O scurtă istorie a bufonilor
Existența bufonilor este atestată din cele mai vechi timpuri. Plinius cel Bătrân amintește de un astfel de personaj ce trăia la curtea lui Ptolemeu I al Egiptului.
Epoca de glorie a bufonilor a fost cea medievală. Aceștia erau angajați la curțile regale pentru a asigura divertismentul, sub diferite forme: muzică, jonglerii, glume, scălâmbăieli.
În Anglia au făcut carieră bufonii Will Sommers, Archibald Armstrong sau Jeffrey Hudson, în timpul regilor Henric al VIII-lea, Iacob I, respectiv Carol I. Dovada succesului de care se bucurau bufonii în Albion ne este oferită de Shakespeare, în opera căruia întâlnim mulți astfel de eroi: Nebunul – Regele Lear, Yorick – Hamlet, Puck – Visul unei nopți de vară, Clown – Othello, Lavache – Totul e bine când se termină cu bine, Touchstone – Cum vă place etc.
Un bufon faimos a fost Stanczyk (sec. XV-XVI), cel care a „activat” sub regii Poloniei – Alexandru Jagiello, Sigismund cel Bătrân și Sigismund August.
Există desigur și personaje legendare, care nu sunt percepute neapărat ca făcând parte din tagma bufonilor, dar recomandați ca atare de faptele lor. Cele mai elocvente exemple sunt cele ale lui Nasreddin (Nastratin) – în lumea islamică – și Till Eulenspiegel – în lumea germană.
Foto sus: Stanczyk, pictură de Jan Matejko (1862)
