20th Century Limited – „cel mai faimos tren din lume” / VIDEO
Între 1902 și 1967, între New York și Chicago, a circulat un tren cunoscut sub numele de 20th Century Limited, pe care americanii l-au numit „cel mai faimos tren din lume”.
Trenul a fost inaugurat pe 17 iunie 1902, parcurgând distanța dintre cele două metropole americane în 20 de ore, cu patru mai puțin decât orice tren care circulase înainte. Pasagerii bărbați primeau la urcare câte o garoafă, iar femeile flori și parfum.
Printre facilitățile oferite clienților se regăseau serviciul de frizerie și cel de secretariat. Acum este folosit pentru prima dată celebrul covor roșu pentru pasageri, preluat ulterior în toată lumea și folosit la tot felul de ceremonii. La sfârșitul anilor 20, trenul aducea venituri de peste 10 milioane de dolari, fiind și cel mai rentabil din lume.
În 1938, trenul a căpătat un nou aspect (foto jos), fiind decorat în stil Art Deco, în culorile gării din New York. De-a lungul timpului au intervenit și modificările de ordin tehnic, care i-au dat mai multă viteză și putere.
Printre cei care au folosit cu regularitate trenul, la începutul existenței sale, s-au numărat președintele american Theodore Roosevelt și celebrul tenor Enrico Caruso. 20 Century Limited a fost folosit într-un celebru film al lui Alfred Hitchcock, Nord, prin Nord – Vest, cu Cary Grant în rolul principal.
La începutul anilor 60 a intervenit declinul, din cauza dezvoltării transportului aerian. Pe 2 decembrie 1967, trenul pleca pentru ultima dată din New York cu doar jumătate din locuri ocupate.