prima traducere integrală a Scripturilor în limba română

În ziua de 10 noiembrie 2018 se împlinesc 330 de ani de la apariția Bibliei de la București (1688-2018). Este un mare eveniment, deoarece în anul 1688 „de la spăsenia lumii” s-a realizat prima traducere integrală a Bibliei în limba română. Aceasta era privită de A.D. Xenopol ca „cel mai însemnat monument al literaturii religioase la români, atât prin întinderea, cât și prin limba ei cea minunată” (Constantin V. Obedeanu). Aceasta prin „realizare filologică de mare valoare științifică” și „strădaniile câtorva generații de cărturari pentru afirmarea limbii române” (Viorel Barbu) a avut un rol vital în dezvoltarea limbii noastre literare (Conform opiniei istoricilor literari și filologilor de la Nicolae Iorga la Virgil Cândea, N.A. Ursu, Alexandru Andriescu). Filologul biblic Eugen Munteanu în Vechiul Testament – Septuaginta. Versiunea lui Nicolae Spătarul Milescu (Ms. 45 de la Biblioteca Filialei din Cluj a Academiei Române), numește Biblia de la București drept „actul fondator al tradiţiei biblice româneşti”. O ediție jubiliară a ediției din 1688 a fost realizată la trei secole de la apariția ei (1988), sub coordonarea profesorului I.C. Chițimia: „copertată în carton (roșu sau negru), ștanțat cu chenare florale caracteristice, bogat aurite, cucerește…” (conform Stelei Toma).  

1. Importanța „Bibliei 1688” 

În același an jubiliar – 1988 – a fost inițiat proiectul Monumenta linguae Dacoromanorum. Biblia 1688 (MLD), în care, sub coordonarea profesorului Paul Miron de la Universitatea din Freiburg, cu colaborarea profesorilor Alexandru Andriescu şi Vasile Arvinte de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1988-2009), apoi sub conducerea profesorului Eugen Munteanu (2009-2015) și cu colaborarea unui colectiv de autori au fost editate 25 de volume reprezentând o ediție critică a textului Bibliei lui Șerban Cantacuzino (1688).

2. Traduceri curioase în Biblia de la București (1688): cazul furnicoleului

 Furnicoleul semnalează un caz curios de traducere în Biblia de la București. Alături de țapcerb (Iov 39:1), vasilisc (Ps. 90:13) și inorog (Psalmii 28:6), furnicoleul (Iov 4:11) a făcut carieră în traducerile românești ale Bibliei. Termenul ebraic layish a fost tradus de autorii Septuagintei prin substantivul grecesc myrmekoleon și exprimă un animal biblic fantastic, fără o existență reală. „După cum ne dăm seama de la prima vedere, furnicoleul pare să fie un compus de la două nume de vietăţi binecunoscute vorbitorului sapiențial, furnica şi leul.” (Eugen Munteanu). Observăm că Milescu traduce textul biblic în MS. 45 astfel: Furnicoleul au pierit neavând mâncare. Biblia de la București conține același verset, în aceeași variantă (MLD, Biblia 1688. Pars X2: Iob). Se pare că Daniil Andrean Panoneanul presupusul autor al versiunii originale a Vechiului Testament cuprinsă în Ms. 4389, a preluat creaţia lexicală a lui Nicolae Spătarul, însă, influențat de Vulgata lui Ieronim (în care textul este redat astfel: tigris periit, eo quod non haberet praedam) a adăugat o notă marginală: tigrul. Astfel, unele traduceri românești tributare Vulgatei sau inspirate din Textul Masoretic oferă traducerea: tigrișul (VG Blaj) sau leul bătrân (1874, 1914, 1921, 1936, 1944, 1968). În anul 2001, Bartolomeu Anania re-adoptă varianta furnicoleului: Furnicoleul moare că n-are ce mânca (Biblia, VBOR), revenind astfel la filiera Septuagintei, dar oferind în plus şi o explicaţie destul de consistentă, din care aflăm că ar exista o asemenea insectă „a cărei larvă se hrăneşte cu furnici, aruncându-se asupra lor şi devorându-le asemenea unui leu“ (Biblia, VBOR).

Fiziologul, o lucrare din Egipt sau Siria secolelor II-IV, care a fost parcursă mereu în Evul Mediu, vorbește în istorioara nr. 20, Peri Myrmecoleontes – „despre furnicoleu” astfel: „Elifaz, regele themanilor, a spus: «Furnicoleul este mort deoarece nu a avut de mâncare.» Fiziologul a spus despre furnicoleu că partea din faţă o are de leu, iar partea din spate de furnică; tatăl său se hrăneşte cu carne, mama sa se hrăneşte cu grăunţe. Atunci când îi dau naştere furnicoleului, îl nasc cu două firi, una de la tatăl său, cealaltă de la mama sa. El nu poate deci mânca carne din pricina firii mamei sale, nici grăunţe, din pricina firii tatălui său. Tot astfel, fiecare bărbat îşi are sufletul divizat, nesigur pe toate căile sale. Nu este frumos să se spună «nu şi da» sau «da şi nu», «ci ca da să fie da şi nu să fie nu», după cum a spus Domnul nostru Iisus Hristos.” (Fiziologul apud Bogdan Crețu).

Sf. Grigorie cel Mare (în Comentariile la Iov, V, 20, 22) se referă la furnicoleul biblic ca la o insectă înaripată, pe care o numeşte Myrmeleon formicarius, asemănătoare cu libelula, care se hrăneşte, la stadiul de larvă, cu furnici. Isidor din Sevilla în Etimologiile sale (3, 10), după ce distinge între fiinţele imaginare precum furnicoleul şi unicornul, diferite de cele reale precum ibisul, căprioara, rinocerul şi vulpea, preia explicaţia lui Grigorie cel Mare, dezvoltând-o în următorii termeni: „Furnicoleul poartă acest nume … fie pentru că este leul furnicilor, fie pentru că este în acelaşi timp furnică şi leu. Este o mică vieţuitoare, mare duşman al furnicilor, care se ascunde în ţărână şi ucide furnicile care transportă grăunţe. Este deci numită leu şi furnică deoarece este furnică pentru celelalte animale, dar leu pentru furnici”. Până la urmă, furnicoleul este leu bătrân sau insectă? Nici una, nici alta. Este un artificiu lingvistic (vezi imaginea – preluată de la Oliver Olson).

Ca un detaliu amuzant, într-o traducere românească a Septuagintei, sintagma „apare transcrisă greşit, prin segmentare, în fraza furnico, leul au perit neavând mâncare. Din neatenţie, traducătorii au crezut că au de-a face cu două substantive, unul feminin în vocativ (furnico) şi al doilea masculin, la nominativ (leul), pe care, la transcriere, le-au separat prin virgulă!” (Eugen Munteanu).

Concluzie

Cine a creat furnicoleul? Cercetând Englishman’s Concordance am observat faptul că termenul layish mai este utilizat în alte două texte biblice: în Proverbe 30:30, unde Septuaginta oferă sintagma σκύμνος λέοντος [skumnos leontes], care este tradusă în MS. 45 astfel: „Ţîncul leului, mai vîrtos decît dobitoace” (MS. 45); apoi, în Isaia 30:6, unde aceeași sintagmă din Septuaginta este redată în MS. 45 astfel: „puiu de leu”. Concluzia? Furnicoleul este creația traducătorilor Septuagintei în limba română, în special a lui Nicolae Milescu. Termenul apare în Biblia de la București ca un caz curios, în timp ce alte traduceri românești ale Bibliei l-au evitat.