Șapte ciudățenii diplomatice care au creat războaie fantomă

De prea multe ori în istorie, conflictele de interese dintre state sau facțiuni partizane nu s-au putut rezolva decât prin războaie care au generat multă suferință. De aceea, diplomația s-a rafinat cu timpul, iar tratatele au căpătat o importanță din ce în ce mai mare în relațiile dintre state.

1. Grecia și Persia

Cu toții știm povestea conflictelor sângeros din anii antichității, care a consacrat eroismul grecesc și l-a ridicat la rang de artă. Inspirând artiștii din toate timpurile, de la pictorii renascentiști și până la regizorii de filme contemporani, ne este și astăzi o pildă despre moralitate, onoare și dragoste de patrie, însă nu și despre acte diplomatice. Se pare că între Persia și Grecia nu a existat niciodată un tratat de pace, cu toate că unele mărturii mai târzii, din secolul IV î. Hr, ale istoricului Diodorus și ale oratorilor Isocrates și Demostene vorbesc despre un presupus tratat de pace semnat la Callias. Dar aceste surse nu au căzut de acord asupra datei tratatului, acesta fiind semnat în 450 sau 449 î. Hr. Însă Tucidide nu îl menționează, iar Plutarh spune că a existat un tratat, dar care nu a fost semnat.

Indiferent de dacă a existat sau nu un tratat, cert este că în pragul secolului XX, în tânărul stat grecesc, renăscut după lungi războaie cu Imperiul Otoman, se constată că este nevoie să se stabilească relații cu Persia dinastiei Qajare. În 1902, Grecia hotărăște să încheie o pace cu Persia pentru orice eventualitate înainte de a-și stabili ambasada la Teheran.

2. Sparta și Atena

Fiind un caz asemănător cu primul, finalul războiului Peloponesiac este încă și mai învăluit în mister. Au existat tratate de pace intermediare bine documentate în acest război care a durat între 431-404 î. Hr. Însă un tratat final de pace nu a existat, cel puțin din câte afirma primarul Atenei în 1996. În acel an, autoritățile fostelor state Atena și Sparta, (care acum s-au transformat în primării) au aniversat 2500 de ani de la încheierea conflictului. De aceea, la 12 martie 1996 s-a ținut o mică festivitate pe situl antic al Spartei urmată de semnarea unui tratat de pace între cele două orașe.

3. Insulele Scilly și Olanda

La baza acestui conflict este războiul civil englez purtat între roialiștii susținători ai regelui Charles I și parlamentariștii lui Oliver Cromwell, desfășurat între 1648 și 1649. Războiul s-a finalizat cu victoria parlamentariștilor, dar insulele Scilly, în sudul Marii Britanii, au rămas în afara controlului Angliei. Astfel, au apărut acolo bande de pirați care au profitat de haosul războiului civil și atacau bogatele nave comerciale olandeze.

De aceea, în 1651, olandezii au declarat război micului arhipelag scăpat de sub control, mobilizând pentru asta 28 de nave de război. Dar înainte de lansarea primului atac, Anglia parlamentaristă, aliată a republicii olandeze, a reușit să recapete controlul asupra arhipelagului. Englezii au promis rezolvarea chestiunii piraților, iar conflictul a fost stopat înainte de a începe. Olandezii nu au mai inițiat niciun tratat de pace acestui război pentru că au considerat că nu mai poate exista un război cu o parte componentă a unui stat.

Totuși, în 1985, istoricul și președintele congresului insulelor Scilly, Roy Duncan, s-a adresat ambasadei Olandei în Regatul Unit și i-a semnalat că există un război fantomă între statul olandez și insule. Diplomații au cântărit această problemă și s-au declarat în favoarea semnării unui tratat de pace, fapt petrecut în 17 Aprilie 1986. Astăzi războiul este cunoscut drept „războiul de trei sute treizeci și cinci de ani” și este considerat cel mai lung război fără victime din istorie.

4. Principatul Muntenegru și Japonia

În 1904, Rusia declară război Japoniei printr-un atac surpriză în Port Arthur, interesul rusesc fiind extinderea influenței sale în Extremul Orient. Principatul Muntenegru avea de gând să îi acorde Rusiei un sprijin necondiționat, având în vedere relațiile lor foarte strânse începute în secolul XVIII, când țariștii au început să acorde sprijin slavilor balcanici în tentativa lor de eliberare de sub Imperiul Otoman.

Din acest motiv nobil, muntenegrenii s-au gândit că o declarație de război adresată inamicului puternic și îndepărtat al Rusiei ar fi un gest diplomatic impresionant. Pe lângă actul declarației de război, au existat și câțiva muntenegreni îndrăzneți care s-au implicat în lunga călătorie spre Japonia pentru a fi voluntari în război. Și, într-adevăr, a existat chiar și un muntenegrean, Lesko Saicic, care a înfrânt un samurai în duel.

Cu toate că efortul muntenegrenilor a fost într-adevăr notabil, ei nu au fost invitați la tratatul de pace semnat între Rusia și Japonia în 1905 în Portsmouth. Peste puțin timp, Muntenegru și-a pierdut independența și a intrat în componența Iugoslaviei și, ulterior, a Serbiei. Abia în 2006, când și-a recăpătat independența, Muntenegru a putut să invite diplomații japonezi la Podgorica pentru a semna tratatul de pace. În cadrul aceluiași eveniment diplomatic s-a semnat și recunoașterea Muntenegrului ca stat independent de către Japonia.

5. Andorra și Germania

Având o istorie puțin mai controversată, acest război din epoca modernă este unul dintre cele mai hilare. Pe lângă faptul că nu a fost implicată nicio vărsare de sânge, trupele germane nu s-au întâlnit niciodată cu un andorran. Ba mai mult, se discută dacă nu cumva acest conflict este doar o legendă militară inventată din amuzament, deoarece Andorra, deși recunoscut ca stat încă din secolul XIII, nu a fost complet suverană până în 1993.

Cu toate acestea, mulți au căzut de acord că Andorra a declarat război Imperiului German încă de la începutul Primului Război Mondial, în 1914, urmărind politica externă a Franței. Cum Andorra nu avea deloc armată și nici un soldat german nu a avut de gând să se aventureze până în Pirinei în încercarea de a-l cuceri, micul principat montan nu a fost invitat la tratatul de pace de la Versailles. Astfel, Andorra a fost în situația în care pe parcursul întregii perioade interbelice s-a aflat în stare de război cu Germania.

Semnarea tratatului de pace este iarăși o chestiune discutabilă, existând două variante pentru aceasta. Conform celei dintâi, Andorra a declarat pace Germaniei naziste în 1939, la trei săptămâni după începerea celui de-Al Doilea Război Mondial. S-ar părea că andorranii erau speriați pentru că de această dată conflictul avea șanse mari să se extindă spre ei pentru că Spania, vecina din Vest, devenise un stat fascist aliat cu naziștii care ar fi putut ataca.

A doua variantă arată că, dimpotrivă, andorranii și întreaga Europă au uitat de declarația de război respectivă și nu s-a luat nicio decizie în acest sens până în anul 1958! Cu toate acestea, se știe cu siguranță că în al Doilea Război Mondial Andorra s-a declarat neutră. Acest lucru ar însemna că Andorra a fost singurul stat din lume care s-a aflat în război continuu în Germania și fost stat beligerant în ambele războaie mondiale… din greșeală.

6. Costa Rica și Germania

Tot în Primul Război Mondial, și tot dușman al Germaniei, Costa Rica decide, spre finalul războiului de această dată, să se implice în conflict. Declarația de război a costaricanilor a fost publicată pe 24 mai 1918, cu câteva luni înainte de capitularea Germaniei. Istoricul Patricia Vega este de părere însă că declarația de război este o „farsă totală” pentru că micul stat din America Centrală nu a trimis niciun voluntar în Europa și nici nu a ajutat material prin nimic.

Scopul acestei declarații a fost doar încercarea de a impresiona conducerea Statelor Unite. Noul regim al generalului Tinoco a venit la putere printr-o lovitură de stat în 1917 și dorea să fie recunoscut de către puternicul stat vecin, pentru ca americanii să pornească noi investiții și să împrumute cu bani Costa Rica, aflată într-o situație economică extrem de precară. Însă această declarație de război nu a reușit să îi seducă pe președintele Woodrow Wilson. Cu toate că americanii au felicitat demersul „eroic”, regimul lui Tinoco nu a fost niciodată recunoscut de Statele Unite.

La fel ca și Andorra, Costa Rica nu a fost invitată la Versailles. Deosebirea este că la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, costaricanii și-au reînnoit declarația de război și chiar au participat fizic în război împotriva Axei. De aceea, ei au fost invitați la Posdam în 1945 și au putut încheia o pace bine meritată.

7. Rusia și Japonia

Războiul fantomă dintre cele două state este mai degrabă o dispută teritorială bine cunoscută, cea legată de insulele Kurile, problema rezultând din atitudinea schimbătoare a Japoniei față de teritoriile cedate. Prin tratatul de pace de la San Francisco din 1951 care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial, Japonia învinsă este de acord să semneze cedarea integrală a drepturilor asupra arhipelagului Kurilelor, dar nu a recunoscut apartenența acestora la Uniunea Sovietică și nu a încheiat un tratat de pace bilateral cu acest stat.

Câțiva ani mai târziu, Japonia afirmă că insulele Kurile de Sud nu au fost incluse în tratat, și deci actul nu este definitiv, ca atare sovieticii nu au drept asupra acestor insule. Statele Unite, care au arbitrat chestiunea în anii 1950’ au declarat că până nu este semnat un tratat de pace bilateral între Rusia și Japonia, aceste insule disputate rămân sub administrație sovietică. Dar până în acest moment nu s-a putut lua o decizie din cauza atitudinii recalcitrante a japonezilor și astfel, încă nu există un tratat de pace definitiv între Rusia și Japonia. Teoretic, aceste state sunt încă în stare de război și se dorește semnarea unui tratat de pace cât mai curând.