Istoria taxei pe… fereastră
În anul 1696, în timpul regelui William al III-lea, era introdusă în Anglia o taxă, care a influențat nu numai viața economică a locuitorilor insulei, dar a avut un impact deosebit și pe plan social și… arhitectonic. Taxa pe fereastră era oarecum similară cu ceea ce numim astăzi impozitul pe venit.
Autoritățile au pornit de la un calcul simplu când au hotărât aplicarea acesteia: cu cât este o locuință mai mare deci are mai multe ferestre, cu atât locatarul este mai bogat și prin urmare plătește un impozit mai mare. Taxa a fost percepută diferit de categoriile sociale din Albion. Familiile bogate au folosit-o pentru a face și mai evidentă discrepanța dintre ele și familiile de rând sau sărace, așa că au construit locuințe cu cât mai multe ferestre sau, în cazul celor mai vechi au instalat ferestre „de formă”, deasupra pereților.
Pe de altă parte, cea mai mare parte a locuitorilor a avut o atitudine inversă, astfel că la foarte multe case din perioada secolelor XVII – XVIII, ferestrele au fost zidite cu cărămizi, în încercarea de a diminua nivelul taxei. Englezii au scăpat de acest impozit abia în 1851. Și în Franța, a existat un impozit asemănător – taxa pe uși și ferestre – care s-a perceput de la sfârșitul secolului XVIII, până în 1926.