Citiți continuarea pe Adevărul.ro 

Similar Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *