Şcolile britanice renunţă la ceasurile de tip analog
Uniunea Cadrelor Didactice din Marea Britanie anunţă că în şcoli se va renunţa la ceasurile de tip analog din sălile de examen din cauza faptului că elevii nu sunt capabili să citească ora. Aşadar, la cererea lor, profesorii deja instalează ceasuri digitale.
Malcolm Trobe, de la Association of School and College Leaders (ASCL), a declarat că „Generaţia actuală nu se pricepe la fel de bine la citit ceasul tradiţonal ca generaţiile mai vechi. Sunt obişnuiţi să vadă o reprezentare digitală a orei pe telefonul sau pe calculatorul lor. Aproape orice aparat au este digital, aşa că tinerii sunt expuşi la ceasuri electronice peste tot”.
Instrumentele de măsurare a timpului au existat încă din perioada Antichităţii, când egiptenii au construit ceasul solar. Despre ceasul analog nu se ştie exact când a apărut, dar se aproximează că ar fi prima jumătate a secolului al XIV-lea. Primul ceas public a bătut ora exactă pentru prima dată la Milano, în 1335.